Dat fiind că (şi) anul acesta numărul kilometrilor de autostradă ce vor fi demolaţi va depăşi cu mult numărul kilometrilor de autostradă ce vor fi construiţi, s-a pus, firesc, problema transportului parlamentarilor de la domiciliu la locul de muncă şi retur. Întrucât trebile ţării nu aşteaptă kilometrii de autostradă, soluţia a fost găsită pe loc: la fundul sacului bugetar, ce să vezi, era pitit fix un milion de euro mari şi laţi, exact cât să asigure, în condiţii optime, cursele aeriene pentru aleşi. Bine, bine, s-a oţărât un reporter - şi alde noi, ceilalţi, prostimea, cum ar veni, cum o să ne descurcăm prin hârtoapele ţării? Interlocutorul - tehnocrat subţire şi cu aplecare spre necazurile poporului - i-a răspuns că acum avem la dispoziţie curse low cost (adică ieftine) şi cu o sută, o sută şi ceva de euro, ajungem pe calea aerului oriunde dorim, în ţară şi în străinătate, că doar n-om avea cu toţii treabă taman pe segmentul Lugoj-Deva. Până la urmă, o să ne simţim aşa de bine tot dându-ne cu „arioplanul" din Buzău la Feteşti şi din Band la Răcătău încât nici n-o să ne mai trebuiască autostrăzi şi rămâne CNADNR fără obiectul muncii. Nu că acum ar avea vreunul.
Păcat că măreaţa idee n-a trecut mai demult prin capetele tehnocrate: scăpau şi dl Oprea şi dl Niţu de problema coloanelor oficiale şi nu mai avea DNA treabă cu dânşii fiindcă, orice s-ar spune, avioane cu motociclete înaintemergătoare n-am pomenit decât în bancurile cu Bulă.
C-aşa-i românu'!
Un „filmuleţ" făcut cu nişte ani în urmă, când umblau puricii cu şapte potcoave şi bugetarii cu salariile tăiate, îi înfăţişează pe foştii guvernanţi la un chef, într-un fel de „tavernă mohorâtă", vorba poetului. Berceanu, Videanu, Boc şi alte minţi luminate consumau şi trăgeau la măsea şi la „tiutiun" şi mai îmbucau câte o măslină, o scobitoare, un fir de hrean… În fruntea mesei tovărăşeşti trona dl Băsescu însuşi, îmbujorat şi vesel nevoie mare. Muzicile răsunau, chelnerii nu mai pridideau cu adusul bucatelor. La microfon se auzeau versurile duioase ale celebrei doine sau balade sau cânticel de haiducie „Ană, zorile se varsă, lasă-mă să mărg acasă…" Cinstita adunare s-a melancolizat pe loc, lacrimi discrete apărură pe la colţuri de ochi. Bine, din cauza fumului gros de ţigară, n-am auzit dacă era „Ană" sau „Leană" dar, oricum, ce vremuri!
Băi, Cristi…
Cea mai recentă găselniţă a tehnocraţiei mioritice: pentru a ocupa un post de conducere în cadrul Ministerului Culturii nu e nevoie să fii om de cultură, e suficient să ai studii de management şi punctum.
Adevăru-i că la ce atâta cultură, ce să faci cu dânsa? A funcţionat, ea, ţara, cu un ginecolog la agricultură, de ce n-ar merge un sculer-matriţer reciclat la cultură? Plus că e plin internetul de acte culturale, foarte apreciate de publicul larg. De exemplu, am văzut, la ştirile de la ora de maximă audienţă un filmuleţ cu un tânăr (frumos şi liber) rezemat de un gard, lăsându-se muşcat de un câine. El nu părea deranjat în vreun fel şi, din când în când, grăia tărăgănat: „Băi, Cristi…, băi, Cristi". Acum nu se ştie dacă pe câine îl chema Cristi sau pe altcineva, dar filmuleţul a produs mare emoţie în rândul populaţiei, mii de alţi tineri imitându-l şi parodiindu-l pe protagonist, într-o mare emulaţiune estetică, televiziunile insistând, cu frenezie, să ne bage pe gât şi pe post de ştire de interes naţional această mostră de suprem cretinism.
… Suntem ţara lui „băi, Cristi" şi nici măcar să râzi nu-ţi mai vine…
