S-a întâmplat ca pe un pat dintr-un salon obişnuit de spital târgumureşean să-l revăd zăcând pe mai vechiul şi bunul meu prieten, răpus de supărarea unui atac de cord. Vorbirăm în şoaptă, mai mult tăcând, despre suferinţa lui de acum, neuitând să-mi spună că, după ani şi ani de reciprocă tăcere şi uitare, supărata lui fiică a venit să-i ceară iertare pentru trecuta ei gravă neascultare. Aflu cum că tot el iar fi spus la despărţire: „Te iubesc, draga mea fată, soţie de bărbat şi mamă bună de copii!".
Notă: Au trecut de atunci 40 de zile. Am fost la mormântul lui, unde preotul a oficiat slujba celui dintâi parastas al prietenului meu drag.
Dumnezeu să-l aibă în buna Lui pază ocrotire!
