SLĂNINA CU CEAPĂ ÎNTĂREȘTE SISTEMUL IMUNITAR

Distribuie pe:

Specialiștii în nutriție, citați de descopera.ro, susțin că, fără E-uri, coloranți și conservanți, slănina consumată cu ceapă întărește sistemul imunitar, dar oferă și alte beneficii pentru sănătate.

Avantajele sunt date de acidul arahidonic prezent în slănină, care favorizează scăderea colesterolului, îmbunătățește funcțiile de protecție ale organismului și, de asemenea, este necesar pentru producerea compușilor chimici responsabili pentru răspunsurile imune și reacțiile inflamatorii.

Printre beneficiile consumului de slănină cu ceapă (desigur, fără excese), nutriționiști amintesc:

* Cantități mici de slănină sunt de folos pentru inimă și vasele de sânge, reglementează contracțiile musculare ale organelor interne, inclusiv ale mușchiului cardiac, și sprijină tonusul vascular;

* Fumătorii au, de asemenea, un beneficiu dacă mănâncă puțină slănină, datorită faptului că ea conține seleniu. Acest microelement întărește sistemul imunitar și previne oxidarea în organism. Astfel, pagubele produse de țigări se reduc parțial;

* Slănina încetinește și intoxicarea alcoolică, prin acoperirea pereților stomacului cu grăsime și crearea pansamentului gastric, care previne absorbția rapidă de alcool din stomac. Alcoolul trece mai departe în intestin, unde, totuși, va fi absorbit, dar treptat.

Rețete din untură de porc 

* Remediu pentru dureri de articulații. Înainte de culcare, se freacă bine articulațiile bolnave cu untură topită sau cu slănină veche, tocată prin mașina de carne, la care se adaugă o lingură de miere de albine. Deasupra, se aplică celofan sau hârtie de pergament, se învelește cu un fular sau un batic de lână și se lasă să acționeze peste noapte;

* Tulburarea mobilității articulare după traumatisme. Zona afectată se masează cu 100 g de untură, amestecată cu o lingură de sare, apoi se bandajează cu un strat gros de lână;

* Mastită (inflamație a sânilor, mai ales în timpul alăptării). Pe locul inflamat se aplică o felie subțire de slănină veche, deasupra se pune o bucată de staniol și se bandajează sau se lipește cu leucoplast;

* Eczemă. Se topește slănină nesărată și se răcește la 35 de grade. Se amestecă bine două linguri de untură cu două albușuri crude, 100 g pastă din fructe de solanum (zârnă, lăsnicior) și 3 linguri suc de rostopască. Alifia se lasă la macerat 2 - 3 zile, la rece, apoi se ung locurile bolnave, de două ori pe zi;

* Dureri de dinți. O felie mică de slănină nesărată se aplică pe dintele dureros, între gingie și obraz, pentru 15 - 20 de minute. Durerea de dinți dispare treptat;

* Pinten osos (ciocuri). Preparați un unguent din 100 g slănină nesărată de porc, tocată mărunt, un ou crud și 100 ml oțet concentrat (esență). Borcanul cu amestecul se ține într-un loc întunecos, până la dizolvarea completă a slăninei, amestecând periodic. Înainte de procedură, călcâiul se ține în apă fierbinte, apoi se aplică pe zona dureroasă un tampon de vată îmbibat în unguent. Compresa se aplică pe timp de noapte, dimineața se spală talpa cu apă caldă. Durata tratamentului este de 5 - 7 zile. 

Lasă un comentariu