Vine, vine primăvara!

Distribuie pe:

Un grup de 18 agenţi economici autorizaţi, având ca activitate comercializarea florilor, a semnat un Memoriu colectiv, solicitând Consiliului Local Sighişoara interzicerea vânzătorilor ambulanţi de flori, cu ocazia diferitelor sărbători (1 şi 8 Martie) sau evenimente (începutul şi sfârşitul anului şcolar, sărbătorilor de iarnă, întrucât le aduc mari prejudicii. Acest tip de comerţ, practicat de unii cetăţeni ai municipiului şi din localităţile învecinate, postaţi în centru oraşului, vând flori la preţuri mai mari decât cele practicate de ei, iar acele flori provin din surse dubioase.

Se propune menţinerea, în continuare, a comercializării florilor doar de către persoanele autorizate, iar cei care vând ocazional flori, veniţi din alte localităţi, să aibă desfacerea asigurată în incinta pieţelor agroalimentare, vadurile comerciale urmând să fie ocupate de comercianţii autohtoni.

În cuprinsul Memoriului, se spune „Vă rugăm să nu permiteţi mafiei de flori să intre în oraş, pentru că aşa cum noi muncim şi trăim în oraş, oferind pe toată durata anului flori şi servicii de calitate în domeniu, plătind angajaţi şi impozite, atât la bugetul local cât şi la stat, dorim ca şi în zilele în care vânzarea este mai mare să putem să profităm noi de câştiguri, nu cei veniţi din alte localităţi sau alte părţi ale ţării".

Ne întrebăm dacă nu cumva prin aceste restricţii se încalcă libera concurenţă, de vreme ce, în conformitate cu HCL nr. 177 din 29 octombrie 2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor pentru anul 2016, se specifică: „Persoanele fizice şi juridice care ocupă temporar locuri publice, altele decât cele din pieţele agroalimentare, datorează următoarele taxe - pentru confecţionarea şi vânzarea de produse sau de prestări servicii diverse vor plăti o taxă de 6, 50 lei/mp/zi". Şi, apoi, nu credem că acestor comercianţi de ocazie nu li se percep taxe pentru spaţiul aferent ocupat, având eliberate în acest sens autorizaţiile necesare pentru îndeletnicirea vânzării de flori, mărţişoare, bijuterii şi podoabe de tot felul, îndeletnicire fie ea şi temporară, mai cu seamă că atât unii cât şi ceilalţi îşi vând florile în vintrea oraşului, de 1 şi 8 Martie cât şi cu ocazia altor însemnate ocazii, având încropite nişte tarabe de râsul curcilor, pe când cele două precupeţe florărese localnice, cu buletin de Sighişoara, au coşmeliile ridicate chiar în centrul oraşului, având drept model construcţiile lăsate de izbelişte (vezi construcţia noului CEC şi mustăţile din fier beton ieşite din fundaţiile clădirii părăsite ce s-a vrut a fi Poştă).

În astfel de condiţii, nu putem vorbi de un exemplu de urmat, ci de o lipsă totală de viziune şi nepricepere a celor ce au ca sarcină de serviciu o astfel de preocupare.

Lasă un comentariu