„Ca fii ai învierii lui Hristos, trebuie să păstrăm cu vrednicie lumina credinţei în Hristos cel Înviat, lumină care se regăseşte şi în sufletele unora dintre fraţii noştri, chiar şi acolo unde aceasta mai pâlpâie sau este aproape de stingere. Şi cum am putea să dovedim mai convingător puterea credinţei noastre în Înviere şi viaţa veşnică decât prin trăirea virtuţilor evanghelice: blândeţea, curăţia, milostenisa, iubirea vrăjmaşilor, porunca cea nouă dată de Mântuitorul Hristos? Din fericire, în jurul nostru mai vedem încă pilde de iubire, dar ne întâmpină, din nefericire, şi cazuri vădit vătămătoare de suflet şi de minte şi multe lucruri care doar par indiferente din punct de vedere moral-spiritual".
***
„În temeiul Sfintei Scripturi lumea este necontenit vegheată cu bunătate de Dumnezeu, şi nicidecum supusă vreunei fatalităţi oarbe. De aceea se şi roagă Biserica întreagă pentru păstrarea sau reaşezarea bunelor întocmiri necesare vieţii, recunoscând în ele darul lui Dumnezeu, iar noi vedem în bunurile acestei lumi darurile şi binecuvântarea lui Dumnezeu, fiind prieteni şi casnici ai Lui, de aceeaşi cinste în această lume, care îi aparţine Creatorului ei şi al nostru. Se cuvine, deci, să respectăm darul vieţii noastre şi al semenilor, să nu fim egoişti, lacomi, nepăsători faţă de semeni şi faţă de natură".
***
„Dincolo de toate încercările prin care trece omenirea şi cărora suntem supuşi şi noi în societatea în care trăim, bucuria şi biruinţa vieţii asupra morţii pe care le revarsă Învierea Domnui Hristos, trebuie să ne stăpânească în viaţă cu toate darurile lor mântuitoare. Rămânând ca şi strămoşii noştri, pe temelia de neclintit pusă vieţii noastre de Cel ce a biruit moartea prin Sfânta Sa Înviere şi pe temelia poruncii celei mari a iubirii, şi noi, cei de acum vom dobândi puterea de a birui şi a trece peste toate încercările întâmpinate, întru slujirea unităţii Bisericii şi Neamului Românesc, chemări permanente şi sfinte pentru noi toţi, fiii acestei ţări".
Patriarh Bor Teoctist Arăpaşu (1915-2007), Patriah al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.
Născut în judeţul Botoşani din părinţi Dumitru şi Amarghioala, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. Şcoala primară o urmează în satul Vorona, după care intră ca frate de mănăstire la Schitul Sihăstria Voronei. A urmat un an de zile cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, după care le-a continuat la Mănăstirea Cernica. În annul 1935 este tuns în monahism la Mănăstirea Bistriţa, primind numele de Teoctist. Se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti în anul 1940, pe care o absolvă primind calificativul Magna cum Laude. Deţine apoi şi misiunea de diacon la Patriarhia Română. După 1945 este transferat la Iaşi unde deţine mai multe funcţii: ieromonah, arhimandrit şi apoi Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană Iaşi. În anul 1950, Sfântul Sinod BOR, la propunerea Patriarhului Iustinian, arhimandritul Teoctist, îl ridică la rangul de episcop vicar cu titlul de Botoşăneanul. A condus cancelaria patriarhală în această perioadă şi a fost rectorul Facultăţii de Teologie Bucureşti. Anul 1962, îl găseşte în misiunea de episcop al Episcopiei Aradului, având în subjurisdicţia sa şi Vicariatul de la Gyula. În aprilie 1963 congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de episcop de Detroit, fiind ridicat şi la gradul de Arhiepiscop. Este numit mitropolit al Olteniei în 1973, iar în 1977 Mitropolit al Moldovei, deţinând şi funcţia de locţiitor de mitropolit al Ardealului. După moartea patriarhului Iustin Moisescu, este ales în 1986 mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh BOR. În cei 45 de ani cât a fost ierarh, s-a preocupat nu numai de problemele administrative şi economice, ci şi de restaurarea unor monumente de artă bisericească. A fost un reprezentant de seamă al ecumenismului românesc în foarte multe ţări din lume. A îndrumat revistele „Mitropolia Olteniei", „Mitropolia Moldovei şi Sucevei" şi „Glasul Bisericii". A publicat peste 17 volume de predici, cuvântări, meditaţii, un volum numit „Slujind altarul străbun", care cuprinde 7.000 de pagini şi aproximativ 1.500 de titluri. A tipărit ediţia jubiliară din 1988 a „Bibliei de la Bucureşti" (1688), şi s-a îngrijit de tipărirea BIBLIEI, ediţie jubiliară a Sf. Sinod, redactată şi adnotată de I.P.S. Bartolomeu Anania. A scris prefaţa multor cărţi, monografii ale unor mănăstiri şi biserici din cadrul Patriarhiei Române. A participat la multe conferinţe internaţionale, vizitând parohiile româneşti din afara României. În perioada 7-9 mai 1999, la invitaţia Patriarhului Teoctist, s-a desfăşurat vizita istorică a Sanctităţii sale, Papa Ioan Paul al II-lea, prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă. A promovat învăţământul teologic, înfiinţând seminarii şi facultăţi de teologie în mai multe centre din ţară. În anul 2007 moare în urma unui stop cardiac. A fost distins în lunga perioadă hărăzită de Dumnezeu ca ierarh cu multe diplome, distincţii, aprecieri, titluri, ca o recunoaştere a valorii certe pe care a vut-o, chiar dacă uneori în viaţă au mai fost şi unele încercări, la care trebuia să ia şi măsuri, care pentru unii erau mai incomode sau discutabile.
„1001 CUGETĂRI"
