Mă număr printre cei care au avut şansa să-l cunoască pe jurnalistul Ion Drăgan, omul cu o remarcabilă vocaţie pentru profesiunea care l-a consacrat.
Printre virtuţile regretatului gazetar, la loc de mare cinste şi onoare a stat, într-adevăr, şi omenia lui, despre care s-a vorbit, nu fără temei, zilele acestea. De acest fapt m-am convins personal, încă de la prima întâlnire cu Ion Drăgan, în vara anului 2002, când regretatul consilier al lui Adrian Păunescu mi-a facilitat şi mie posibilitatea de a-l cunoaşte pe marele poet.
A doua oară, ne-am întâlnit după 13 ani, în vara anului trecut, când a avut loc pe Valea Gurghiului o lansare de carte a scriitoarei Elvira Ecaterina Ivănescu, intitulată „Efigii pentru doamne ortodoxe", în care figuram şi eu, despre care Ion Drăgan a scris în cotidianul „Cuvântul liber" o cronică de zile mari. Este adevărat că în cronica sa Ion Drăgan a scris şi despre subsemnata, ceea ce mi-a făcut o mare bucurie, din care îmi fac o „umbrelă" ori de câte ori îmi „plouă" în suflet. Îi voi fi recunoscătoare lui Ion Drăgan câte zile voi avea pentru generozitatea sa absolut dezinteresată.
Ceea ce mai pot face acum pentru distinsul şi inconfundabilul Ion Drăgan este să devin „interpreta" celui care a plecat din mijlocul celor dragi, dacă aşa ceva mai poate fi posibil:
De dincolo, din mormânt,
M-oi gândi la voi oricând,
M-oi ruga la Dumnezeu,
Să-mi ţină El locul meu,
Să vă ferească de rău
Şi să v-ajute la greu,
Drumul să vi-l lumineze,
Să vă binecuvânteze,
Că El cu puterea Lui,
Toate le dă omului,
Bucurii ori disperare,
Pentru a pune la-ncercare
Credinţa din fiecare.
