Românii primesc servicii medicale mult mai bune decât ar merita - a tranşat, plictisit, problema sănătăţii, ministrul tehnocrat de resort, adăugând că, dacă vrem o ţară ca afară, n-avem decât să muncim ca afară, adică pe doi lei, după cum era de părere ministreasa de la finanţe, care s-a plâns ulterior, că populaţia a înţeles-o greşit.
Din fericire, aleşii poporului n-au rămas insensibili la problemele medicale ale populaţiei, ei meşterind un amplu proiect de lege privind prevenţia, aprig dezbătut şi întors pe toate părţile, în aceste zile, hotărâţi să rezolve problema, o dată pentru totdeauna, aşa cum au mai rezolvat-o şi altădată, înregistrând „succesuri" după „succesuri".
…Căci, o scurtă incursiune prin istoria zbuciumată a reformei sănătăţii din ultimul sfert de veac, scoate la iveală aspecte care de care mai năstruşnice: ne amintim, bunăoară, cum un ministru a dat un ocol prin spitale, policlinici, puncte de prim-ajutor, a verificat condicile de prezenţă, i-a muştruluit pe doctori fiindcă întârzie la serviciu, pe pacienţi - fiindcă nu se mai satură de compensate, pe asistente - că umblă cam golaşe prin saloane, „periplul" soldându-se cu demararea acţiunii „Proteza la control", dânsul ajungând la concluzia că numărul cetăţenilor care poartă proteze subvenţionate de stat îl depăşeşte cu mult pe cel al populaţiei cu deviaţie de sept nazal, ceea ce dăunează grav sistemului.
Un alt pas important pe calea reformei a fost, apoi, programarea internărilor în spital, o comisie special constituită urmând a se ocupa de „validarea internărilor", ca să se evite aglomerarea paturilor din secţii. La finele fiecărei luni, spitalele urmau să prezinte situaţia internărilor, membrii comisiei analizând care „se pune" şi care „nu se pune", iar casa de asigurări să deconteze sau nu internarea, după caz, deşi „internatul vinovat" îşi plătise asigurările. Cu alte cuvinte, dacă te durea în dreapta-jos, te prezentai la medicul de gardă, acesta convoca de urgenţă „comisia de validare", să decidă dacă e cazul să te operezi de apendicită sau să-ţi pui, preventiv, o compresă cu apă stătută.
Tot în seria „măsuri pentru redresarea sănătăţii", s-a decis că, dacă primeai un colet cu medicamente din străinătate, înainte de a ajunge în posesia leacurilor, pachetul trebuia să fie desfăcut de un funcţionar de la oficiul poştal, care elibera medicamentele pe baza prescripţiei de la medicul de familie, reţinând însă reţeta.
De-a lungul timpului, sigur, reforma a avut şi aspectele ei drăguţe: de exemplu, la Spitalul „Sf. Spiridon" din Iaşi, cel mai mare şi cel mai mândru de pe plaiul moldovean, aleile ce duc spre diverse secţii au fost botezate de conducerea aşezământului, încât pacienţii să nu se rătăcească pe traseu şi să ajungă la stomatologie, deşi pe ei îi durea piciorul. Drumul care duce spre secţia de oncologie s-a numit „Aleea Speranţelor", la morgă ajungeai pe „Calea Suspinelor", iar dacă o luai pe „Aleea Nucleară", te trezeai la radioterapie. La ortopedie, pesemne, ajungeai pe „Calea Oaselor".
Să ne amintim, în fine, de măreaţa evaluare a stării de sănătate a românilor, pe bază de analize medicale, „implementată" prin 2007 - 2008, când populaţia ba era predispusă la diabet, ba avea prea multe sau prea puţine leucocite, ba stătea cam prost cu ficatul, ba nu putea să rămână gravidă - în funcţie de laboratorul în care era înţepată în deget, fiindcă, în paralel, se desfăşura şi un program coordonat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, concluzia finală şi generală fiind că fumatul dăunează grav sănătăţii.
Ei, şi reforma a tot continuat, s-a adâncit şi s-a lărgit, încât, exasperat, guvernul a închis vreo câteva sute de spitale, transformându-le în azile de bătrâni care tocmai în aceste zile stau să moară de foame dacă autorităţile publice locale nu găsesc soluţii pentru a le asigura ceva de-ale gurii.
Iată-ne, dară, ajunşi în zilele noastre, cu mândreţe de lege a prevenţiei, afişată pe site, ca s-o dezbatem public şi să ne dăm cu părerea, ca simpli asiguraţi şi neasiguraţi.
Ce prevede ea? Ea prevede, pe scurt, că, dacă nu ne băgăm minţile în cap şi nu ne supunem amplului ansamblu de programe, subprograme, măsuri şi „submăsuri" preconizate de la bugetul de stat, pentru „conştientizarea populaţiei asupra conservării sănătăţii" şi dă necuratul să ne îmbolnăvim, vom suporta parţial sau total costul tratamentelor. Adică, „noi v-am prevenit, acuma spălaţi-vă pe cap cu bolile voastre cu tot". (Bine că n-au prevăzut măsura arestului preventiv, că tot şomează DNA de ceva vreme.)
…Fiindcă ce-i lipsea sistemului de sănătate din România? Doctori care să nu-şi ia lumea în cap? Medicamente (vreo 120, conform Alianţei Medicilor) şi vaccinuri în spitale şi spitale în care să nu mişune tot felul de bâzdâgănii? Aparatură performantă, nu de acum o sută de ani, legată cu tifon, lipită cu leucoplast şi gata să se hâie pe bolnavi? Pacienţi care să nu fie căraţi de la o secţie la alta până ce-şi dau ultima suflare ca bietul domn Lăzărescu din filmul de mare succes? Card care să nu se blocheze în computer, de performant ce e sistemul? Nu. Sistemului de sănătate îi lipsea… Agenţia Naţională de Prevenţie. Această nouă „entitate" va toca anual 600.000 de euro de la buget, va elabora norme şi metodologii specifice, broşuri, fluturaşi, prospecte, ghiduri de alimentaţie, îndrumare şi alte cărticele de învăţătură, va organiza cursuri, seminarii, informări, programe sportive la care să participe toată suflarea ţării, din ciclul „Şi Ilie face sport". Cu alte cuvinte, Agenţia ne asigură tinereţe fără bătrâneţe şi - pe termen mediu şi lung - eventual, viaţă fără de moarte, contra cost.
Surprinşi că populaţia s-a mai deşteptat şi nu e chiar aşa de fraieră încât să nu se prindă că se pune la cale o altă - ce-i drept, mai subtilă - furăciune de proporţii, bravii iniţiatori încearcă să dreagă busuiocul, se încurcă în minciuni, ne explică, seară, de seară, mieroşi (bine, se apropie şi alegerile), că ei au fost de bună credinţă, că sancţiunile nu vor fi chiar aşa de drastice şi se vor aplica abia peste vreo cinci ani, că s-a avut în vedere numai şi numai spre binele poporului fiindcă şi iadul e pavat cu bune intenţii. Dacă tot beneficiem de servicii mai bune decât merităm, la ce atâta frăsuială? - a întrebat un cetăţean şi răspuns n-a primit.
…Încât nu ne rămâne decât să-i prevedem Agenţiei Naţionale de Prevenţie acelaşi destin glorios ca şi cel al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi să ne vedem de sănătate, conform principiului: cea mai bună cale de a te vindeca este să te consideri vindecat.
