Într-un mic sat de pescari din Sicilia, s-au întâmplat următoarele: pe lângă legislația oficială, în acel sat s-a mai păstrat un procedeu juridic aparte. Unul din paragrafele cele mai severe din acest procedeu aparte spunea astfel: adulterul se pedepsește cu moartea, și anume, o moarte cauzată prin aruncarea de pe o stâncă neagră în marea de dedesubt.
În satul acela trăiau doi tineri căsătoriți. Într-o zi însă, tânărul soț a trebuit să plece pentru câteva zile de acasă. În lipsă, soția lui a comis adulterul. Lucrurile au fost date la iveală și femeia a ajuns la închisoare, iar sentința pronunțată de juriul bătrânilor a fost limpede: aruncarea în mare de pe stânca cea neagră.
În ziua execuției, tot satul s-a adunat la fața locului, iar femeia a fost adusă în fața călăului, care i-a legat ochii și a așezat-o la marginea prăpastiei. Călăul aștepta încă ceva; știa că soțul s-a reîntors în sat. Dar oare, v-a veni și el la execuție sau nu? Era o întrebare la care se aștepta un răspuns. Soțul, nu a venit și atunci călăul și-a făcut treaba: femeia a fost împinsă și, s-a prăbușit în adânc.
Au trecut câteva ceasuri și, prin sat se răspândise vestea că femeia trăiește și este acasă! Ea stă lângă plita din casa ei și fierbe mâncarea! Ce s-a întâmplat? Dragostea soțului a fost mai mare decât dezamăgirea lui din cauza necredincioșiei ei. El a adunat toate plasele pe care a putut să le găsească în sat, le-a înnodat pe toate într-una singură și în zorii zilei, cu riscul vieții, le-a pus sub stânca cea neagră. Astfel, femeia a căzut în plasă și i-a fost îngăduit să rămână în viață.
Plasa dragostei a fost mai puternică decât vinovăția ei!
