Să nu ne amăgim: Din cauza locurilor de muncă Și a salariilor mici fug românii (imigranți) de… mitici!

Dacă unii cred că imigranții români nu s-ar întoarce în țara de baștină se înșeală. Cu o condiție însă. Să găsească, în țara natală, un loc de muncă, cât de cât, bine retribuit. Întrebat, într-un concediu - când venise să-și vadă, părinții, rudele, prietenii - „de ce nu se întoarce în țară?", un tânăr mureșean (cu o meserie bună la bază) a răspuns fără ezitare: „M-aș întoarce acasă, dar ce să fac aici, unde o să lucrez?" Și, mai ales - adăugăm noi - pe ce salariu, raportat la cel din oricare altă țară occidentală! Este, oricum, unul din răspunsurile pe care mulți tineri - dar și vârstnici - le dau atunci când sunt întrebați „de ce nu se întorc în țară?"

Așadar, aicea-i problema: locurile de muncă și salariile mici. Cu privire la acest aspect, dureros, câtă vreme ajungi să-ți cauți un rost, să-ți asiguri viitorul, doar în străinătate, să precizăm un lucru. Cu ceva vreme în urmă, crezând că a găsit soluția (miraculoasă) pentru rezolvarea multor probleme de pe piața muncii (în condițiile în care meseriașii și specialiștii și-au luat… lumea-n cap), cei de la Palatul Victoria (nici nu mai contează partidul aflat atunci la Putere) au adoptat un „Plan de măsuri pentru revenirea în țară a cetățenilor români care lucrează în străinătate", din perspectiva reîntregirii familiei, diminuării efectele negative asupra copiilor rămași în țară în grija rudelor, precum și din punct de vedere demografic. Nobilă misiune a… miticilor din București, în care scop Guvernul de atunci a reglementat un sistem de stimulare a revenirii și reintegrării profesionale a cetățenilor români în țară, prin acordarea de facilități pentru dezvoltarea unor afaceri pe cont propriu, generatoare de locuri de muncă, inclusiv prin consiliere privind modul de accesare a fondurilor europene, ce trebuia, desigur, salutată. Numai că problema e alta, ca și în cazul transporturilor (și nu numai!): nu de planuri duce România lipsă, ci de aplicarea lor!

Ce s-a întâmplat? S-au găsit, probabil, câțiva care au dat greș, să revină în țară, dar, per ansamblu, rezultatul a fost - spun specialiștii - insignifiant. De ce? Întrucât problema nu a fost la angajați, ci la angajatori. Până când firmele românești nu vor ajunge să fie profitabile, să se dezvolte, problema de pe piața muncii (existentă, încă) nu se va rezolva. Or, fostul Guvern al României ce a făcut? Nimic altceva decât să „sugrume" dezvoltarea micilor companii prin birocrație și fiscalitatea înaltă, mai ales asupra forței de muncă. Costurile cresc, îndreptând companiile spre faliment. De altfel, România ocupă locul al doilea în UE în topul privind creșterea costurilor cu forța de muncă. Mai mult. Potrivit Băncii mondiale, companiile locale se confruntă cu niște costuri foarte ridicate la angajarea forței de muncă - inclusiv a românilor din străinătate, care s-ar hotărî, la un moment dat, să revină -, România ocupă locul 13 într-un top care cuprinde 175 de state. Conform sursei citate, pentru fiecare angajat, compania trebuie să cheltuiască lunar încă o treime din salariu (33%), constând în contribuții obligatorii către stat și alte taxe asociate angajării, ceea ce ne plasează între statele cu cea mai ridicată fiscalitate pe forța de muncă din lume. Or, dacă lucrurile vor continua în acest fel, s-ar putea ca, în urma caravanelor bursei locurilor de muncă, România să se aleagă doar cu muncitorii necalificați, care oricum nu vor mai avea căutare în străinătate.

Conform studiilor CURS, numărul românilor plecați la muncă în străinătate se situa, la finele anului 2014, undeva între 3.000.000 și 3.500.000 de persoane. Aceeași sursă estimează că de la românii aflați la muncă în străinătate ar fi intrat în țară 6,7 miliarde de euro. Cu 30% mai puțini bani decât în 2008 (9,45 miliarde de euro).

Potrivit sondajelor în rândul românilor din străinătate, doar 3-4 la sută dintre aceștia doresc să se întoarcă în țară și să nu mai lucreze. Deși, până la urmă, majoritatea migranților intenționează să se întoarcă în România, circa 20% au de gând să rămână definitiv în străinătate. Ceea ce înseamnă că peste 600.000 de persoane pot fi incluse în „valul migrației definitive".

Cât despre motivele pentru care migranții noștri ar rămâne în străinătate, acestea sunt - conform sondajului CURS - familia (30%), banii sau veniturile (27%), condițiile de viață mai bune din străinătate (23%). Este vorba, așadar, de factori care contribuie la bunăstarea familiei și mai puțin de dorințele legate de carieră sau de integrare într-o altă cultură. Aceasta este și explicația faptului că majoritatea celor care plecă amână tot mai mult momentul întoarcerii, tocmai pentru a-și asigura un confort familial sporit, de care să se bucure la revenire. La aceasta contribuie însă și creșterea costurilor cu forța de muncă, care descurajează (dacă nu sugrumă chiar) dezvoltarea micilor companii, inițiativa privată.

P.S. De ce ia amploare procesul imigrării? Pe lângă cauzele enumerate, mai sunt și altele. Rând pe rând, marile active (unități de prim-rang), care s-au privatizat, au ajuns în mâinile străinilor. Și, pe de altă parte, întrucât cei care le-au vândut - cunoscuți sub numele generic de „statul român" - au urmărit, contra unor comisioane grase, doar să scape de ele, fără ca respectivele privatizări să fie negociate corespunzător, în interes național.

Întrebare: au câștigat românii ceva de pe urma acestor privatizări? Nimic! Cel mult, au ajuns salariați (angajați) ai unor patroni străini, care, nu de puține ori, au schimbat obiectul, inițial, de activitate al unităților economice, iar, în final, în unele situații, au disponibilizat oamenii. Fapt este că mii și mii de români au rămas pe drumuri, iar o infimă minoritate (cei care și-au arogat dreptul de a le vinde) s-au îmbogățit. Or, datorită acestui fenomen s-a ajuns ca circa 3,5 milioane de români să trăiască acum în afara granițelor României, iar mulți din cei rămași acasă să fie și ei, într-un fel, străini în propria țară.

Acum se petrece un alt fenomen, la fel de păgubitor: „exportul" priceperii profesionale, al creierelor, al personalului de înaltă calificare. O adevărată comoară, tot mai solicitată pe plan internațional, numită Know-how. Constatăm însă, că și în acest caz, după ce că această sursă, inteligența, se formează în timp și cu costuri mari, ea nu este păstrată în țară, este înstrăinată, deși economia românească ar avea nevoie de ea ca de aer. Dacă nu li se vor asigura acestora salarii la standarde măcar apropiate de cele europene, de specialiștii noștri vor beneficia tot străinii. Ca și de activele privatizate, ca și de bogățiile solului și ale subsolului.

Și atunci, cum să nu plece românii din țară? Din păcate, ei vor fi străini afară, iar cei rămași, străini în propria țară! Va continua oare acest proces în 2016 și în anii următori? Este o întrebare la care doar viitorul (și, nu la urmă, autoritățile) ne va (vor) răspunde cu „Da" sau „Nu"!

Lasă un comentariu