Prin intermediul Ministerului Muncii, rețeaua de recrutare a forței de muncă EURES România oferă 1.798 locuri de muncă pentru români la angajatori din Spațiul Economic European.
Pentru Spania, se caută 800 de muncitori necalificați în agricultură și un maseur; Danemarca - 400 culegători de mazăre, 30 culegători de căpșuni; Marea Britanie - 205 îngrijitori persoane, 60 îngrijitori persoane (infirmieri), 60 asistenți medicali, 20 asistenți medicali generaliști; Germania - 50 asistenți medicali generaliști, 15 factori poștali, 13 bucătari, 11 ospătari, 10 barmani, 10 persoane în gastronomia de sistem, 5 asistenți manager, 5 electricieni industriali, 2 mecanici industriali, un mecanic (mașini prelucrare cauciuc și mase plastice), un brutar, un electrician, un mecanic auto (camioane); Suedia - 20 femei de serviciu, 15 vopsitori auto: 10 mecanici auto și 10 tinichigii auto; Slovacia - 30 șoferi de autocamion pentru transport internațional; Ungaria - 6 mecanici agricoli; Polonia - un dezvoltator internet și un programator aplicație (PHP developer), Norvegia - un doctorand și un postdoctorand în domeniul biomedical; Belgia - un proiectant construcții metalice, și Irlanda - un tehnician.
Persoanele interesate pot accesa portalul național www.eures.anofm.ro sau pot cere sprijinul unui consilier EURES, la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș.