Ne scriu cititorii - BRAVO, RODICA LUNGU!

Distribuie pe:

O întâmplare recentă mi-a amintit de tinereţe, de vremea de după cel de-Al Doilea Război Mondial, pe când locuiam într-un sat aflat la 35 de kilometri de Târgu-Mureş, sat în care nu exista nicio prăvălie. Când aveam nevoie de ceva - sare, zahăr, petrol, chibrituri, ne însoţeam câte doi - trei vecini şi porneam cu noaptea-n cap, cam pe la ora trei dimineaţa, pe jos spre Târgu-Mureş, unde ajungeam în jur de ora opt, tocmai pe când se deschideau magazinele. După ce ne făceam târguielile, beam câte o porţie de mastică sau de votcă şi o luam la pas înapoi, pentru că autobuze sau alte mijloace de transport nu existau.

Astăzi, în schimb, chiar şi în oraş, ni se pun gratuit la dispoziţie microbuze spre Auchan, ca nu cumva să obosim din cartierele noastre până la magazin şi înapoi. Acesta este un lucru bun, mai ales pentru noi, cei mai bătrâni. Din păcate, unii şoferi iau şi călători „de ocazie", care merg doar câteva staţii, în schimb ocupă locurile de pe scaune, obligându-ne pe noi ceilalţi să ne hâţâim în picioare, de la clinici până spre combinat sau de la combinat până în cartierul Tudor.

Însă, mai zilele trecute, o şoferiţă blondă de pe un astfel de microbuz m-a impresionat într-un mod foarte plăcut, dovedindu-mi că lucrurile pot merge şi bine. Este vorba de doamna sau domnişoara Rodica Lungu (după cum am aflat că o cheamă), o femeie dintr-o bucată, foarte politicoasă, dar şi foarte severă cu călătorii clandestini. Când să urcăm în microbuz, în primul rând ne-a salutat cu „Bună ziua!", apoi ne-a întrebat politicos până unde merge fiecare. Unii au răspuns că două staţii, alţii trei sau cinci, însă dumneaei a fost categorică: „Cei care mergeţi la magazin urcaţi, ceilalţi, nu!", aşa că nu s-a mai aglomerat microbuzul. Pe mine, care sunt mai în vârstă, m-a prins de mână şi m-a ajutat să urc, apoi a poftit o tinerică ce ocupase tocmai scaunul din spatele şoferului să meargă mai spre interior şi să îmi dea mie locul, pentru că eu mă deplasez mai greu.

În fiecare staţie, îi saluta politicos pe călători, dar îi şi întreba unde merg, iar dacă nu mergeau până la magazinul din celălalt capăt al oraşului nu îi lăsa să urce. Într-una din staţii, un gabor cu pălărie şi nevasta lui au insistat să urce, iar când au văzut că îi refuză, deşi vroiau să o plătească, au început să îi vorbească urât.

Mie nu îmi rămâne să spun decât „Bravo, Rodica Lungu!", de astfel de oameni corecţi şi cu autoritate avem nevoie pentru ca lucrurile să meargă mai bine.

Lasă un comentariu