De ce nu vor românii un nou marş al secuilor la Târgu-Mureş?

Distribuie pe:

Vestea că, după incidentele grave care au avut loc la Târgu-Mureş, cu prilejul celor două marşuri, din 10 martie, ale secuilor, din anii 2013 şi 2014, preşedintele Consiliului naţional secuiesc, Izsak Balasz, a mai avut obraz să ceară o nouă aprobare pentru o asemenea acţiune de proporţii, agresivă şi destabilizatoare, a produs fiori târgumureşenilor.

Să sperăm însă că cei care au căderea să soluţioneze cererea vor avea gândul cel bun şi vor da o soluţie adecvată, pentru a se putea pune capăt pentru totdeauna unor asemenea forme de manifestare extrem de periculoase, nu numai pentru stabilitatea zonei, ci şi a ţării, pentru menţinerea liniştii şi a climatului de bună convieţuire interetnică.

Pentru a lămuri şi mai bine lucrurile am crezut de cuviinţă să publicăm câteva episoade din cartea document a scriitorului reghinean, Alexandru Ceuşianu, intitulată „Vremuri de osândă", recent apărută la Târgu-Mureş în care sunt descrise cu lux de amănunte „Gesta Hungarorum", adică faptele (atrocităţile) ungurilor la Reghin, în timpul Revoluţiei de la 1848, în care, din păcate, secuii au excelat. Închipuiţi-vă ce a însemnat venirea în zonă a unei armate de circa 20.000 de secui, şi ce atrocităţi au săvârşit aceştia. Dar să lăsăm răspunsul pe seama autorului cărţii.

 

Răzbunarea (IX)

Generalul austriac Gedeon - comandantul trupelor regulate de operaţiuni din regiunea Mureşului primise încă din ziua de 22 Octomvrie 1848 ordin de la Sibiu, să combată cu posibilă celeritate formarea aşazisei armate secueşti de la Agyagfalva. Spirit trândav şi lipsit de ori-ce iniţiativă ofensivă, nu dăduse însă nici o importanţă acestui ordin. Ofiţerii din subordine îşi manifestau făţiş nemulţumirea si temerile acestora primiră o sinistră confirmare. Încă nici nu ajunseseră la Mediaş, când sosi ştirea dezastrului de la Reghin. De-acu, orice zăbavă pe loc ar fi însemnat complicitate cu rebelii şi ar fi dat temei bănuelii, ca generalul Gedeon are un cult suspect pentru cauza maghiară, fiind şi dânsul Ungur. Prea se lungise drumul de la Şercaia până la Mediaş, ca Secuii să-şi poată desăvârşi nesupăraţi acţiunea de răzbunare împotriva oraşului Reghin.

Uriaşa caracatiţă a gloatelor secuieşti, suprasaturată de jaf şi pradă, îşi resorbea tocmai ucigaşele tentacule. Pe toate drumurile ce radiază dinspre Reghin şerpuiau coloane interminabile de care şi căruţe; caii mărunţi se opinteau greu în hamuri să birue povara avutului furat. Scopul expediţiei secuieşti fusese atins; un oraş nesupus crâncen pedepsit. Pildă grăitoare pentru toţi antagoniştii ideii de emancipare a poporului maghiar.

Cu toată elaţiunea sufletească fecundată de ieftina victorie asupra lui Urban, lipsa de omogenitate în conducerea armatei secuieşti sporea din zi în zi. Crispările fanfaroane ale colonelului Zsombori - proclamat comandant suprem al Secuilor - erau profund umilitoare. Cei doi colonei - Dorschner şi Betzmann, ambii egali în grad, suportau greu invectivele nemeritate. Ajunseseră în tabăra secuiască în urma trecerii regimentelor secuieşti de graniţă la Unguri, dar cu toată purtarea lor loială dovedită în ciocnirile din jurul Reghinului, nu li se ierta originea germană. Observarea lor, că întreaga operaţiune desfăşurată până acum ar fi lipsită de sens, din moment ce trupele lui Urban scăpaseră aproape intacte, stârni, cel mult, ciuda lui Berzenczei, care ţinea cu orice preţ să pozeze în erou. Secuii erau socotiţi infailibili şi cine păcătuia împotriva acestei dogme n'avea cuvânt în sfatul comandamentului.

Vestea că generalul Gedeon se apropie de Târgu-Mureş înteţi disputa asupra mişcărilor strategice de urmat. Colonelul Zsombori se hotărî brusc pentru retragere; inamicul trebuia întâmpinat cu toate forţele disponibile, ca înfrângerea să fie cu atât mai fulgerătoare. Era în joc propriul său prestigiu, fiindcă la luptele de la Reghin nu participase deloc.

Disciplina trupelor secuieşti suferise îngrozitor. O bună parte dintre glotaşi, socotind campania avantajos terminată, se gândiră că absenţa lor de-acasă nu mai poate fi prelungită şi dezertară. Ceilalţi, cari rămaseră credincioşi jurământului lor, se risipiră în cete desorganizate de-a lungul drumului de retragere spre Târgu-Mureş Cadrele unităţilor se'nvălmăşiră inextricabil. Nimeni nu-şi mai găsea trupa de care se ţinea, afară doar de grăniţerii secui, cari erau ţinuţi mai aspru şi tocmai din pricina aceasta erau profund înverşunaţi, că fuseseră opriţi de la pradă.

