80 de ani de la tipărirea Bibliei lui Miron Cristea

În multe direcţii de activitate s-a osârdit Patriarhul Miron în sânul Bisericii şi al neamului românesc. Împrejurările şi trebuinţele ţării după războiul de întregire au fost atât de felurite încât o personalitate ridicată la treapta cea mai înaltă a Bisericii, prin înfiinţarea Patriarhiei Române, avea să îndeplinească neaşteptate sarcini. Patriarhul nostru a ridicat prestigiul Bisericii noastre româneşti în faţa altor Biserici atât de sus încât se poate spune că toţi privesc în Biserica noastră cea mai puternică forţă a Ortodoxiei. Istoria nu se poate face în timpul vieţii ci mult mai târziu. Ceea ce va rămâne însă, între altele, din această operă, este contribuţia Patriarhului pentru traducerea şi tipărirea Bibliei. Această străduinţă a făcut nemuritori pe cei mai însemnaţi vlădici din trecutul Bisericii. Prin traducerile Bibliei au rămas înscrişi în istoria noastră diaconul Coresi şi vlădici ca: Simion Ştefan al Ardealului, Teodosie al Ungrovlahiei, Şaguna, Chesarie al Buzăului. Putem să afirmăm că şi Patriarhul Miron şi-a deschis drum în istoria ţării, mai ales prin traducerea cea nouă a Bibliei. În acest scop, a fost înfiinţat mai întâi un Institut Biblic. Dar preocuparea de seamă a Mitropolitului Primat Miron era realizarea unei tălmăciri noi. Această dorinţă avea să înceapă mai întâi prin publicarea traducerii Noului Testament în 1927 şi să fie desăvârşită apoi prin Biblia întreagă din 1936. Aceasta se poate numi Biblia Patriarhului Miron. Deşi n-a fost el însuşi traducător, se poate spune totuşi că iniţiativa, sprijinul şi îndrumarea au fost hotărâtoare pentru ajungerea acestui scop.

Pentru această grea operă, Patriarhul Miron a ales mai întâi pe teologul şi literatul Gala Galaction, pe care l-a hirotonisit preot şi i-a dat tot sprijinul material şi moral pentru acest scop. Mare a fost bucuria primului nostru patriarh când a primit manuscrisul de probă al traducerii făcută de Părintele Gala Galaction. Visul patriarhului se vede realizat atunci când a văzut apărând în 1936 Sfânta Scriptură.

Această Biblie are un lung „Cuvânt înainte", semnat de „Miron, Patriarhul Românilor". Asemenea Predosloviilor bătrâne, acest cuvânt înainte formează o admirabilă expunere a istoricului traducerilor Bibliei în româneşte, într-o formă presărată de florile unui stil ales. Totodată, în partea ultimă, Patriarhul îşi dezvăluie toată taina preocupărilor sale, din care a născut această nouă tâlcuire. De aici se vede că munca traducerii a fost încredinţată la trei figuri bine cunoscute: Nicodim, fost stareţ la Mănăstirea Neamţ şi apoi ajuns Mitropolit al Moldovei; Părintele Gala Galaction - profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie din Chişinău şi autorul traducerii Noului Testament din 1927; Părintele Vasile Radu - profesor de Vechiul Testament la aceeaşi Facultate, un specialist în limba ebraică şi în limbile orientale.

Însărcinarea traducătorilor a fost să dea o traducere exactă, limpede, fără cuvine anevoie de înţeles şi într-o limbă cât mai îngrijită, păstrând nota arhaică atât de frumoasei limbi a vechilor Scripturi. Această Biblie a fost aprobată de Sfântul Sinod ca ediţie de probă. Biserica n-avea încă o ediţie nouă oficială. Dar oricum, Patriarhul nostru îşi îndeplinise visul. Vedea împărtăşindu-se în ţară noua carte sfântă, purtând pe copertă menţiunea că apare în vremea domniei Majestăţii Sale Carol II, din îndemnul şi cu purtarea de grijă a Patriarhului României, Miron Cristea. Fireşte va mai trebui multă strădanie şi multă revizuire a acestei traduceri, până se va ajunge la o Biblie oficială a Bisericii. Patriarhul

şi-a înscris prin aceasta numele în istorie.

De altfel, pasiunea sa pentru Scriptură s-a văzut şi în alte realizări. Prin râvna sa, poetul Vasile Militaru publică Psaltirea în versuri, ca un alt Dosoftei, de data aceasta în teascurile Tipografiei Cărţilor Bisericeşti. Tot datorită iniţiativei Patriarhului, a apărut o nouă traducere revizuită a Noului Testament (1937) într-un format ca acela al Societăţii Britania şi la un preţ scăzut.

Limba Bibliei din 1936 este o limbă curgătoare, limba vorbită la vremea aceea, desigur cu păstrarea câtorva forme arhaice devenite cumva sacre, dar care erau departe de a scădea din frumuseţea şi solemnitatea limbii. La fel se întâmplase şi cu Biblia de la Bucureşti din 1688. Traducerea ei nu e cu totul îndepărtată de limba din 1936. E aceeaşi limbă română, în întregime înţeleasă şi atunci şi azi. Topica frazei e diferită, unor cuvinte de atunci li s-au preferat sinonimele impuse mai târziu, dar în vocabularul limbii coexistă şi astăzi amândouă, unele mai ales, altele mai rar întrebuinţate dar rar recunoscute. Spunem aceasta nu pentru a diminua necesitatea unei Biblii noi în 1936, ea era imperios necesară, ci pentru a accentua încă o dată progresul uluitor al limbii traducătorilor de la 1688. Ei vor fi multă vreme după aceea un model pentru mulţi care vor mai continua încă să scrie mai prost decât dânşii.

În felul acesta, Primul Patriarh al ţării a dat un avânt noilor traduceri ale Bibliei. Aceasta se va desăvârşi în noi ediţii sau în noi traduceri. Dar numele Patriarhului Miron va rămâne legat de cea mai serioasă strădanie de după război de a da cuvântul lui Dumnezeu din Scriptură pe o limbă nouă, vrednică de marele avânt al ţării şi al culturii româneşti. Trebuie menţionat şi faptul că în timpul păstoririi lui Miron Cristea ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, activitatea Institutului biblic a fost destul de rodnică, pe lângă Biblia din 1936, Noul Testament din 1927, s-au mai tipărit unele cărţi de cult, cursuri universitare şi manuale tipărite pentru Institutul Teologic.

Lasă un comentariu