Și doctorii sunt oameni

În psihologie se spune că unui om îi trec zilnic prin minte circa 60.000 de gânduri. Dintre toate acestea, unele sunt aproape o permanență, mai ales după ce treci de o anumită vârstă și cumpăna ți s-a arătat în viață măcar o dată. Mai mult decât atât, medicul psihiatru Stephen Joseph Bergman, sub pseudonimul Samuel Shem, în „House of God", 1978, printre alte reflecții o includea și pe aceasta: „Ființele umane sunt în permanență obsedate de ideea că viața e doar o lungă așteptare a morții". Întâlnirea mea cu doi cunoscuți, dintre care unul externat din spital pe la finele lunii noiembrie 2015, ambii destul de trecuți prin vămile vieții, s-a soldat cu o listă de nume ale celor din sănătate prin mâinile cărora au trecut în ultimii ani. Evident că numai datorită lor, medicilor, asistentelor, îngrijitoarelor etc., omul ieșit recent din spital mai exista, chiar dacă era încă vizibil marcat de încercările prin care bolile de care suferă l-au obligat să treacă. Îi respect dorința de a rămâne anonim, dar nu i-am promis nimic în legătură cu dezvăluirea numelor celor care i-au redat sănătatea atât cât este cu putință și l-au readus în circuitul vieții, în mijlocul familiei sale și al prietenilor. Între timp, lista „recunoscătorilor", la care mă adaug și pe mine, a crescut considerabil. Dar fiindcă aici nu despre noi este vorba, am să le aduc la lumină doar numele slujitorilor lui Hipocrate și, concret, și ai noștri: distinsul chirurg, conf. univ. dr. Marius Coroș, șeful Clinicii de chirurgie nr. I din cadrul Spitalului Clinic Județean, care înaintea Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului Iisus Hristos, pentru câteva minute și-a adunat întregul personal, gest repetat și cu ocazia apropierii Anului Nou, când doamnelor le-a oferit câte un cadou simbolic în fața unui brad. În ambele cazuri, acesta le-a mulțumit tuturor pentru prețiosul timp - într-un spital nici nu poate fi altfel - consumat împreună pentru ca pacienții să fie tratați corespunzător. Este știut că paturile din saloane nici în aceste zile nu au fost goale, și în consecință nici cadrele medicale nu au prea avut parte de zile libere. Și, uite așa, atât personalul medical, cât și pacienții au trecut cu bine în anul 2016, sperând cu toții în zile și ani mulți și de acum înainte, cu sănătate, la care se adaugă și împlinirea gândurilor bune și frumoase. Din rândul acestei colectivități, amicii mei au mai rostit și următoarele nume: medicii primari și asist. univ. dr. Ancuța Roșca (singura femeie chirurg din județul Mureș) și Sorin Sorlea; asistenta medicală Eugenia Dan; asistentele medicale Loredana Tagean, Rodica Moldovan și Claudia Istrate; sora medicală Szasz Margareta; infirmiera Bakk Edit; registrator medical Aurelia Pop; infirmiera Gica Boitoș; îngrijitoarea de curățenie Irina Tanalt.

De la Clinica de Chirurgie II (IV) i-au amintit pe medicul primar chirurg și șef de lucrări în cadrul UMF Tg.-Mureș, dr. Petre Boțianu; dr. Mircea Stoian(anestezist); asistenta medicală Anca Maiorescu.

Alte nume aduse în discuție au mai fost cele ale doctorilor Olga Bresnic (gastroenterolog), apoi de la cabinetul ambulatoriu doctorii Monica Dorgo (medicină internă) și Mathe Lehel (medicină internă și cardiologie); dr. Sorin Nedelcu (urolog); dr. Saitz Andreea (ecografie), dr. Mihai Ardeleanu (medic primar psihiatru de la Centrul de Sănătate Mintală), dr. Lucia Bui (epidemiolog), conf. univ. dr. Anca Bacârea (hematolog) și prof. univ. dr. Vladimir Constantin Bacârea (epidemiolog), care a organizat în premieră națională o conferință a Societății Naționale de Metodologie și Statistică Medicală în perioada 6-8 noiembrie 2015. Practic atunci s-a și născut această societate națională a cărei președinte a și fost ales; dr. Viorica Horja (medic de familie), despre care se spune că diagnosticul prezumtiv pus de distinsa doamnă nu a fost infirmat niciodată de cel al medicilor specialiști; dr. Marian Pop (radiolog) și nu în cele din urmă dr. Alexandru Lupșa (neurochirurg) - de curând am aflat că specializarea în această ramură medicală (rezidențiatul) durează 7 (șapte) ani, deci cu un an în plus chiar față de durata studiilor în facultatea de medicină.

Domniilor lor și altora asemenea acestora le datorăm uneori relansarea, baza de plecare - a vieții însăși - spre ceea ce Konstantin Vorobiov ne îndeamnă: „Omul trebuie să aibă ceva de neatins în viață… deoarece convingerea fiecărui ins că totul îi este accesibil va reduce la zero, în ultimă analiză, efortul creator al talentului, setea de cultură, cinstea, noblețea, hărnicia și alte asemenea înalte însușiri ale rațiunii și voinței!"

Sunt în total dezacord cu acei autori de presă - indiferent de natura ei - care cu rea-voință sau din ignoranță vorbesc/scriu cu prea multă ușurință, supralicitând un cuvânt acuzator: malpraxis. De ce oare - tot aceștia - refuză să ia în considerare și cazurile în care - și acestea sunt de departe cele care domină - totul se derulează în limitele date de știința însăși care înseamnă tot limite umane, că medicii sunt și ei doar oameni și nu zei atotputernici. Când și doctorii se îmbolnăvesc, aceștia apelează tot la colegi de-ai lor, și cu toții, în cele din urmă, la instanța supremă - bunul Dumnezeu.

În numele celor cărora am scris, îi mulțumesc domnului Lazăr Lădariu, redactor-șef al cotidianului „Cuvântul liber", care a acceptat să insereze acest articol în paginile ziarului pe care-l conduce. 

Lasă un comentariu