Nebunia distrugerilor

Au trecut douăzeci şi cinci de ani de când s-a schimbat regimul politic din România, o perioadă de aşteptări deşarte, de speranţe spulberate. Timp în care economia ţării, industria, agricultura, comerţul interior şi exterior au fost distruse cu ură şi patimă, cu concursul unor cozi de topor, politicieni ajunşi la conducere prin diferite tertipuri electorale. Drept dovadă, convingerea populaţiei că cea mai profitabilă profesie la ora actuală, în România, este cea de politician, lătrător la stele. Rar, foarte rar, mai întâlneşti tineri dornici să îmbrăţişeze o carieră în domeniul agriculturii, printre cele mai vechi şi nobile îndeletniciri de pe pământ. Cu riscul de a fi acuzat din nou de nostalgii după vremurile vechiului regim, vreau să vă prezint o meserie de viitor pentru satul românesc, de mecanic agricol. Mi-au venit în minte amintiri din tinereţe, când adevărata revoluţie agrară din România a fost începută prin înfiinţarea acelor secţii de SMT, pe lângă fiecare Gospodărie Agricolă Colectivă. La început au fost dotate cu tractoare pe şenile tip KD, apoi au venit tractoarele româneşti UTOS 26, 27, fabricate la Braşov, urmate, la scurt timp de toată gama de tractoare Universal, utilaje agricole care au dus faima României pe toate continentele, dovadă că la ora actuală egiptenii le folosesc cu succes. În ultimii ani a apărut în România chiar şi un investitor străin care fabrică tractoare pentru export. Mai amintesc şi de celelalte maşini agricole fabricate în România, la Bucureşti, Craiova, Piatra-Neamţ. Funcţiona chiar şi un institut de cercetări pentru maşini agricole (ICMA) cărora cârcotaşii îi spuneau Institutul de Copiat Maşini Americane. Paralel cu mecanizarea agriculturii s-au înfiinţat şcoli profesionale de mecanici agricoli, pe o perioadă de trei ani, unde se făcea şcoală serioasă, cursurile teoretice fiind îmbinate cu practica în producţie. Asemenea şcoli, la noi în judeţ, au funcţionat la Târnăveni, Sighişoara, Sărmaşu, Reghin, Dumbrăvioara.

La Sighişoara funcţiona şi o şcoală tehnică de maiştri, de trei ani, iar în centrele universitare mari existau Facultăţi de Mecanică Agricolă. Vreau să spun că în 1989, agricultura României, avea asigurate cadre de specialitate, maşini şi utilaje agricole, la nivelul tehnic din perioada aceea. În judeţul Mureş funcţionau optsprezece Staţiunii de Mecanizare a Agriculturii (fostele SMA) distruse după „revoluţia furată" printr-o aşa zisă privatizare. Mai existau 8 centre moderne de reparaţii pentru tractoare, combine şi utilaje agricole. Astăzi au mai rămas două, unul la Miercurea Niraj, cu zece meseriaşi, şi unul la Târgu-Mureş, cu 8 meseriaşi. Este adevărat că mai există mici ateliere de reparaţii, la Deaj, Mica, Iernut şi la Râciu. Dacă cineva, un străin dintr-o ţară super dezvoltată, ne-ar întreba: „Măi, oameni buni, de ce aţi fost atât de nebuni să distrugeţi nişte obiective care funcţionau la capacitate şi timp de 25 de ani nu aţi fost în stare să puneţi altceva mai bun la loc?" Nu ştiu dacă am fi în stare să dăm un răspuns clar. În primul rând, principalii vinovaţi nu au fot pedepsiţi, nici nu cred că vor fi pedepsiţi vreodată. Apoi, să nu uităm şi faptul că, noi, toţi românii, purtăm cea mai mare vină pentru distrugerile catastrofale din agricultura ţării.

Am abordat acest subiect fiindcă un distins ziarist, cu o vechime considerabilă în domeniu, mi-a reproşat zilele trecute că nu scriu editoriale din realitatea judeţului Mureş. Ce realitate mai tristă, decât faptul că în evidenţele doamnei ing. Silvia Jude, şef serviciu la DADR Mureş, figurau la sfârşitul anului 2015 un număr de 6125 tractoare, din care noi - 1925, iar 4200 sunt vechi, moştenite din socialism, dintre acestea funcţionale sunt doar 3983 tractoare; combine pentru recoltat păioase -702, din care noi 165; grape cu discuri - 2701, noi - 557; semănători păioase - 1252, noi 345; semănători porumb - 1157, noi - 399; combine de recoltat furaje - 40, noi - 30; remorci de transport-2456, noi - 782; prese de balotat - 257, noi - 118, maşini de erbicidat - 990, toate noi. Culmea ironiei, mai avem fermieri, chiar şi mulţi tineri, care investesc în dotări, practică o agricultură intensivă, în majoritatea cazurilor de nivel mondial. În prezent, într-o perioadă, când pe vremuri se lucra intens la reparaţii şi întreţinerea maşinilor agricole în ateliere performante, fiecare fermier se descurcă cum poate, în curtea fermei, pe marginea drumului… Să mai amintim şi de criză de meseriaşi calificaţi în domeniu, tot mai mulţi tineri din mediul rural visează la meserii „domneşti" şi îşi sărăcesc părinţii prin taxe la facultăţi cu specialităţi de care nu are nimeni nevoie. Astăzi mai uşor găseşti un economist, un jurist, un absolvent în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, un teolog, decât un mecanic agricol!

Lasă un comentariu