Într-o zi, a venit la Abraham Lincoln un bătrân domn, gârbovit de ani şi cu chipul brăzdat de griji, care i-a spus o poveste tristă. Fiul său săvârşise o crimă care se pedepseşte cu moartea. Dar era singurul lui fiu. Bătrânul îl imploră pe preşedinte să-l salveze. „Îmi pare rău, dar nu pot face nimic pentru dumneavoastră", răspunse Lincoln. „Ascultaţi ce telegramă am primit ieri de la generalul Butler: «Preşedinte Lincoln, vă rog să nu vă mai amestecaţi în deciziile curţii marţiale a armatei. Veţi distruge orice disciplină printre soldaţii noştri.»" Lincoln privi cu atenţie expresia de pe chipul tatălui, apoi îi zise: „Cu Butler sau fără, iată ce am să fac". Scrise în grabă câteva cuvinte pe o bucată de hârtie, pe care i-o dădu bătrânului domn. Acesta o citi. „Job Smith nu va fi împuşcat până la noi ordine din partea mea, Abraham Lincoln." Tatăl fu dezamăgit, iar aceasta i se oglindi pe faţă şi îi făcu vocea să tremure. „Oho, spuse el, eu credeam că este un ordin de iertare. Aşa puteţi ordona să fie împuşcat săptămâna viitoare". „Prietene, îi răspunse Lincoln, văd că nu mă cunoşti prea bine.
Dacă fiul tău nu va fi executat până când nu voi ordona eu împuşcarea o să trăiască chiar mai
mult decât Metusala…".
