În ce case locuiesc românii?

În România sunt cei mai mulţi proprietari de locuinţe din ţările Uniunii Europene. Conform statisticii 94,7% dintre case sunt locuite de proprietari, în timp ce media europeană este de 64,3%. Dacă la capitolul numărului de proprietari stăm foarte bine, în schimb la cel privind suprafaţa locuinţelor, calculată în metri pătraţi, suntem la coada clasamentului. Media în zona urbană este de doar 40 de metri pătraţi, în timp ce în oraşele mari media europeană este de 90 de metri pătraţi, conform studiului întocmit de Eurostat. Până şi Bulgaria stă mai bine, care are o medie de 70 metri pătraţi, în timp ce Ungaria are 60 metri pătraţi în metropole şi 80 metri pătraţi în oraşele mici.

Şi pentru această situaţie mai puţin confortabilă „de vină este tot regimul comunist" în timpul căruia s-au construit cartierele de blocuri, cu apartamente cu suprafaţă mai redusă, mai ales cele cu o singură sau două camere. Dacă până în anii '90 predominau chiriaşii, după acest an ei au devenit proprietari, în urma cumpărării acestor locuinţe, la preţuri permisibile pentru cei care le ocupau. Construcţia de case familiale s-a accelerat după anul 2000 când băncile au început să dea credite celor care au dorit să-şi construiască o casă cu forţe proprii sau să o cumpere de la firmele care ridicau cartiere rezidenţiale la marginea oraşelor. Aşa a început marea aventură a construcţiei de case de către investitorii străini şi români, aceştia din urmă cu banii împrumutaţi din bănci. Avântul dezvoltării imobiliare nu a durat prea mult, mai precis a ţinut în jur de cinci ani, în perioada 2004-2008, când preţul pe metru pătrat construit se vindea cu sume de mii de euro, în funcţie de suprafaţa casei (vilei), a dotării şi a calităţii materialelor folosite la construcţia clădirii.

În anul 2008 s-a instalat criza economico-financiară şi în România, criză care a început în anul 2005, în SUA, prin prăbuşirea sistemului bancar. La noi, criza a lovit din plin sectorul de construcţii de locuinţe, în anii 2009-2011, după care s-a mai atenuat, însă cei mai mulţi investitori au intrat în insolvenţă şi în faliment, datorită căderii bruşte a preţului caselor familiale, de la 150.000-300.00 de euro la sub 100.000, ajungând la 50-60 de mii de euro în prezent. Aşa s-a ajuns ca băncile să nu-şi mai poată recupera creditele acordate dezvoltatorilor mobiliari şi persoanelor fizice, care au împrumutat bani pentru a construi sau cumpăra o casă. În prezent, multe dintre bănci s-au transformat din instituţii financiare de creditare în instituţii imobiliare, fiind nevoite să preia casele de la beneficiari de credite - proprietarii care nu îşi mai pot plăti ratele scadente.

Însă problema băncilor este că nu-şi mai pot recupera banii împrumutaţi, rămân cu casele, pentru că nu au cui le vinde nici la preţuri cu mult mai mici decât suma împrumutată de debitori. Acesta este şi motivul pentru care băncile nu sunt de acord cu legea specială votată de Parlament, nepromulgată de preşedinte, lege dacă se va aplica în forma ei actuală o să le provoace mai pierderi.

În concluzie, ce folos că românii sunt în majoritatea lor proprietari, dacă locuinţele lor sunt cu aproape 20% mai mici, lipsite de confort, comparativ cu media europeană. Dacă avem în vedere gradul de ocupare şi că în 40% dintre locuinţe trăiesc între trei şi cinci persoane, iar că 22,1% sunt locuite de o singură persoană, în timp ce media ţărilor din Uniunea Europeană este de 31,8%, tot în coada clasamentului suntem. La noi, din totalul caselor ocupate de o singură persoană 59% sunt oameni (proprietari) cu vârstă de peste 65 de ani, fapt din care rezultă că tinerii români locuiesc cu părinţii, tineri care, nu puţini la număr, sunt întreţinuţi de părinţi, pentru că nu găsesc un loc de muncă corespunzător cu pregătirea lor profesională.

 

Lasă un comentariu