A FOST COMEMORAT, IULIU MANIU

Distribuie pe:

Marele om politic, Iuliu Maniu, a fost comemorat duminică, 7 februarie 2016, în localitatea Bădăcin, sat din judeful Sălaj, unde s-a născut acest artizan de la 1918. Ceremoniile organizate de autorităţile locale au încheiat seria manifestărilor care au marcat 63 de ani de la moartea lui luliu Maniu în fosta închisoare de la Sighet unde comuniştii au întemniţat numeroase personalităţi ale României democrate de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Înainte cu o zi, la Sighet, la fosta închisoare, a fost dedicată o ceremonie religioasă marelui om politic luliu Maniu şi a celorlalţi martiri. Printre cei care au fost încarceraţi s-a aflat şi un octogenar care declara: „Aici s-au stins din viaţă 53 de persoane, oameni de valoare, oameni care au luptat pentru ţara noastră. În anii '50 eram şi eu între zidurile acestei închisori şi aici am împlinit 18 ani, în celula 82".

Lasă un comentariu