În viața școlii există câteva elemente ca mărci ale distincției, cele care și fac, de altfel, diferența specifică.
Uniformele, de pildă, pot să asigure identitatea instituțională. Dar e una formală, fără relevanță calitativă.
Rezultatele excepționale la olimpiade pot face, la rândul lor, remarcată o instituție școlară. La vârful, nu și în ansamblul ei.
Pe când o revistă școlară preia un orizont extins de semnificații în viața instituțională. Ea poate să fie, înainte de toate, o oglindă, un martor al clipei, oferind o radiografie de etapă, devenind document referențial nu doar pentru prezent, ci și pentru cercetătorul de mai târziu.
O publicație școlară poate să fie larg cuprinzătoare, să reflecte viața școlii pe toate palierele ei.
Unul dintre acestea iese însă din rând, pentru ceea ce este, pentru ceea ce ar putea fi: creația literară. Dacă datele tehnice sunt accesibile/accesabile cu ușurință, datele stărilor sufletești se regăsesc cel mai bine în creațiile literare. Acolo elevii sunt ei înșiși, cu tot ce poate avea mai frumos, mai specific, o vârstă inconfundabilă.
A publica creații literare într-o revistă școlară poate să aibă, pentru unii, semnificația unui certificat de naștere, locul ivirii în lumea literară. A încuraja această latură a devenirii mi se pare profund moral, responsabil, față de un potențial care e păcat să nu fie stimulat, pus în valoare.
Elevul licean care eram, cu patru decenii în urmă, a avut parte și de existența unui cenaclu literar, și a unei publicații a școlii - „Zări senine". E, de altfel, locul debutului meu în literatură, terenul în care ne-am manifestat câțiva colegi, dintre care alți doi, Domnița Petri și Cleopatra Lorințiu, și-au urmat chemarea literară, devenind autori de cărți, scriind poezie, proză, făcând publicistică literară și nu numai.
O publicație școlară este un poligon de încercare pentru elanurile creative, pentru angajamentul publicistic al vieții aflată în floare.
Termenii ecuației s-au schimbat acum - mijloacele de a te face auzit/citit s-au diversificat, dar frumusețea stărilor nu-și găsește egal în ceea ce poate să ofere o publicație școlară.
Colegiul Național „Unirea" și-a înscris în palmaresul său multe realizări. Îmi place să cred că revista acestei școli are cele mai mari șanse să dăinuiască și să mărturisească.
Ferice de cei care o fac, în respect față de visele unei vârste, în respect față de nevoia de a ne exprima, de a fi noi înșine, regăsindu-ne într-o împreună lucrare, căci cititorul va fi mereu, în proiecția sa argheziană, stăpân și frate.
