Despre conceptul democraţie originală existent în România şi modalităţile de manifestare a acestuia în societate s-a mai scris, am mai scris, se va mai scrie şi voi mai scrie.
Subliniez acest lucru, deoarece, odată cu trecerea timpului, acest concept, ca rezultat al inteligenţei multiple a actorilor politici, care generează metamorfoze politologice, conduce inevitabil la apariţia în spaţiul public a unor derivaţi conceptuali cum ar fi: plutocraţie, cleptocraţie, gerontocraţie, birocraţie, tehnocraţie etc.
Cu alte cuvinte, derivaţi ai democraţiei originale îi găsim acum pe toate tarabele publice, la îndemâna oricărui reprezentant al poporului liber (demos), aidoma cum găseşti varietăţi de brânză telemea: telemea de Sibiu, telemea de Bran, telemea de Ibăneşti etc.
Dar varietatea şi originalitatea nu se opresc numai la nivel conceptual. Ele se manifestă plenar şi în casta unor reprezentanţi ai ei, adică la primari, deci şi instituţional.
Este axiomatic faptul că primarii reprezintă una din autorităţile publice locale, care sunt alese uninominal prin vot democratic (într-un tur sau două, sic!), constituind un simbol al puterii comunităţii, deci al puterii publice, pe un mandat de 4 ani.
Ca efect al democraţiei noastre originale, la ora actuală, aplicând principiul simetriei, concluzionăm că, mai nou, întâlnim şi varietăţi de primari. Deci, pe lângă primari titulari, constituţionali, s-au născut aşa-zişi primari suplinitori, sau viceprimari cu atribuţii de primar.
Aceştia au apărut în arhitectura democraţiei româneşti cu preponderenţă la începutul anilor 2014 şi ulterior, ca feedback al unei activităţi eficiente a justiţiei, care a generat o transformare penală a unor primari titulari în varietăţi de primari şi anume: primari arestaţi, primari sub control judiciar, primari în arest la domiciliu, primari condamnaţi etc.
Legea care reglementează administraţia publică locală precum şi Statutul aleşilor locali subliniază că prefectul, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, ia act de soluţia juridică prin ordin şi declară vacant postul de primar, făcând de îndată demersurile legale la Guvern pentru ca acesta, în termen de 90 de zile, să organizeze alegeri parţiale. Aici am putea discuta şi despre modalităţile de vacantare a postului de primar, întrucât fiecare are la rându-i o procedură specifică de urmat, dar nu mi-am propus acest lucru.
Până la organizarea de către Guvern a datei alegerilor parţiale, în termenul prevăzut de lege, adică 90 zile de la data expirării unui termen de 10 zile când poate fi atacat ordinul prefectului de constatare a încetării mandatului său de la împlinirea termenului de 30 zile când instanţa competentă este obligată să se pronunţe cu privire la legalitatea ordinului prefectului, consiliul local alege prin vot secret (în cazul în care sunt mai mulţi viceprimari) sau desemnează, tot prin vot, în cazul existenţei unui singur viceprimar, ca acesta să exercite atribuţiile primarului.
Guvernul, fiind ţinut de termenul de 90 zile pentru stabilirea datei alegerilor parţiale, printr-un raţionament deductiv, se ajunge la concluzia că interimatul nu poate depăşi termenul de 90 zile. După opinia mea, nu există şi nu a existat niciun impediment legal şi rezonabil (la modă acest termen), pentru ca alegerile parţiale să nu fie organizate, deoarece societatea românească nu a fost confruntată cu chestiuni de forţă majoră (război, cataclisme naturale cu impact major etc), care să pună în imposibilitate de funcţionare instituţiile guvernamentale. Din contră, alegerile parţiale trebuiau organizate din cel puţin două motive:
• o parte însemnată din cetăţenii României au rămas fără reprezentare;
• mai mult de un sfert din mandat a rămas neacoperit constituţional, ceea ce contravine principiilor statului de drept.
După opinia mea, împlinirea celor 90 zile de interimat, în cazul în care Guvernul nu a organizat alegeri parţiale, impune în mod automat şi reînnoirea interimatului sau alegerea unui nou primar suplinitor din rândul viceprimarilor existenţi.
Interimatul nu poate dura sine die, din moment ce Guvernul nu şi-a îndeplinit o obligaţie legală. În această situaţie, se impune de lege ferenda ca revizuirea noii constituţii să tranşeze această situaţie, după părerea mea, organizarea unui referendum local pe această speţă ar rezolva chestiunea şi nu oricum, ci democratic.
În situaţia actuală se găsesc, după ştiinţa mea, peste 200 de unităţi administrativ-teritoriale din România în care votul iniţial al alegătorilor a fost denaturat prin apariţia acestor primari suplinitori.
Dacă la menţinerea acestei situaţii de provizorat a contribuit din plin Guvernul, adică mai mult de un sfert de mandat al primarului fiind îndeplinit de către un viceprimar cu atribuţii de primar, atunci aserţiunea existenţei în România a unei democraţii originale se consolidează.
Care este totuşi pericolul menţinerii pe funcţie a unui primar condamnat definitiv, pentru că sunt destui în acestă situaţie la nivel naţional (şi au fost) şi a unui primar suplinitor sine die?
În doctrină se vorbeşte tot mai insistent, relativ la efectele juridice nefaste ale unor acte normative administrative emise de un primar condamnat definitiv şi menţinut în funcţie, pe motiv că prefectul în funcţiune nu a emis ordinul de încetare de drept a mandatului de primar precum şi cazul viceprimarilor cu atribuţii de primar al cărui mandat delegat nu a fost reînnoit după împlinirea termenului de 90 zile, când Guvernul avea obligaţia organizării unor alegeri parţiale.
Oricine poate invoca cu succes la instanţa competentă excepţia de nelegalitate, subliniind faptul că, tot în doctrină, se vorbeşte de retroactivitatea efectelor excepţiei invocate, adică din momentul rămânerii definitive a condamării. Cu alte cuvinte, se pot contesta şi sunt susceptibile de anulare toate actele administrative individuale şi normative emise de către un primar condamnat definitiv, de la data rămânerii definitive a condamnării, sau de un primar suplinitor al cărui mandat încredinţat nu a fost reconfirmat.
Pe de altă parte, este lipsită de orice logică juridică şi temei legal menţinerea în funcţiune a unui primar condamnat definitiv pentru corupţie, acesta continuând să gestioneze patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale neavând la bază un mandat electoral reprezentativ, ci un mandat penal represiv şi care continuă să emită cu abnegaţie şi devotament acte administrative, care produc efecte juridice cu finalitate uneori nefastă pentru întreaga comunitate.
După opinia mea, autorităţile responsabile cu managementul administraţiei publice, precum şi cele care supervizează actul de justiţie într-un stat de drept (dacă acesta există), trebuie să intervină şi să stopeze proliferarea acestor malformaţii maligne ale democraţiei româneşti.
