Un gospodar avea în spatele casei o livadă cu tot felul de pomi. Era acolo și un păr bătrân în care se coceau spre toamnă niște fructe galben-aurii, mai dulci ca mierea și foarte parfumate. Aceste pere erau deliciul oamenilor, dar și al graurilor. Omul nu putea sta toată ziua să alunge păsările, de aceea a făcut o sperietoare. A umplut cu paie niște pantaloni vechi și un pulover, a trecut prin mâneci un par și i-a cusut pe cap o căciulă ruptă, găsită pe undeva. Apoi a suit sperietoarea în pom și a legat-o bine. Perele s-au copt, omul și familia lui au mâncat din ele și le-au dat și vecinilor. Sperietoarea a rămas în pom și peste iarnă. Într-o zi, pe la sfârșitul lunii martie, își cheamă omul vecinul să vadă ce n-a mai văzut. Întrară amândoi în livadă și-i arătă minunea: pe capul sperietorii cânta un graur. „Asta nu-i destul. Mai stai puțin și ai să vezi ceva și mai și!", îi spuse omul vecinului său. Nu după mult timp, sătul de cântat, graurul zvâcni din aripi și intră în… căciulă.
Omul era cam rușinat de succesul paznicului perelor, dar era și bun la suflet, așa că nu le-a stricat păsărilor cuibul. Acolo și-a scos perechea de grauri puii, iar din pere au mâncat în acea toamnă și oamenii și graurii.
