… Da, este o tristă realitate. Dacă ai ajuns şomer după vârsta de 55 de ani, greu îţi mai găseşti un angajament. Dar şi tinerii au probleme. Mulţi români se întreabă: prin pregătirea teoretică în şcoli şi cea practică în unităţi economice, se va îmbunătăţi rata de ocupare a tinerilor în câmpul muncii? Doar viitorul ne va „răspunde", dacă acest lucru se va întâmpla sau nu!
Fapt este că, în tabloul şocant al muncii - denumit „Al ocupării şi al şomajului" (subiect la care ne-am mai referit în comentariile noastre) problema cea mai spinoasă o constituie, potrivit analiştilor economici, rata de ocupare a forţei de muncă. În planul general, luând în calcul populaţia între 20 şi 64 de ani, conform statisticilor, rata în România este de 58 la sută. Mică, foarte mică. Este la depărtare de 12 puncte procentuale de ţinta naţională de 70 la sută, stabilită potrivit Strategiei Europa 2020. Extinzând însă analiza pe categorii de vârstă, rata de ocupare pluteşte în necunoscut, fiindcă nu ştim cu precizie câţi români sunt „ocupaţi" în ţară şi câţi în câmpul muncii mondial!
O rată relativ bună, urcând chiar peste ţinta naţională, de 70 la sută din programul pentru 2020, o găsim la categoria de vârstă 25-54 de ani. Aici, rata de ocupare - ne spun statisticile - este de 73,3 la sută. Asta, cu aproximaţie. Căci este firesc să presupunem că tocmai la această categorie, incluzând persoanele cu cea mai mare putere de muncă, media să fie bună, dar e îmbunătăţită de cei plecaţi afară. La polul opus se află drama multora dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 de ani, de care angajatorii se cam feresc. Cine ajunge - cum spuneam la începutul acestor rânduri - în şomaj, la peste 55 de ani, cu greu mai găseşte un angajament. De aceea, aici rata de ocupare este de numai… 39,3 la sută. Celelalte persoane, de până la 100 la sută, ce fac, cu ce se ocupă? Tinerii, mai ales?
Fostul ministru al Educaţiei Naţionale în (fostul) Guvern Ponta, Sorin Mihai Câmpeanu, spunea, la vremea respectivă, că „prima din cele cinci modificări ale Legii 1/2011 viza învăţământul dual, ca formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic. Pentru prima oară - declara el atunci - într-o lege a educaţiei se introducea noţiunea de învăţământ dual, ca şi formă de pregătire în alternanţă: pregătire teoretică, în unităţile de învăţământ, cu pregătire practică, în cadrul unităţilor economice. „Concret - mai adăuga fostul ministru - orele de teorie vor avea loc în cadrul şcolilor, iar practica va fi efectuată în cadrul unităţilor agenţilor economici interesaţi şi nu cum se făcea până acum în atelierele de practică ale şcolilor sub supravegherea cadrelor didactice. În final, absolvenţii vor fi angajaţi, au locul de muncă asigurat" - spunea atunci fostul ministru de resort, citat de Agerpres.
Aşadar, o măsură salutară, dar cum între timp guvernul s-a schimbat, doar viitorul ne va „spune" ce s-a ales din… învăţământul dual. Se speră că lucrurile au intrat pe un făgaş normal. Fapt este că oportunităţi există. Au lipsit doar competenţa şi preocuparea! Căci, deşi piaţa forţei de muncă are probleme, România ar putea să nu aibă atâţia şomeri ca în prezent, nici ca mii şi mii de oameni (tineri, mai ales) să-şi ia… lumea-n cap, dacă ar fi existat, în decursul anilor, competenţă, preocupare şi continuitate în aplicarea măsurilor.
O soluţie salvatoare pentru pregătirea forţei de muncă din România ar fi şi proiectele europene, însă accesarea lor s-a lăsat, prea mult timp, aşteptată. Şi banii nu sunt puţini, câtă vreme 4,3 miliarde de euro este valoarea fondurilor structurate pentru dezvoltarea resurselor umane pe care România le-ar fi putut accesa până în anul 2013. Dar 2013 a trecut, iar, deşi au fost depuse mii de proiecte europene, nu au trecut de evaluare nici măcar jumătate din ele. Vina o poartă - conform Ministerului Muncii - oamenii care lucrează cu aceste proiecte, cărora le este frică să le avizeze, pentru a evita astfel eventualele explicaţii date la Curtea de Conturi sau plângeri la DNA.
Însă nici legislaţia muncii nu este (nu a fost) adaptată la nevoile de dezvoltare şi la realităţile economiei româneşti. Există, încă, numeroase dispoziţii lacunare, confuze sau contradictorii, care complică viaţa angajatorilor şi a managerilor de resurse umane şi care, nu de puţine ori, pun în dificultate instanţele de judecată în sutele de litigii de muncă care apar ca urmare a unui cadru de reglementare deficitar, sunt de părere factorii de resort.
Or, toate aceste deficienţe, cât şi rigiditatea funcţionarilor au făcut ca piaţa muncii din România să sufere, iar rândurile şomerilor să se îngroaşe.
De aceea, o iniţiativă legislativă cum a fost cea privind învăţământul dual ar putea fi de bun augur. Va fi un parteneriat, în urma căruia agenţii economici să asigure locuri de muncă pentru elevii care urmează cursurile şcolilor profesionale, cu efecte benefice asupra reducerii şomajului în rândul tinerilor.
