Vorba românului… Şi „optimismul" trece prin stomac!

Un lucru este cert. Niciun om nu poate să facă, de unul singur, schimbările de care avem nevoie pentru a duce o viaţă mai bună în ţara noastră. Dar atunci de ce, în cei 25 de ani de democraţie originală românească, nu au făcut-o cele vreo 10 guverne perindate la conducerea României şi cei trei preşedinţi (exceptându-l pe Klaus Iohannis, încă, doar cu un an de mandat)?! Numitorul comun al tuturor răspunsurilor venite de la cetăţeni - în sondajele efectuate de sociologi, şi nu numai - a fost nevoia de schimbare a mentalităţii.

Dar cine să o facă, câtă vreme toate partidele apărute în cei 25-26 de ani de capitalism (fie el şi cumetrie) au avut (au) - în raport cu fostul partid unic - PCR - doar denumiri diferite, mentalitatea rămânând aceeaşi. Altfel spus, şi-au schimbat forma, nu şi fondul. Drept care, sociologii şi analiştii politici consideră că numai o schimbare bruscă şi radicală, o revoluţie a mentalităţilor de la baza piramidei în sus va schimba ierarhia şi conducerea la vârf. Aşteptăm - spun ei - degeaba de la falsele elite să genereze schimbări în bine. Nu o vor face pentru că le este foarte bine aşa, atâta vreme cât după ce că le îmbogăţim, le mai şi votăm. Faptul că nu ne schimbăm mentalităţile face pe oricine votăm să câştige tot… sistemul. Şi asta pentru că mintea colectivă nu are pur şi simplu maturitatea de a concepe cu adevărat o altă lume. Într-un cuvânt, culegem ce alegem. Şi asta pentru că mentalitatea a rămas aceeaşi din dinainte de '89. Exemple? Câte vreţi. Iată doar câteva…

Bunăoară, toţi cei care au guvernat România în ultimii 25 de ani au etalat un dispreţ imposibil de înţeles pentru profesori şi educaţie. Dascălii au rămas de căruţă, cu salarii aproape la fel de mici ca cele ale medicilor, altă categorie total neglijată de politicieni. Acum, lucrurile s-au mai îndreptat. Şi aici, ca peste tot, incompetenţii sunt promovaţi pe criterii politice, în detrimentul celor care ar putea să producă schimbări în bine în sistem. Viaţa a demonstrat că oportunităţi există, nu şi competenţă şi preocupare. Căci, deşi piaţa forţei de muncă are probleme, România ar putea să nu aibă atâţia şomeri ca în prezent, nici ca mii şi mii de oameni (tineri, mai ales) să-şi ia… lumea-n cap, dacă ar fi existat, în decursul anilor, competenţă şi preocupare.

Altă meteahnă, cu efecte nedorite asupra vieţii populaţiei: tributarii slugărniciei şi matrapazlâcurilor. Fără un motiv plauzibil, pe înţelesul omului de rând, vindem totul: nu doar pământul, glia strămoşească, ci şi bunuri (bogăţii), ce dau (au dat) identitate acestei ţări, acestui popor. Conform organizaţiei neguvernamentale Agent Green, România are cea mai mare suprafaţă de păduri virgine, după Rusia (300.000 de hectare). Din păcate, doar în 2014, am asistat la fenomene precum: păduri tăiate pentru terenuri de sport, pentru proiecte imobiliare, la păduri tăiate pentru comerţul ilegal de lemn.

Din păcate, deşi efectele tăierii pădurilor sunt cunoscute, defrişările continuă. Oare nu ne tăiem singuri, şi în acest caz, craca de sub picioare? Şi asta la propriu, nu doar la figurat. Or, în multe asemenea matrapazlâcuri sunt implicate şi persoane sus-puse (protejate politic „la vârf"), care au produs dezastre ecologice în Făgăraş şi în alte zone!

