Pentru cei mai mulţi oameni Shep era „doar un căţel", un Collie lăţos şi prietenos. Însă, pentru domnul Mc'Mahon, un om singuratic, câinele era un tovarăş drag, făcea cu adevărat parte din viaţa lui. Într-o zi, domnul Mc'Mahon a căzut pe scări şi s-a lovit rău de tot la cap. Veni o ambulanţă ca să-l ducă la spital. Shep se înghesui şi el în maşină ghemuindu-se cât putea de aproape de stăpânul său, scâncind şi lingându-i faţa. Când a fost transferat din ambulanţă în spital, Shep se ţinu pe urmele lui. Când încercă să intre în lift, un asistent spuse: „Nu este permisă intrarea câinilor". Domnului Mc'Mahon îi era greu să se despartă de prietenul său. Văzu privirea din ochii lui Shep şi aplecându-se spre el, îl mângâie uşor pe cap şi-i spuse: „E în regulă, prietene. O să mă întorc curând. Aşteaptă-mă aici!" Aceasta schimbă expresia din privirea câinelui. Shep mai auzise comanda aceasta de multe ori, aşa că se aşează lângă intrarea în lift, aşteptând răbdător întoarcerea stăpânului său. Dar domnul Mc'Mahon a murit chiar a doua zi şi a fost scos pe o altă ieşire. Shep nu ştia ce se întâmplase cu prietenul lui. Ştia doar că acesta îi spusese să-l aştepte căci se va întoarce. Mai bine de zece ani a aşteptat Shep întoarcerea unui prieten care nu a mai venit. Surorile medicale i-au aranjat un preş moale pe care să doarmă şi îi aduceau mâncare. Din când în când, îl duceau afară să mai facă mişcare, dar el era întotdeauna nerăbdător să se întoarcă la postul său de aşteptare. Iar partea tristă a acestei istorii este că nimeni nu i-a putut explica lui Shep ce se întâmplase. O, doar un câine, da, un biet câine! Dar unde s-ar mai putea găsi o loialitate şi un devotament mai sincer?
