O nouă apariţie editorială

Distribuie pe:

Cartea intitulată „UNGARIA, lungul drum spre Trianon", a autorului Ioan Cismaş, constituie o mică parte din publicistica sa, şi are în vedere parcursul acestui popor de la obârşie, din străfundul Asiei, până la venirea în Europa, precum şi evoluţia acestuia pe adoptivul continent. Ea vine în sprijinul cititorilor pentru o mai bună cunoaştere a adevărurilor şi faptelor istorice, cu scopul de a crea în rândul acestora o atitudine civică sănătoasă, dar şi o încercare de a îndepărta vălul de pe ochii celor care, în ciuda unor evidenţe clare, continuă să falsifice grosolan istoria. Ca urmare, în patria comună, România, fiecare poate dormi liniştit în patul său, în măsura în care iubeşte această ţară, o slujeşte şi o respectă, militează pentru viitorul, integritatea şi prosperitatea ei.

(Cititorii interesaţi pot procura cartea de la sediul Uniunii Vatra Românească, din Târgu-Mureş, Piaţa Trandafirilor nr. 36.)

Lasă un comentariu