Instruirea generală în şcoală trebuie să urmărească dezvoltarea multilaterală a tinerilor, atât în ceea ce priveşte trăsăturile de personalitate, cât şi latura social-morală şi intelectuală. Scopul procesului de predare trebuie să urmărească cunoaşterea realităţii şi să înlesnească participarea tinerilor la dezvoltarea şi transformarea stării de fapt, după necesităţi.
Pregătirea tinerilor pentru viaţă este asigurată la noi, în mare măsură, de disciplinele de învăţământ precum Limba şi Literatura Română, Istoria, Geografia, Educaţia Civică, Limbile străine şi Educaţia Artistică.
In fiecare an, după examenul de Evaluare Naţională şi cel de la Bacalaureat, sunt puse în evidenţă numeroase lipsuri în pregătirea elevilor. Într-un procent îngrijorător, se constată o sărăcie a lexicului şi o insuficientă independenţă în aprecierea problemelor, cât şi o acumulare de detalii inutile folositoare doar pentru a lua examenul.
Limba şi Literatura Română oferă suficiente repere culturale şi educaţionale, care ordonează şi civilizează procesele afective, intelectuale şi voliţionale ale elevului. Nu cred că este oportună reducerea unei ore de limba română la clasa a V-a şi înlocuirea ei cu o disciplină precum Educaţia pentru Drepturile Copilului, Educaţie Democratică, chiar dacă schimbarea s-ar produce pentru a fi compatibilă cu modelul european. Mi se pare exagerată şi abuzivă introducerea acestor discipline la clasa a V-a, având în vedere atât vârsta elevilor, dar mai cu seamă competenţa necesară discutării acestor tematici care, în caz contrar, ar putea să genereze interpretări greşite şi chiar periculoase. Discipline precum orele de dirigenţie şi cele de educaţie civică ar putea să acopere această tematică.
Cred că la nivelul claselor gimnaziale ar fi mai potrivit să se pună în discuţie drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, cu acordarea unei importanţe sporite articolului 32 (dreptul la învăţătură) şi articolelor 48 şi 49 (protecţia copiilor şi a tinerilor).
Părinţii se plâng că în şcoli autoritatea profesorilor este tot mai scăzută, dar mulţi dintre ei lasă formarea copiilor exclusiv în sarcina şcolii, neparticipând la educarea propriilor lor copii. Statisticile publicate recent privind disciplinarea fizică a copiilor de către părinţi îşi are explicaţia în persistenţa unui model pedagogic dintr-o epocă trecută.
Este o realitate faptul că elevii au devenit tot mai indisciplinaţi cu profesorii şi colegii, uneori chiar agresivi fizic şi verbal, iar autoritatea cadrelor didactice în şcoli a scăzut. În acest sens, se impune atât recuperarea autorităţii cadrelor didactice, cât şi adecvarea elevilor la exigenţele de comportare impuse de şcoală. Recuperarea raporturilor părinţi-profesori, invitaţi la dialog, pentru a găsi soluţii în avantajul elevilor, nu ar fi un ultim deziderat.
În legătură cu acele cazuri mult mediatizate în spaţiul public, în care dascălii au agresat fizic şi verbal elevi, îmi exprim speranţa că acest comportament va dispărea cu desăvârşire din şcoala românească. Cred că, în cele din urmă, vom înţelege cu toţii că bătaia nu este ruptă din rai şi că ea nu are nicio utilitate pedagogică, ba, dimpotrivă, este vătămătoare. Elevii trebuie formaţi civic pentru a distinge între bine şi rău prin discuţii sincere, printr-un dialog real şi autentic, cu exemple din viaţă şi nici într-un caz prin bătaie ori agresiune verbală. Copilul care a greşit să fie pedepsit proporţional cu greşeala comisă ca să-şi asume responsabilitatea pentru comiterea faptei, în vederea formării unei conştiinţe morale, a caracterului.
În învăţământul liceal, indiferent de profilul acestuia, cred că ar fi imperios necesară, în actuala stare economică şi educaţională a societăţii, introducerea unei discipline de învăţământ pe care am numit-o convenţional „Noţiuni elementare de drept", astfel s-ar realiza o educaţie juridică atât de necesară pregătirii tinerilor pentru viaţă, pentru integrare socială.
Noţiuni precum stat şi drept, cetăţenie, autorităţi publice, drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor, legea şi actele emise pe baza legii, persoane fizice şi juridice, noţiuni de dreptul muncii, de drept penal, civil şi drept comercial, distribuite judicios pe anii de studii liceali, ar conferi acestei discipline o deosebită importanţă şi ar reprezenta o reală pregătire pentru viaţă a tinerilor.
Loc pentru această disciplină care să nu implice o încărcare suplimentară a programei şcolare s-ar găsi dacă s-ar efectua o revizuire riguroasă a conţinutului instruirii generale şi s-ar elimina amănuntele inutile.
Eliminarea orei de Limbă Latină la clasa a Vlll-a, singura care se predă în învăţământul general, ar face ca în România, o ţară cu o limbă de origine latină, să nu se mai studieze această limbă şi civilizaţie, în timp ce ea se studiază fie la gimnaziu, fie la liceu, câteva ore pe săptămână, în ţări precum Franţa, Germania, Finlanda, Marea Britanie, Polonia şi Ungaria.
Cum să te consideri cetăţean european dacă nu ştii ce înseamnă cultura greco-latină, dacă nu te poţi bucura de frumuseţile ei, dacă nu-ţi cunoşti rădăcinile?
Am citit memoriul depus la Ministerul Educaţiei şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei în care era argumentată necesitatea păstrării în programa şcolară a studiul latinei, care „îi ajută pe elevi să înveţe mai bine Limba română. Un tânăr trebuie format dintr-o perspectivă generală, astfel încât tânărul să poată alege şi nicidecum să i se ofere un drum cu sens unic. Latina, o disciplină umanistă, ajută la dezvoltarea personalităţii şi contrbuie la formarea intelectuală şi spirituală a elevului"
Am speranţa că vom găsi acele pârghii didactice şi financiare, care să ducă la întocmirea unor programe şcolare credibile, care să ţină seama de psihologia dezvoltării minţii elevului, la anumite vârste, de nevoile şi interesele acestora.
Poate că de Educaţie democratică am avea, în cele din urmă, nevoie cu toţii.