Dar ne „autodistrugem" nu doar atunci când „ne batem joc" de natura darnică a acestei ţări (denumită de un Papă „Grădina Maicii Domnului"), ci şi când ne lipseşte… demnitatea naţională. Să ne amintim că, nu demult, fostul preşedinte al Comisiei Europene Jose Manuel Durav Barosso anunţa că, prin hotărârea unanimă a comisarilor europeni, a fost decisă monitorizarea, în continuare, a României. Întrebarea este: de ce a ajuns, brusc, România să fie monitorizată şi a făcut - cum anunţă Barosso - „un pas înapoi de pe buza prăpastiei". Răspunsul nu trebuie căutat în altă parte, ci la noi în România. În declaraţiile iresponsabile pe care politicienii români le-au făcut - în goana oarbă după Putere - atât în ţară, cât şi în străinătate. În lipsa lor de demnitate şi ură a unora (din Opoziţie) faţă de alţii (vremelnic, la Putere). Ţara nici nu a mai contat. Se pare însă că noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, va face o altfel de politică decât predecesorii săi, la Palatul Cotroceni. Ne referim şi la faptul că, potrivit sociologului clujean Vasile Dâncu, vicepremier, în acest moment există senzaţia că toată lumea răspunde perfect la ceea ce le cere Klaus Iohannis; că există un efect de acceptare totală. Şi în Parlament, şi în restul clasei politice, Guvernul. Asta, până la proba contrarie…

Dar, ca să fim în ton şi cu realitatea acestor zile, ceea ce a făcut ca, în ultimii 25 de ani, aşteptările populaţiei să se afle sub limita posibilităţilor pe care ţara, realmente, le are, se datorează şi altui fenomen: corupţia. Şpaga şi „cumetria" au sărăcit România. Bogăţia (averea) sfidătoare a unora - căci avem şi oameni de afaceri veritabili - a fost realizată, exclusiv, prin fentarea legii, prin furtul din banul public, contracte cu statul, prin falsuri şi „învârteli" comise fără jenă, prin relaţii în sferele înalte ale societăţii. Aşa s-a ajuns ca într-o ţară săracă (sărăcită, de fapt) ca România - cu un salariu mediu ce depăşeşte cu puţin 200 de euro - unii aşa-zişi „oameni de afaceri", dar şi politicieni - să care banii, în tranşe, cu sacoşele (sacii), să numere milioanele de euro câte o jumătate de zi. Ce denotă acest lucru? Că aşa cum două lini paralele nu se întâlnesc niciodată, tot aşa nici agenda populaţiei nu a avut (şi nu are, încă) vreo şansă să se întâlnească cu agenda politicienilor, a şpăgarilor-afacerişti. Dovadă: averea românilor a scăzut cu 18% într-un singur an, de la 13.667 de dolari pe locuitor în 2013, a coborât la 11.191 de dolari în 2014, potrivit Institutului de Cercetare al Credit Suisse, a doua mare bancă elveţiană, citată de Agerpres. Prin comparaţie, averea populaţiei din Europa a crescut în intervalul analizat cu 7,7%, la 76.300 milioane de dolari, iar la nivel mondial, averea controlată de populaţie a urcat cu 4,9% la 241.000 miliarde de dolari, conform sursei citate.

Or, pe fondul îmbogăţirii neruşinate a unor politicieni şi „afacerişti" de doi bani (dar cu conturi, în bănci, de sute de milioane de euro!), Eurostat - biroul de Statistică al UE - ne spune un trist adevăr (eludat de guvernanţii noştri): 41,4% din populaţia României riscă sărăcia sau excluderea socială, reprezentând 8,89 milioane de oameni la nivelul anului 2014. Însă, ceea ce diferenţiază România de toate celelalte ţări este riscul de sărăcie a persoanelor care muncesc, rezultat al politicii salariale. Mai exact, munca nu garantează un standard decent de viaţă.

De ce această situaţie? Pentru că aşa cum s-a văzut şi ne dezvăluie, zilnic, procurorii DNA (şi nu numai) banul „luat" din buzunarul cetăţeanului nu ajunge acolo unde trebuie.

Şi, pe lângă cele de mai sus, mai e o problemă. Clasa politică ne-a tot spus, în cei 25 de ani de democraţie, să sperăm în bine de la liderii care au dominat-o. Înainte de alegeri se caută locomotive electorale şi se vând „lideri" politici providenţiali care promit să rezolve toate problemele cu soluţii minune. Or, după alegeri, zero barat! Iar şi acest tip de atitudine ne distruge viitorul! Va fi oare altfel după alegerile din 2016? Ne mai rămâne doar speranţa!

Lasă un comentariu