„Dumnezeu nu se schimbă, dar într-o lume unde totul se schimbă El consimte, la nevoile şi rugăciunile noastre, să se schimbe totul. Printre cei ce se declară creştini, sunt prea mulţi care în loc să-L servească pe Dumnezeu, vor mai degrabă ei să se servească de Dumnezeu. Dumnezeu veghează, Dumnezeu veghează. Este marele veghetor al tuturor nopţilor-nopţi ce sunt pentru El nopţi îngrozitoare, nopţile minţii, nopţile inimii, nopţile naturii umane, nopţile răului al cărui întuneric coboară în orice moment asupra omenirii îndurerate. Cine ar putea spune cu câtă iubire ne veghează Dumnezeu? Această iubire are un nume şi o calitate. Este o iubire infinită".
***
„Pentru cel care îl vede pe Dumnezeu departe, aproapele nu va fi niciodată aproape; pentru cel care nu vede pe aproapele destul de aproape, Dumnezeu va rămâne totdeauna departe. Nimic nu ni-l apropie pe Dumnezeu mai mult de noi decât aproapele".
***
„Omul ar trebui în viaţă să aibă patru etape: cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, la Dumnezeu şi în Dumnezeu. Suntem, chiar şi în imperfecţiunile noastre, o dovadă a lui Dumnezeu. Preceptele lui Dumnezeu apasă pe umerii noştri, dar e o greutate de aripi. Dacă ştii să pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, Îl vei regăsi pe Dumnezeu în tot ce faci. Să nu uitaţi însă cei căldicei, că tăcerea lui Dumnezeu e, înainte de toate, o tăcere a iubirii".
VLADIMIR GHICA (25 decembrie 1873, Istanbul, Vechiul Constantinopol - 16 mai 1954, Jilava, Bucureşti).
A fost prinţ, diplomat, scriitor, om de caritate, preot biritual (singurul preot care a slujit Sfânta Liturghie în rit ortodox dar şi catolic), nepotul lui Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei. Tatăl lui Vladimir Ghica a fost Ioan Grigore Ghica, diplomat, ministru de externe şi al apărării al României. Mama lui a fost Alexandrina Moret, descendentă din Henric al IV-ea, regele Franţei. Unul din fraţii Monseniorului Vladimir Ghica a fost canonizat sfânt în august 2013, la Bucureşti. A FOST BOTEZAT ŞI MIRUIT ORTODOX, mama sa fiind o credincioasă foarte ataşată de Biserica Ortodoxă. În 1878 este trimis la şcoală în Franţa, la Toulouse, şi va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce priveşte educaţia religioasă, fiindcă în zonă nu exista nici o Biserică Ortodoxă. În anul 1895 va urma la Paris Facultatea de Ştiinţe Politice, iar în paralel va frecventa cursuri de medicină, artă, litere, filosofie, istorie şi drept. Se întoarce în România din cauza unei angine pectorale, unde îşi va continua studiile până în anul 1898 când merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, Angelicum. În anul 1902 face un misterios discernământ, pentru a fii „şi mai ortodox", la credinţa catolică spre stupoarea mamei sale care rămâne până la moarte o ortodoxă convinsă, şi este contrară hotărârii fiului Vladimir Ghica, care pentru a mai îndulci supărarea mamei face tot posibilul pentru a obţine (şi obţine), aprobarea înaltei ierarhii pentru a sluji atât în rit ortodox cât şi în rit catolic. Activitatea şi-a desfăşurat-o în Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokio, Sidney, Buenos Aires...încât Papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic". Participă la serviciile sanitare în războiul Balcanic şi se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea. În anul 1923 este sfinţit preot de către Cardinalul Dubois. Primeşte o parohie lângă Paris dar mai târziu, datorită stării de sănătate, se retrage şi este numit rectorul Bisericii Străinilor din Paris. În 1939 se reîntoarce în România, unde se va dedica ajutorării celor săraci şi umiliţi. În anul 1952 este arestat sub acuzaţia de „înaltă trădare", întemniţat la Jilava, bătut, torturat până la sânge şi moare în 1954 în închisoare. Şi-a desfăşurat activitatea în toate mediile, de la capete încoronate, şefi de state, politicieni, filosofi, artişti, scriitori, teologi, până la anarhişti. A fost un adevărat precursor al ecumenismului. Are multe scrieri în limba română şi franceză. Biserica Catolică l-a canonizat sfânt (beatificat ), în 31 august 2013.
„1001 CUGETĂRI"
