„Alte măști, aceeași piesă"

Scrie, în Pateric (ediția Polirom, 2005), că un frate l-a întrebat pe avva Ioan:

- Cum se face că sufletului meu, deși plin de răni, nu-i este rușine să-și bârfească aproapele?

Bătrânul îi spune următoarea parabolă despre bârfă:

- Era un om sărac și avea femeie. A văzut o altă femeie, cu „vino-ncoace" și s-a însurat și cu ea. Dar amândouă erau dezbrăcate. Fiind o petrecere prin vecinătăți, ele l-au rugat:

- Ia-ne cu tine!

El le-a luat pe amândouă, s-au urcat într-o luntre și s-au dus la locul petrecerii. Când a venit arșița și oamenii s-au potolit, una dintre ele s-a uitat afară și, nevăzând pe nimeni, a sărit afară, s-a dus la o grămadă de gunoi și, culegând câteva zdrențe vechi, și-a făcut o cingătoare și a început să se plimbe cu îndrăzneală. Cealaltă, care rămăsese goală, zicea:

- Uite, desfrânata, nu-i e rușine să umble în pielea goală.

Dar bărbatul i-a spus întristat:

- Asta-i culmea! Ea măcar și-a acoperit rușinea; ție, goală pușcă, nu ți-e rușine să vorbești?

Așa se întâmplă și cu bârfa! Fii prieten cu cel care are frică de Dumenzeu, ca să-ți fie și ție frică de Dumnezeu, și spune mereu: „Mulțumesc ție, care bârfești; îmi amintești în fiecare zi cât de important sunt!"

Volumul „Tinda Raiului - ofertă nelimitată" se găsește la Catedrala Mare

Lasă un comentariu