La ce stăpân lucrezi, de la acela vei lua și plata

Distribuie pe:

Părinții răsăriteni ai Bisericii, prezintă viața spirituală și, desigur, evoluția istoriei creștine, ca pe o luptă continuă între forțele răului, reprezentate de Satana și de cohortele sale de demoni, și bunătatea lui Dumnezeu.

Lupta diavolului împotriva binelui, a iubirii, e zugrăvită și în istorioara următoare pe care am aflat-o în cartea prof. univ. dr. doc. Pandele Olteanu, „Floarea darurilor", Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1992:

„O veche poveste din popor spune că dracu' își aduse aminte într-o zi să se însoare și el, să-și ia o muiere și să facă cu ea fete, pe care să le mărite, iar pe ginerii lui să-i ducă cu el în pustie. Așa se apucă dracu' și își luă de muiere Nedreptatea, cu care născu' șapte fetișcane. La cea dintâi îi puse numele Mândria și o mărită după oamenii cei mari. A doua fu Pizma și o mărită după oamenii de la sate. A treia fu Înșelăciunea și o mărită după negustori. A patra fu Zgârcenia și o mărită după cei bogați. A cincea fu Fățăria și o mărită după fețele bisericești. A șasea fu Înălțarea și o trimise în muieri. A șaptea fu Desfrânarea și pe asta nu vru s-o mărite, ci a lăsat-o ca prostituată sau curvă, astfel ca să o poată folosi orice om".

Numai lângă Dumnezeu află omul bucuria! Lângă El și cu El ne găsim pacea și mântuirea.

(Din volumul „POARTA RAIULUI - ofertă nelimitată", apărut la Editura „Vatra Veche", 2016. Cartea se găsește la Catedrala Mare)

  

Lasă un comentariu