După aproape patru decenii de studii, cercetări, „zbateri fără istov" și „încrâncenată scotocire prin arhive", „făcând de trei ori turul țării prin palate și case de cultură, biblioteci, aule universitare și mănăstiri", avocatul Doru Viorel Ursu ne propune o incursiune în istoria noastră recentă și extrem de controversată, cu episoade, pe alocuri dure și greu de suportat, redate, însă, cu asumată răspundere, sub deviza: „Să nu trișezi!"
Fostul ministru de Interne (iunie 1990 - octombrie 1991) și-a prezentat, marți, 19 ianuarie, la Târgu-Mureș, volumele „Arta sinuciderii" și „Poker cu măști", apărute anul trecut, la Editura Didactica Publishing House, încheind ciclul început în 1995 cu o carte de eseuri, „Colivia cu ciori vopsite".
Evenimentul a avut loc la Sala mică a Palatului Culturii, cu participarea, alături de autor și de co-autoarea Ana Maria Cristina Săndulescu, a președintelui Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, a primarului orașului Ungheni, Victor Prodan, în prezența unui public numeros și interesat să deslușească enigme încă nedeslușite ale evenimentelor din anii 1989-1991, bazate pe documente reale, nefardate, necosmetizate, neadăugite și nerevizuite în vreun fel.
Nu sunt - declara autorul - cărți scrise de un istoric sau de un politician, ci în calitate de procuror, judecător, avocat și, oarecum întâmplător, din cea de ministru - „un om care a atins, dezinteresat, sfera politicii".
Justificând motivația demersului său publicistic - acela de a formula răspunsuri (nu verdicte), autorul își atribuie o definiție aparent șocantă: „Sunt un plagiator. Am plagiat istoria poporului român, pe care am încercat s-o prezint în paginile unei cărți. Este cartea semnată de mine. Am semnat, ca autor, ceea ce au scris alții. În cazul meu, românii".
Cel puțin la fel de șocante pot părea și titlurile volumelor. „Arta sinuciderii" este titlul pe care i l-a sugerat imaginea lui Decebal, pe Columna Traiană, surprins în momentul în care, pus să aleagă între moarte și robie, alege sinuciderea. „Mesajul nu este un îndemn la sinucidere, pentru că gestul lui Decebal este săvârșit din demnitate. Sensul profund al cărții este nevoia de a fi atenți cu istoria noastră pentru că apar lucruri care ne țin sub presiunea unor minciuni și trucări ale istoriei… După ce am citit sute de dosare, cele mai multe secrete, după ce am răscolit arhive și i-am studiat pe istorici, dar și pe oamenii politici amestecați în destinul neamului meu, mă poartă gândul că Istoria românilor a stat mereu sub semnul implacabil al sinuciderii. Ceea ce se întâmplă azi într-o Românie tot mai fragilă e o continuă sinucidere pentru imagine, pentru putere".
Celălalt volum, „Poker cu măști" este o frescă necruțătoare a României reale, ajunsă, împreună cu oamenii și cu valorile ei „miză a unui nerușinat joc de poker" în care „netrebnicii dinainte se regăsesc în nerușinații de azi", iar „gâlcevile de o veselie soră cu iresponsabilitatea, facile și lipsite de conținut, ale acelorași personaje omniprezente și grețos atotștiutoare, anoste până la exasperare, expirate până la refuz, din mai toate talk-show-urile televizate, sunt pe cât de plictisitoare pe atât de inutile, sterile și de prost gust".
…„Mă încearcă o mare tristețe și o rușine fără margini. Dar vine o vreme și vine o vamă", se confesează autorul, propunându-ne un exercițiu de luciditate, un examen de conștiință colectivă și individuală, fără ipocrizie și false pudori.