La 5 Noemvrie 1848 dimineaţa, se ciocniră patrulele de recunoaştere pentru întâiaşi dată de-olaltă. Generalul Gedeon trecuse dincolo de comuna Niraşteu, iar armata secuiască ieşise întru întâmpinarea sa sângeroasă. O ciocnire decizivă era inevitabilă. Consiliul de răsboi sub preşedinţia lui Berzenczei elabora febril planul defensiv. A porni la atac fără pregătire de artilerie - şi tunuri nu aveau - ar îi fost un gest temerar. Totuşi, Berzenczei îşi păstră întreg calmul şi superba îngâmfare; era sigur de biruinţă. Şi par'că aparenţele i-ar fi dat dreptate, căci pe la orele trei după masă apăru un ofiţer călăreţ, cu un fanion alb. Privirile lui Berzentzei sclipiră triumfător, scomptând predarea. Locotenentul Lacroix - trimis de generatul Gedeon - îi pregăti însă o cumplită desamăgire, fiindcă solia ce-o aducea era o ultimă somare, înainte de deschiderea ostilităţilor, de-a depune armele. Berzenczei ar fi dorit să pedepsească înfruntarea ruşinoasă a armatei secueşti cu moartea, - colonelul Zsombori se mulţumi însă cu retrimiterea ofiţerului, refuzând cu dispreţ ultimatul.

Generalul Gedeon migălise din zorii zilei până târziu după masă la aşezarea trupelor sale în ordine de bătae. Observase conştiincios toate regulele de artă militară, aşteptând încremenit pe poziţie desfăşurarea evenimentelor.

Batalionul românesc IV din regimentul Carol Ferdinand ocupă centrul, susţinut la spate de batalionul III din acelaşi regiment şi un batalion de gardă. Pe aripa dreaptă se aşezară glotaşii români şi saşi în număr cam la vre-o mie de puşti, sub conducerea locotenentului David Ursu, iar stânga era apărată de batalionul Jifcovici. Cele douăsprezece tunuri de cari dispunea generalul încununau crestele dealurilor din faţa comunei Megyesfalva (azi Mureşeni). Şi acestea dădură semnalul bătăliei imediat ce se cunoscu răspunsul Secuilor.

Trosnetul înfricoşător al gurilor de oţel, urmat de fumul gros al exploziilor şi grindina sfarmăturilor de obuze avură un efect teribil. O panică indescriptibilă se produse în rândurile Secuilor. Glotaşii cari formau partea precumpănitoare a armatei îşi lăpădară imediat lăncile, iar grăniţerii secui, descărcându-şi armele la întâmplare, sporiră zăpăceala generală. Groaza se prelinse de la un capăt la celălalt al oştirii cu iuţeala fulgerului, buimăcind minţile şi destrămând rândurile în fugă besmetică. Pâlcuri, pâlcuri de oameni fugeau înebuniţi pe moarte şi viaţă, fără măcar să fie urmăriţi de cavaleria generalului Gedeon. De aci se explică faptul că pierderile îndurate de Secui în cursul acestei faimoase ciocniri se reduc la un cal pierit şi doi oameni răniţi. Jakab Alexe, unul dintre martorii oculari ai acestui neaşteptat dezastru, descrie în cartea lui „Szabadsagharczunk" (Lupta noastră de desrobire) sbuciumul de desnădejde: „Eu, împreună cu Urhâzi şi colonelul Betzmann, părăsirăm ultimii locul desonoarei şi umilinţei, frânţi de supărare şi ruşine pentru lipsa de bărbăţie în bătălie. Apucarăm calea spre răsărit către fântâna Craiului, păşind în urma iepuraticilor fugari, care înţesau drumuri şi câmpii cu miile. Zăbovirăm pe-un scurt răstim al nopţii în Kebele (azi Sânişor) la honvedul-tovarăş Nagy Samoilă mai mulţi decât două sute de inşi. Nu s'o fi prea bucurat de asemenea oaspeţi. Durata vremii era scurtă, dar lungă în comparaţie cu ceea ce sufeream, sucombând aproape sub povara sufletească. Somnul se ferea de noi şi amară ne era mâncarea. Că ne ajunse năpasta atât de repede. Cât de îngrozitor era să ne trezim din frumoasele noastre reverii.

„Abia se'nnegurî de dimineaţă, pornirăm la drum, grăbind să ajungem mai departe spre interiorul secuimii, neştiind nici încotro, nici pe unde o luam. Ne sileam însă să distanţăm cât mai departe locul ruşinei noastre, ca să nu fim prinşi. Iar duşmanul nici nu cugeta să ne urmărească. Era încântat că ne-a sfărâmat nimbul cu atâta uşurinţă şi că poate da veste de triumf la Sibiu; nu-şi putea imagina cum de s'a putut destrăma formidabila noastră putere al de clipnic şi compromiţător. Reputaţia de care ne bucuram întrecea valoarea proprie".

Şi ieremiada continuă înainte, - fără să trezească nici milă, nici compătimire pentru faimoasa armată secuiască, acum durabil şi pentru îndelungată vreme desfiinţată.

Faimosul Berzenczei dispăru, - par'că l-ar fi înghiţit pământul.

Apucase la pribegie - pe cărări ascunse - drumărind zi şi noapte ca o fiară gonită, ca, într-un târziu, străbătând Galiţia şi Slovacia, să apară în faţa lui Kossuth, sol nemernic al unei înfrângeri meritate.

(va urma)

Lasă un comentariu