„Muntele Athos - Mănăstirea Vatopedu" - Ne îndreptăm spre Biserică... veșminte strălucind în amurg, cădelnițe, tămâie, mantie... Printre două șiruri de preoți și călugări se vede interiorul Bisericii puternic luminat. Brusc observ că toate lumânările se mișcă. Privesc mai atent... Toate candelabrele, pline de lumini, se legănau ca într-un vals ușor... Tot ce atârna se mișca. Parcă eram pe mare iar dangănul dădea ritmul. Pe la cinci și jumătate, dimineața, a început Sfânta Liturghie. Într-un ritm extrem de vioi, care poate unor evlavioși de pe la noi ar părea blasfemie, am dat toate răspunsurile la strană, de bună seamă în românește. Liniștea nopții, semiobscuritatea din Biserică sau poate cântarea ritmată și neostentativă au creat o ambianță deosebită. De mult nu m-am simțit atât de bine cântând la strană. Totul mi-a rămas în suflet. În atmosfera athonită ce, parcă încerca să te convingă că aici nimic nu se schimbă, nimic nu se mișcă de sute de ani, priveam năuc cum totul dansa, cânta și se bucura. Simțeam aproape foșnetul îngerilor care intraseră în horă, și nu știu de ce, așa, dintr-o dată, am simțit cum ochii mei se-neacă. Negreșit, aici CERUL A COBORÂT PE PĂMÂNT. („De la San Francisco la Muntele Athos" - Ed. Reîntregirea, 2004).
***
„Vine o vreme când nu mai poți spune orice, când nu mai poți scrie oricum. E ca și cum fiecare cuvânt ar fi testamentar, ca și cum ai lăsa o moștenire din averea ta de cuvinte de o viață. Și din aceste cuvinte fiecare trebuie să primească ceva cu care să simtă că este mai bogat, să simtă cum sufletul lui își întinde conturul, cum îi cresc aripi. Pentru că scrisul înseamnă să stai de vorbă cu Dumnezeu... Și dacă nu vrei să stai de vorbă cu Dumnezeu, de ce mai scrii?"
***
„Naște-mă, Doamne, iarăși, sub cruce, / să picure pe mine, sfânt sângele Tău, / Apusul să-mi fie Răsărit, / ce pacea-mi aduce. NAȘTE-MĂ, DOAMNE, din rănile Tale, cununa de spini s-o port și eu, / noaptea Ta să-mi fie lumină, / să-mi fiu mielul Tău mereu. NAȘTE-MĂ, DOAMNE, mă înviază, / pune laolaltă carne și os, / să crească Doamne, crucea în mine, / în pacea luminii întru Hristos". (La taclale cu Dumnezeu - Ed. Vatra veche, 2016).
Dr. NICOLAE BĂCIUȚ (1956-) poet, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, născut în Chintelnic, jud. Bistrița-Năsăud, din părinți Grigore și Maria. Școala generală o termină în satul natal, Liceul „Liviu Rebreanu"- Bistrița, Facultatea de Filologie, secția româno-engleză, Universitatea „Babeș Bolyai " - Cluj-Napoca, Doctorand în litere, cu o teză despre Caragiale, Cehov și Ibsen. Masterat la Universitatea „Babeș Bolyai ", Facultatea de Științe Politice și Administrative. Și-a început activitatea publicistică în timpul studenției la revista „Echinocțiu", Cluj-Napoca, unde a fost redactor, apoi secretar de redacție, între 1978-1982. A fost profesor, director adjunct la Școala generală din Gălești-Mureș, redactor la revista „Vatra", corespondent la Televiziunea Română, redactor-șef la Editura Tipomur - Târgu-Mureș, redactor-șef la revista „Mondo-business", colaborator cultural la cotidianul „Cuvântul liber", director la revistele „Alpha", „Gura lumii", redactor-șef la revista „Teatru-n teatru" și „Ambasador" - Târgu-Mureș, director al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național Mureș, membru în Consiliul de Administrație TVR, membru supleant, deputat în Adunarea Eparhială Ortodoxă Alba Iulia, deputat în Adunarea Națională Bisericească, bursier al „Magazine Publishers of America", a realizat peste 3.000 de reportaje TV. Este membru al Cenaclului „Echinocțiu", „Vatra", „Romulus Guga". Colaborator al mai multor reviste, și a fost introdus în mai multe Antologii, având foarte multe inițiative culturale. Este Cetățean de Onoare, al mai mult localități. A publicat până la ora actuală 80 de cărți, ultima fiind „La taclale cu Dumnezeu". Distins cu zeci de diplome, premii, și alte recunoașteri ale valorii. Activitatea domniei sale este cu mult mai bogată; atât ne permite spațiul de față, dar ceea ce este important de reținut este activitatea fantastică în cultura românească, ceea ce-i aduce cinste și laudă din partea cititorilor, a celor care-l cunosc și nu în ultimul rând din partea lui Dumnezeu.
„1001 CUGETĂRI"
