La Târnăveni - ANIVERSARE EMINESCU

Distribuie pe:

Încă de la finele anului trecut, mai mulţi factori de cultură locali au convenit ca anul 2016 să fie dedicat, pe plan aniversar, marelui poet naţional Mihai Eminescu, deoarece, pe lângă cei 166 de ani de la naşterea sa, se împlinesc 150 de ani de la trecerea lui prin municipiul nostru în drumul său spre Mica Romă, spre Blajul atât de aproape de noi. Concretizarea acestei iniţiative a avut loc chiar vineri, 15 ianuarie 2016, când la Casa de Cultură, al cărui nume îl poartă, patru factori cultural-educativi, Cenaclul „Elena din Ardeal", Primăria, cele două catedre de literatură română din Colegiul Tehnic şi Liceul Teoretic şi Despărţământul Astra „Gheorghe Oprean" au organizat acţiunea „Porni Luceafărul", sugestivă denumire pentru importantul moment aniversar.

Am putea grupa activitatea în două secţiuni, una literar-ştiinţifică şi alta artistică, prima revenindu-le specialiştilor, respectiv profesorilor de limba română Aurel Hancu, Mirela Rânceanu şi Anca Rezan, iar cealaltă liceenilor interpreţi, între care s-au intercalat şi alţi participanţi. Concret, ca parte literară, au fost trei interesante comunicări, prima despre „Corespondenţa dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle" a prof. Anca Rezan, urmată de cea intitulată „Simbolul Eminescu" susţinută de prof. Mirela Rânceanu, ele fiind continuate de „Poezia religioasă a lui Mihai Eminescu" a pr. prof. Aurel Hancu, toate comunicările fiind deosebit de interesante şi bine apreciate de cei prezenţi.

La partea artistică de remarcat a fost interesul multor liceeni de a valorifica multilaritatea domenială oferită de valorificarea creaţiei eminesciene, prin recitări, remarcaţi fiind elevii lui Cătălin Docolin, Adriana Pinto şi Silviu Precup, prin încercrea de compunere muzicală proprie prin elevul Dan Vasilcă acompaniat vocal şi instrumental de colegii săi Moldovan Emima, Naumi Căluşer şi Ionel Moldovan, de creaţia literară despre „Sărmanul Dionis" în eseul aceluiaşi elev, Vasilcă Dan, ca şi diversitatea de genuri muzicale în care se pot interpreta poeziile lui Eminescu, prin interpretarea făcută de eleva Hadnagy Karen, îndrumată de prof. Cosmina Gârloanţă. Nu putea lipsi din partea artistică balada „Eminescu să ne judece" compusă de Ion Aldea Teodorovici, pe versurile lui Grigore Vieru, interpretată de gemenele Daniela şi Mădălina Ilea. Între aceste momente artistice s-au intercalat şi alte alocuţiuni şi intervenţii, precum cea a lui Demeter Zoltan, de o excelentă valoare, despre vasta cultură şi actualitatea concepţiilor eminesciene, precum şi compoziţia d-nei Vanda Ani, intitulată „Nevoia de Eminescu". Trecerea spre următoarea comemorare, a celor 150 de ani de la popasul lui Eminescu prin Târnăveni, a revenit profesorului Ionel Covrig, printr-o prezentare detaliată a drumului de la Târgu-Mureş la Târnăveni, momentele petrecute aici şi discuţiile despre viitorul şi intenţiile sale de viaţă.

Partea finală a fost şi ea de o deosebită calitate, fiind oferită de un frecvent şi activ grup de participanţi la viaţa culturală a oraşului, creatori şi în acelaşi timp interpreţi, constituiţi ad-hoc într-un veritabil „Octet de muzică de cameră", format din soţii Vanda şi Vasile Ani, Cristina şi Sorin Surdu, Claudia Vodă, Viorica Feierdan, Viorica Şutu, căruia i se adaugă cel mai valoros recitator, veritabil artist şi mare iubitor de poezie care este Ştefan Czijewska. Prin toate acestea, cele aproape trei ore de muzică şi poezie s-au concretizat într-o seară minunată, într-un omagiu adus după modestele noastre posibilităţi Marelui Eminescu, prin care noi participanţii l-am simţit printre noi, prin care Eminescu rămâne mereu viu în inimile noastre. Felicitări organizatorilor şi participanţilor!

Lasă un comentariu