Drog îi şi Puterea!

Urmărind, în aceste zile - o vom face, mai ales, în perioada ce va urma - acordurile încheiate între partide (nu doar în culise, ci şi la vedere) - cum a fost şi protocolul dintre PSD şi UNPR -, o concluzie se impune din capul locului: Gustul puterii - odată inoculat - e mai tare ca un drog. Cu deosebirea că, dacă drogul luat, în timp, face mai rău organismului, puterea, dimpotrivă, fortifică nu doar organismul celui atins de „gust", ci şi organismele rudeniilor sale sau ale „găştii" (membrii de partid) din care face parte. Boală veche. Şi când spunem acest lucru, ne gândim, în primul rând, la politicienii de azi (miniştri, parlamentari, şefi de partide) care se află în al cincilea, poate chiar al şaselea mandat.

În cei 25 de ani de democraţie (am trecut, iată, pe al 26-lea) principiul care a funcţionat (şi funcţionează, încă!) a fost unul singur: „După voi cu ai voştri", acum, „Noi cu ai noştri!" La Putere fiind, astfel, prin… rotaţie, mereu (aproape) aceiaşi!

Cine sunt, de regulă, aceştia? Personaje (nu personalităţi!) care au intrat în politică în 1990, cocoţate pe valul nemulţumirilor de dinainte de 1989, au dat din coate, s-au făcut că lucrează „pentru ţară", au pozat în victime ale regimului comunist, au făcut compromisuri. Ei - cei mai mulţi, mincinoşi şi tupeişti (şi, deopotrivă, traseişti) - consideră că li se cuvine totul, că „prostimea" trebuie să-i voteze fără să pună întrebări.

… Noi punem, totuşi, una: cum au putut aceşti impostori să se menţină, ani la rând, la Putere (unde e şi… borcanul cu miere), în Parlament, prin guvernele care s-au succedat? Simplu. Toţi au fost numiţi pe criterii pur politice (de competenţă nu poate fi vorba!): de la prefect, până la şeful Gărzii Financiare sau al Poliţiei. Schimbarea guvernelor însemna automat un val de destituiri în lanţ, pe principiul „Voi cu ai voştri", acum, „Noi cu ai noştri", de care aminteam mai sus.

Mai întâi a fost pesedizarea, apoi cederizarea, din nou pesedizarea, iar apoi, la un moment dat, România a fost împărţită între liberali şi democraţi, ultimii, vopsiţi peste noapte în culori democrat-liberale (în prezent, unificaţi cu liberalii).

Cot la cot cu aceştia au mai fost udemeriştii, care, profitând de iresponsabilitatea unor lideri români, şi-au „implantat" oameni (pe unii, îi au şi acum, deşi, formal, se află în Opoziţie) în aproape toate structurile Puterii. Personaje ca Marko Bela, Borbely Laszlo, ca şi alţi lideri udemerişti, se află în Parlament (dar au fost şi miniştri, iar Marko Bela, chiar vicepremier) încă din 1990!

Acum, în 2016 - anul celor două alegeri, locale şi parlamentare - ţara este guvernată de tehnocraţii lui Cioloş şi ai lui Klaus Iohannis. Drept care au şi început „clinciurile" dintre tehnocraţi şi politicieni. Mai ales că, după o vacanţă în care s-au plimbat atât prin ţară, cât şi prin străinătate, pe aleşi îi aşteaptă - întorşi la serviciu - peste 500 de legi („uitate" prin sertare!).

Pe de altă parte, cu excepţia PNL, principalele partide politice au anunţat că nu susţin alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Asta şi după ce PSD şi UNPR au jucat scena: „Adio, dar rămân cu tine!"

Acesta a fost (şi este) contextul sub care, în ultimii 25-26 de ani, s-au dat tunuri de zeci de miliarde de euro (ori de dolari), au fost devalizate bănci, au fost vândute la preţuri de nimic „bijuteriile" României (Romtelecom, Sidex Galaţi, alte combinate, Romcim, Petrom etc., etc.). Tot ce a contat a fost comisionul, plasarea, fără neruşinare, a miniştrilor în consiliile de administraţie, în consiliile de privatizare şi cam în tot ce aducea profit (bani nemunciţi) din ţara devalizată. Nimeni nu a putut demonstra nimic, atât timp cât, până la un moment dat, Justiţia a fost (mai este, încă, parţial, şi acum!) înregimentată în slujba politicului. Poate spune cineva că azi, la vârful societăţii româneşti, nu sunt persoane sacre, intangibile (cu doar câteva excepţii) pentru braţul timorat al Justiţiei? Poate! Dar, cine-l crede!?

Aşa au ajuns ei - cei aflaţi mereu, ori, prin alternanţă, la Putere - să acumuleze zeci de milioane de euro, să schimbe „cutiile de chibrit", cum se numeau apartamentele de stat, cu palate sfidătoare, Daciile, cu maşini de ultimul tip…

La vârf, timp de 10 ani, cât a fost preşedinte, Traian Băsescu ne vorbea (râzând) despre... democraţie, dar ataca pe toată lumea (inclusiv presa), când ceva nu-i convenea. Şi, culmea, acum - după ce s-a instalat, bine mersi, în fruntea unui partid - îl bate gândul (şi… vântul) să ajungă, din nou, primar general al Capitalei! Orice-i posibil, în România!

Dinspre UDMR, Kelemen Hunor, Marko Bela etc., continuă fantasmele autonome, într-o tentativă disperată de a nu pierde voturile maghiarilor, după apariţia pe scena politică şi a altor partide maghiare!

Toţi aceştia ne vor cere, aşadar, voturile şi în 2016. Să deschidem bine ochii, înainte de a vota, întrucât toţi cei care ne-au minţit atâţia ani o vor face şi în viitor.

Pentru mulţi dintre ei „responsabilitatea" înseamnă tupeu, inconştienţă, parvenitism, incompetenţă, minciună. Atât şi nimic mai mult. Salarii mici, pensii şi mai mici? Care salarii, care pensii, câtă vreme ei dispun de bani, în euro… cu lopata!

Lasă un comentariu