Mezei Janos rămâne sub control judiciar

Distribuie pe:

Primarul suspendat al municipiului Gheorgheni, Mezei János, trimis în judecată acum un an de procurorii DNA Târgu-Mureş, va fi judecat în continuare sub control judiciar, după ce magistraţii Tribunalului Harghita au respins luni cererea sa de ridicare a acestei măsuri preventive.

Primarul suspendat a declarat că a respectat toate obligaţiile care i s-au impus şi consideră că măsura controlului judiciar trebuie ridicată, mai ales că nu mai poate influenţa martorii, în contextul în care aceştia au fost audiaţi şi declaraţiile lor sunt depuse la dosar.

„Nu văd nici un impediment să îmi exercit atribuţiile de primar, nu pot influenţa martorii pentru că ei au fost audiaţi, iar dovezile sunt la dosar, nu sunt un pericol social, am respectat toate obligaţiile şi de aceea solicit să ridicaţi măsura controlului judiciar", a declarat Mezei Janos, citat de Agerpres.

Decizia luată de judecător a fost, însă, de menţinere a măsurii controlului judiciar dispus faţă de primarul suspendat al municipiului Gheorgheni, hotărârea putând fi contestată în termen de 48 de ore.

Procurorii DNA Târgu-Mureş l-au trimis în judecată pe Mezei János, la sfârşitul lunii mai 2015, pentru abuz în serviciu, şantaj şi instigare la delapidare.

Lasă un comentariu