Ştiinţă şi... religie

Distribuie pe:

„Făcurăm ceva Doamne de nu ne mai iubeşti? / Noi care-am stat de veghe poruncilor cereşti / Ce ni le-ai dat Mărite cu-a Ta înţelepciune / Să le-mplinim cât sta-vom aici, în astă lume?

Mereu avut-am gânduri la Tine înălţate / În rugi fierbinţi, smerite, în toate-a noastre fapte, / Cu noi ai fost la bine şi la greu / Sortindu-ne destinul, grijându-ne mereu.

Când am uitat de Tine aminte ne-ai adus / Şi ne-ai trimis însemne cu tâlcul lor ascuns, / Să nu greşim cărarea spre Tine îndreptată, / Curaţi să fim la suflet şi-n creştinească faptă.

De-un timp încoace însă, de Iude lume-ai plină, / De farisei ce-şi poartă păcatul în lumină, / De hulpavi ce raiul şi-l fac pe-acest pământ / Răsplată întinată la mincinos cuvânt."

***

„Nu-s deajunse semne pe care Tu le-ai dat, / Cel rău e musai de tăiat / Ca să opreşti potopul de necurate fapte / Ce se-nmiesc în ceia cu sufletele sparte.

Ne merităm ursita şi vremea cea de plâns, / Că doar cu vrerea noastră aicea am ajuns / Uitând de cele sfinte, e bună rânduială / Ce-au fost cândva la oameni virtutea cea de fală.

Bisericile-s pline, dar sufletele-s goale, / În rugile-nălţate e searbăd gândul care / Curat şi-n umilinţă la Tine vrea s-a ajungă / Învrednicit în slavă şi pocăit în rugă.

Ne dă durere Doamne că multă merităm / Să ne spălăm ruşinea ce tot o mestecăm, / Şi-n gânduri primenite, smerite, urcătoare / La tine preamărite să regăsim iertare."

***

„În raiurile Tale Mărite ai armate / De voievozi ce Ţara a curs prin a lor vine, / De neştiuţi ce-n viaţă nu mi-au avut palate / C-au fost a ţării talpă şi facerea-i de bine.

Ne împrumută Doamne un Ştefan, un Viteazul, / Un Mircea ori un Iancu, măcar pentru un ceas, / Ridice numai mâna şi spele-ne obrazul / C-om fi cu ei de-a valma şi i-om urma la pas.

Mărite ne mai lasă din oameni mari câţiva / La umbra lor urmaşii să-nveţe şi să crească, / Şi pune-ne în suflet speranţa, că ceva / De bine-n astă Ţară, o fi să se-mplinească".

MIRCEA DORIN ISTRATE (1945 - ), Numit de critici „Voievodul poeziei Ardeleneşti ", s-a născut în loc. Adămuş, jud Mureş. A absolvit Facultatea de Istorie-Geografie din Oradea, promoţia 1973. La început a fost profesor, director la Şcoala Generală din com. Băgaciu, director la Muzeul Orăşenesc Târnăveni, restaurator în cadrul Muzeului Judeţean Mureş, ofiţer superior în S.R.I. Mureş, actualmente pensionar.

Debutul literar îl face în anul 2006, cu o poezie apărută în „Cuvântul liber". Pentru activitatea literară din ultimii 10 ani, a fost recompensat cu diferite premii, distincţii cum ar fi: în anul 2007 a primit Diploma de Suflet, la Concursul Naţional „Dor de Dor" din Cluj- Napoca; premiul III la Secţiunea de poezie la Concursul Naţional de Creaţie Literară „D. Bolintineanu"; Premiul I - Secţiunea Poezie la Concursul Naţional de poezie „Vara visurilor mele", Bucureşti; Diplomă de excelenţă din partea S.R.I. Mureş; Cetăţean de Onoare al Culturii - Trustul de presă „AMBASADOR "; Premiul special al juriului la festivalul naţional de poezie „Romulus Guga"; Marele Premiu pentru Poezie acordat la Concursul Naţional de Poezie, Proză; Diplomă de Suflet din partea Ligii Scriitorilor Români - filiala Mureş şi foarte, foarte multe aprecieri de genul acesta.

Este considerat un demn urmaş al lui Ioan Alexandru, un poet imnic de excepţie al zilelor noastre, în care talanţii lui Dumnezeu nu au rămas îngropaţi, şi în cei 10 ani de la debut devine unul din cei mai prolifici poeţi şi scriitori mureşeni şi nu numai... Cântă în creaţiile domniei sale: ţăranul, satul, părinţii, patria, biserica, cum puţin o mai fac astăzi...

„1001 CUGETĂRI"

Lasă un comentariu