ALEXANDRU IOAN CUZA

Un vânt mirosind a primăvară, a proaspăt, a schimbare, a speranţă, bătea prin toată Europa anului 1848. Era anul în care un tânăr născut la Bârlad în anul 1820, fiul ispravnicului Ioan Cuza, după ce îşi făcuse studiile la Paris, participa acum, alături de Vasile Alexandri şi Mihail Kogălniceanu, la mişcarea revoluţionară din Moldova, susţinând cu ardoare uni-rea acesteia cu Ţara Românescă.

După înfrângerea mişcării revoluţionare din Moldova, Cuza urcă repede treptele militare ajungând până la gradul de colonel, preşedinte al Judecătoriei Covurluiului şi pârcălab de Galaţi, funcţie din care demisionează în semn de protest pentru a atrage atenţia lumii că alegerile pentru Divanul ad-hoc au fost falsificate. Prin toate acestea el se va face remarcat în timp şi considerat mai apoi ca persoana cea mai potrivită pentru a fi aleasă ca domn al Moldovei (5.01.1859) Printr-un calcul bine gândit, Cuza este ales la 24.01.1859 domn şi al Ţării Româneşti, ivindu-se astfel posibilitatea ca cele două ţări să poată fi unite sub acelaşi domn. De fapt acesta a şi fost gândul cel de taină al fiecărui român, gând rămas moştenire de suflet din vremea marelui Mihai, iar acum sosise clipa cea mult aşteptată, unică şi măreaţă, când ea se va împlini sub domnul Cuza, cel simţitor la durerile semenilor săi.

Profitând de vrerea celor mulţi care doreau şi semne de schimbare dotătoare de speranţe, Cuza trece numaidecât la înfăptuirea unor reforme radicale care vor pune bazele statului nou, modern:

În 1861 unifică Parlamentele şi Guvernele celor două ţări, făcând astfel şi unirea politică a ţării, 1861- Reforma Fiscală, 1862 - capitala ţării o mută la Bucureşti, iar ţara se va numi ROMANIA, 1863 - Secularizarea averilor bisericeşti, acţiune prin care va creşte Fondul Funciar al statului cu peste 20 %, 1864 - Reforma Agrară ce va duce la împroprietărirea a peste 400.000 de ţărani, 1864 - Reforma Învăţământului, Reforma Justiţiei, noua Constituţie, noua Lege Electorală etc.

Dar, ca de-atâtea ori în istoria noastră, când ceva începe să meargă spre bine şi în folosul celor mulţi şi oropsiţi, cei mari şi puternici se împotrivesc, ştiind că vântul cel nou le va atinge privilegiile lor cele vechi aducătoare de atâta folos. Aşa se face că la 23.02.1866 liberalii şi conservatorii se unesc în Monstruoasa Coaliţie şi îl silesc pe domnul Cuza să abdice, punându-l în locul său pe Carol I. Cu durere în suflet Cuza pleacă în exil, stabilindu-se rând pe rând la Paris, Viena şi Wisbaden. Vrea să se reîntoarcă de câteva ori în ţară ca simplu cetăţean, dar Carol I nu îi aprobă cererea. Supărarea şi tristeţea îi accentuează boala care îl macină de ceva timp. Se stinge din viaţă în anul 1877 în oraşul german Heidelberg. Doamna sa Elena îl va înmormânta la cimitirul de la moşia lor de la Ruginoasa, iar mai târziu osemintele sale vor fi înhumate în cimitirul bisericii Trei Ierarhi din Iaşi.

Prin tot ceea ce a făcut pentru neam şi ţară, dar mai ales pentru cei dintotdeauna oropsiţi, el, Domnul Cuza, va rămâne veşnicit în inimile noastre ca leacul mângâietor şi dătător de speranţe al sufletului românesc. Bărbat între bărbaţii noştri cei mari născuţi în neamul nostru din vremile bătrâne şi până azi, el îşi va merita locul pe tâmpla ţării, acolo unde odihnesc în neuitare, ca icoane ale învechitului timp, ZALMOXIS, BUREBISTA, DECEBAL, MIRCEA, ŞTEFAN cel MARE, MIHAI, alături de gândurile lor cele mari şi bune. De ei ni se agaţă speranţele noastre cele mari şi rugătoare, pe ei îi chemăm mereu în gând să vină şi să ne izbăvească de cel rău când simţim că moleşeala şi putreziciunea cuprind ţara şi sufletele noastre cele neputincioase.

Lasă un comentariu