18-22 ianuarie, la Târgu-Mureş Zilele Colegiului Naţional „Unirea"

Distribuie pe:

După o serie de activităţi premergătoare desfăşurate pe parcursul săptămânii trecute, luni, 18 ianuarie, au debutat manifestările reunite sub genericul „Zilele Colegiului Naţional Unirea" din Târgu-Mureş, prilej de a scrie o nouă pagină în devenirea spiritului unirist.

Programul primelor două zile a cuprins un concurs de scriere corectă, prezentarea unor scenete în limba germană, un seminar pentru deprinderea unor tehnici de învăţare eficientă, atelierul „Bugetul unui student pentru studii universitare în străinătate", confecţionarea de steguleţe tricolore, un concurs de raţionamente logice, un curs de educaţie financiară, precum şi incursiuni tematice în literatura română şi literatura universală (prezentate de membrii Cercului de lectură „Privitorul spre stele").

Azi, 20 ianuarie, sunt programate un concurs de cultură şi civilizaţie germană, un concurs de filozofie („Din lumea sophiei"), dezbaterea cu tema Valorile adevărate nu au nevoie de promovare, o expoziţie de obiecte din perioada comunistă, în cadrul activităţii Amintiri din Epoca de aur, vizionarea unor documentare BBC ş.a.

Mâine, 21 ianuarie, vor avea loc, printre altele, un concurs de traduceri - plurilingvism, organizat de Catedra de limba engleză, un atelier de comunicare în limba română, vizionarea unor filme istorice, prezentarea proiectelor elaborate de elevi, festivitatea de premiere a Concursului de matematică „Simon Petru".

În organizarea activităţilor subsumate evenimentului, s-au implicat profesorii: Teodora Boar, Manuela Mărginean, Csifo Lorand, Mihaela Sorina Rad, Maria Motorga, Mioara Romonti, A. Năznean, A. Costea, H. Iascov, L. Sabău, prof. dr. Aurora Stănescu (ISJ Mureş), Andreea Năznean, M. Laţa, Simion Paşca, Andreea Stoica, Stanca Suciu, S. Cimpoi, Marius Marin, Adriana Roşca, Florin Pop, Cristina Branea, Claudia Sîntean, Maria Cheţan, Cristiana Chira, Laura Pui, Consuela Pop. Alături de elevi, profesori şi părinţi, la manifestări au fost invitaţi scriitorii Valentin Marica, Nicolae Băciuţ şi Răzvan Ducan, prof. univ. dr. Dorel Duca, prcum şi reprezentanţi ai mediului bancar şi economic din municipiu.

Gala festivă are loc vineri, 22 ianuarie, ora 12, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu" din Târgu-Mureş. 

Lasă un comentariu