În comunicare, în afară de procedeele gramaticale, se apelează la intonaţie, pauze şi chiar la întreruperea şirului vorbirii lăsând libertate de zbor gândurilor, părerilor, dorinţelor, regretelor.
Şi atunci, dacă modul de schimbare prin reciprocitate a ideilor este forma scrisă, apelăm şi la mijloacele grafice.
Punctuaţia este un sistem de semne convenţionale care au rolul de a marca rostirea cu un anumit ton, cu anumite pauze.
Semnele convenţionale (anumite virgule, de exemplu, sau folosirea unei mărci exclamative) pot modifica intenţia vorbitorului.
Enunţul „Mariana răspunde". (o constatare) poate deveni un îndemn (o rugăminte) „- Mariana, răspunde!". Folosind linia de dialog, virgula şi semnul exclamării se produc câteva modificări sintactice: substantivul cu funcţie de subiect este folosit la cazul vocativ (fără funcţie sintactică); verbul de la modul indicativ este trecut la modul imperativ; propoziţia enunţiativă propriu-zisă a devenit exclamativă.
În exemplul „I-am trimis fiului lui Mihai, o carte", substantivul propriu articulat hotărât proclitic
lui Mihai are funcţia sintactică de atribut substantival genitival.
Folosind o virgulă: „I-am trimis fiului, lui Mihai, o carte", atributul devine substantival apoziţional, fiind în cazul dativ (apoziţia e acordată cu substantivul fiului care are funcţia de complement indirect. Substantivul Mihai e numele fiului şi nu al tatălui (în exemplu al doilea).
Modificări în interpretare se pot produce şi la nivelul contextual mai larg. În fraza: „S-a ştiut că i-a anunţat pe toţi", propoziţia a doua, introdusă prin conjuncţia că, este subiectivă. Dacă vom utiliza virgula după regentă, subordonata va deveni circumstanţială de cauză.
S-a ştiut, că i-a anunţat pe toţi. (că = pentru că). virgula folosită după regentă ne determină să excludem faptul că a doua propoziţie ar putea fi subiectivă, deoarece subiectiva nu se desparte prin virgulă de regentă (exceptând reluarea acesteia, în regentă). Virgula se foloseşte înaintea unei subordonate cauzale, existând şi unele excepţii.
Am prezentat cele trei exemple pentru a susţine importanţa utilizării semnelor de punctuaţie în comunicare. Desigur că fiecăruia dintre noi, ne stau la dispoziţie lucrări de specialitate. Unele observaţii de tipul „cum consideră vorbitorul" sunt rare şi explicate contextual: „După regentă, propoziţia finală se desparte prin virgulă numai când vrem să subliniem că ea nu-i un element esenţial în frază".
„Se duce drept la frate-său (,) ca să-i ducă bucuria" (Ion Creangă). Exemplul a fost preluat din Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie.
