Poliţia Locală Târgu-Mureş îşi menţine poziţia de instituţie etalon la nivel naţional

Distribuie pe:

Direcţia Poliţia Locală Târgu-Mureş a dat publicităţii Raportul de evaluare a activităţii desfăşurate în 2015, document structurat pe opt capitole, din cuprinsul căruia prezentăm câteva date.

În domeniul asigurării ordinii şi liniştii publice s-a executat activitatea de patrulare, în medie cu 18 patrule şi 10 şefi de zonă, zilnic, iar în perioada sezonului estival au acţionat şi două patrule ecvestre în zona Platoului Corneşti, misiunea lor constând în prevenirea furturilor din autoturisme, împiedicarea deplasării ATV-urilor şi motocicletelor de teren prin pădure şi zonele de agrement, luându-se măsuri de sancţionare în 62 de cazuri.

În ce priveşte combaterea criminalităţii, au fost constatate 40 de fapte penale (distrugeri, furturi din buzunare, furturi cu intrare prin efracţie pe proprietatea publică sau privată ş.a.) persoanelor în cauză întocmindu-li-se acte de predare la poliţie pentru continuarea cercetărilor.

Poliţiştii au depistat 360 de persoane care apelau la mila publicului, precum şi 39 de prostituate în zona Calea Sighişoarei şi pe strada Călăraşilor, întocmindu-se 372 de procese verbale de sancţionare. Pe tot parcursul anului, Serviciul Ordine şi Linişte Publică din cadrul Direcţiei a aplicat peste 3.700 de sancţiuni contravenţionale, iar angajaţii din cadrul Biroului Intervenţie au fost angrenaţi în 25 de misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice la competiţii sportive, beneficiind de sprijinul operativ al patrulei canine.

Agenţii de la Biroul de Siguranţă Rutieră au aplicat în total 4.270 de sancţiuni participanţilor la trafic care nu au respectat normele în vigoare (opriri, parcări, staţionări neregulamentare, nerespectare tonaj etc.).

Comparativ cu anul 2014, se constată o creştere a numărului de sancţiuni contravenţionale - 4.270 faţă de 2.356.

Pentru nerespectarea normelor legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale au fost afişate 113 somaţii, din care la 61 s-a dat curs, proprietarii conformându-se, şase autoturisme au fost ridicate, procedura continuând cu respectarea legislaţiei în acest sens, pentru celelalte 46 de situaţii.

Activitatea Biroului Control Pază Obiective şi Transport Valori a fost cuantificată printr-un număr de 1.258 de transporturi cu sume de bani şi valori importante, de la casieriile municipalităţii la Primărie, respectiv la Trezoreria Târgu-Mureş, nesemnalându-se incidente. Agenţii din cadrul Biroului au aplicat 325 de sancţiuni persoanelor care călătoreau fraudulos pe mijloacele de transport.

În cursul anului, ofiţerii de serviciu de la sediul instituţiei au preluat 9.850 de sesizări telefonice venite de la cetăţeni, cu 1.135 mai multe decât în 2014; dintre acestea, 1.643 nu s-au confirmat, iar celelalte au fost soluţionate de către patrulele instituţiei.

Agenţii de la Dispeceratul integrat de urgenţă 112 au înregistrat 8.975 de sesizări telefonice, cu 2.650 mai multe decât în anul anterior, însă 1.013 nu s-au confirmat, celelalte fiind repartizate spre soluţionare poliţiştilor locali aflaţi în teren.

Imaginile surprinse de camerele video amplasate pe domeniul public au dus la identificarea autorilor a 428 de evenimente: accidente rutiere, blocări de căi de acces, parcări neregulamentare. Pe parcursul anului, sistemul de supraveghere video a fost suplimentat cu 15 camere, la intrările în municipiu, Parcul Municipal, Parcul Record, Platoul Corneşti şi principalele intersecţii.

În acţiunile derulate, Poliţia Locală a fost sprijinită de 54 de voluntari, care au participat, alături de poliţişti, la menţinerea ordinii şi liniştii publice la Weekend, Piaţa de vechituri sau cu prilejul unor competiţii sportive etc. În zona Valea Rece, o contribuţie importantă au avut-o voluntarii Varga Gyorgy şi Adam Imre, prin modul în care s-au implicat în problemele rromilor din zonă.

Ca şi în anii precedenţi, poliţiştii locali au demarat acţiuni de caritate pentru ajutorarea celor 9 familii sărace adăpostite în barăcile de pe malul Mureşului (zona Eurobet), asigurându-le îmbrăcăminte, produse alimentare şi lemne de foc.

Pe parcursul anului trecut, cinci delegaţii din ţară şi două din străinătate au făcut deplasări la Târgu-Mureş pentru a lua ca model de funcţionare Poliţia Locală care, la rândul său, a organizat şi efectuat cursuri de pregătire şi iniţiere pentru patru agenţi din structura Poliţiei Locale Odorheiu Secuiesc.

„Anul 2015 a consfinţit încheierea unei etape importante în procesul modernizării instituţiei, cu efecte deosebite în planul imaginii publice, a recunoaşterii de către societatea civilă şi structurile similare din ţară şi străinătate a poziţiei de instituţie etalon în plan naţional", se arată în finalul documentului semnat de Valentin-Constantin Bretfelean, directorul executiv al instituţiei.

Lasă un comentariu