COPIII SĂRACI, EXPUŞI LA STRES ŞI DEPRESIE

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea Washington din St. Louis, citaţi de descopera.ro, susţin că structurile-cheie din creier sunt conectate diferit (alterat) la copiii săraci faţă de cei crescuţi în medii mai înstărite.

„Studiul nostru a constat în scanarea creierului a 105 copii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, după care am descoperit că structurile-cheie din creier sunt conectate diferit la copiii săraci faţă de cei crescuţi în medii mai înstărite. În special hipocampusul (o structură cerebrală deosebit de importantă pentru învăţare, memorie şi reglarea stresului) şi amigdala (o arie corticală legată de stres şi emoţie) se conectează diferit la alte regiuni ale creierului la copiii săraci faţă de cei care provin din familii cu venituri mai mari.

Aceste conexiuni, vizualizate cu ajutorul scanării, s-au dovedit mai slabe, în funcţie de gradul de sărăcie la care a fost expus un copil. Mai precis, cu cât mai săracă este familia în care creşte copilul, cu atât mai probabil este ca hipocampusul şi amigdala să se conecteze la alte structuri ale creierului. În plus, copiii preşcolari mai săraci s-au dovedit cu mult mai susceptibili de a prezenta simptome de depresie clinică, atunci când au ajuns la vârsta şcolarizării, decât cei proveniţi din medii mai înstărite.

Cercetările noastre anterioare au demonstrat că anatomia creierului poate arăta diferit la copiii săraci, în condiţiile în care dimensiunea hipocampusului şi amigdalei a apărut frecvent alterată la copiii crescuţi în sărăcie.

În acest studiu am constatat că modul în care aceste structuri se conectează cu restul creierului se schimbă în moduri despre care credem că ajută mai puţin la reglarea emoţiei şi a stresului", explică oamenii de ştiinţă americani. 

Lasă un comentariu