Prinţul negru

În timpul Războiului de 100 de ani dintre Anglia şi Franţa, Edward al III-lea - debarcat în 1346 în Normandia - porni o serie de lupte care au culminat cu bătălia de la Crecy. Regele era însoţit de fiul său mai mare, prinţul Edward, un băietan de abia 16 ani. În bătălia de la Crecy, ce se prevestea a fi decisivă, tatăl îl puse pe prinţ să conducă singur toată lupta. Nu era un exerciţiu pe timp de pace. Era un război în toată regula, pe teren străin şi implica un risc imens! La un moment dat, un general care, de pe deal, privea cu îngrijorare atacul debordant al francezilor se apropie rugător de rege şi-i ceru să intervină personal până nu va fi prea târziu. „E mort prinţul?", întreabă liniştit regele. „Nu, sire!" veni răspunsul. „Atunci lăsaţi-l singur. Numai aşa va fi pregătit să conducă odată regatul Angliei." Judecata regelui se dovedi înţeleaptă. În acea bătălie prinţul reuşi să se redreseze şi chiar să înfrângă trupele lui Filip al VI-lea. Tinerelul va intra în istorie sub numele de Prinţul Negru şi va repurta şi alte victorii strălucite. Dumnezeu riscă şi El, aşezând „pomul oprit" în grădină. Dar numai oferindu-i ocazia de a-şi exercita discernământul şi voinţa avea să-l formeze pe Adam să guverneze pământul după asemănarea Lui Dumnezeu.

Lasă un comentariu