Este motto-ul promovat de domnul OVIDIU BAGHIU, manager al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din oraşul Luduş. Acest imobil reabilitat după mulţi ani de aşteptări şi-a deschis porţile de puţină vreme, iunie 2014, luând în considerare vechea locaţie, fosta „Casă de copii", desfiinţată în 2007. Este o instituţie publică de mare necesitate pentru cei neajutoraţi social şi medical aflată în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş şi în subordinea Consiliului Judeţean Mureş. Acest centru a fost reabilitat prin proiectul REGIO fiind printre primele la nivel naţional ca număr de persoane cu nevoi speciale instituţionalizate, transformând o veche clădire vizibil degradată cu trei etaje, într-un imobil modern de nivel european. Astfel s-au creat noi locuri de muncă, aproximativ 74, pentru actuala sa funcţionare necesare în asistenţă şi îngrijirea celor peste 100 de beneficiari. Persoanele adulte cu diferite grade de handicap neuropsihic sau motorii sunt tineri băieţi şi fete şi persoane în vârstă între 18-92 de ani, care sunt repartizate pe cele trei nivele diferenţiat.
Diversitatea diagnosticului de care suferă aceste persoane, ajungând până la handicap grav este: demenţă, Alzhaimer, oligofrenie, schizofrenie, autism, pareze, epilepsii sau diabet zaharat.
Misiunea acestui centru este în primul rând îmbunătăţirea calităţii vieţii bolnavilor şi ameliorarea stării de sănătate pentru a putea fi integraţi - o parte din ei - în viaţa comunităţii. Serviciile de care beneficiază aceşti bolnavi sunt multiple şi de foarte bună calitate: asistenţă medicală cu specialişti şi medicaţie, terapie ocupaţională, consiliere psihologică, recuperare şi reabilitare prin kinetoterapie sau ergoterapie, activităţi cultural-educative prin stimularea creativă şi concretizarea programelor individuale sau grup precum şi întărirea legăturilor cu familia şi comunitatea. Personalul angajat de o mare amabilitate, deşi insuficient pentru cei 108 bolnavi, face faţă cu brio cerinţelor acestui grup eterogen prin specialişti diferiţi: medici, psihologi, asistenţi medicali, educatori, asistenţi sociali, instructori, infirmieri, personal de întreţinere şi administrativ. Dar sarcina cea mai grea în acest demers îi revine, în fapt, conducătorului acestei instituţii sociale, domnului OVIDIU BAGHIU, un bărbat tânăr, ambiţios, responsabil şi foarte competent în managementul atât de dificil al unui domeniu care la noi este deficitar în mare parte. În vizita pe care am făcut-o la acest centru m-a întâmpinat domnul Baghiu cu multă politeţe şi amabilitate, stand de vorbă în biroul modest la un ceai cald. Apoi m-a condus prin spaţiile centrului prezentându-mi fiecare încăpere cu multă pasiune. Bunăvoinţa cu care m-a întâmpinat mi-a inspirat şi prima întrebare cu conţinut privat.
- Pentru început vă rog să-mi spuneţi care a fost traseul profesional şi cel personal din viaţa dumneavoastră?
- Este o întrebare cu bătaie lungă, am fost pasionat de literatură în şcoală şi aş putea să vă povestesc multe din viaţa mea, dar m-aţi atenţionat că spaţiul pe care îl aveţi la dispoziţie în acest interviu este limitat. Concepţia mea despre viaţă este foarte simplă: în viaţă trebuie să treci prin momente dificile, ca să le apreciezi cu adevărat pe cele frumoase. Copilăria reprezintă un moment de referinţă pentru fiecare dintre noi. Am crescut la ţară, la Gheja, într-o familie modestă, alături de o soră şi un frate. Sunt nostalgic când vorbesc despre copilărie pentru că consider că este unul din puţinele lucruri care merită trăit de mai multe ori în viaţă. De mic am învăţat ce-i bine şi ce-i rău, ce-i simplu şi ce-i greu, şi că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. Din primii ani de şcoală am înţeles că părinţii sunt cea mai mare comoară pe care ne-o dă Dumnezeu; că indiferent cât greşim, cu ce greşim, în inima şi în ochii lor, vom fi mereu cei dintâi şi singurii care contează cu adevărat. Mai târziu, adolescent fiind, am înţeles că iubirea te face să te simţi deopotrivă cel mai puternic şi cel mai vulnerabil de pe pământ. Anii au trecut şi am găsit acea persoană specială, dispusă să rezolvăm în doi problemele din viaţa noastră. După 20 de ani, la greutăţi sau bucurii, am rămas şi vom rămâne împreună. Cea mai mare bogăţie agonisită în aceşti ani sunt cei doi copii... Diana, 19 ani, studentă şi Darius, 8 ani, elev. Timpul parcă zboară, ei cresc, noi îmbătrânim şi singurul regret este că în ultimul timp petrec prea puţin timp cu ei.
Legat de viaţa profesională, pot să vă spun că sunt de profesie economist, cu studii superioare de lungă durată şi master la zi, şi că lucrurile învăţate în şcoală împreună cu experienţa în muncă m-au ajutat să urc în cariera mea profesională. Am lucrat în cei 25 de ani de activitate atât la stat, cât şi la privat, am fost şi angajat şi angajator, am coborât sau am urcat, dar niciodată nu am uitat de unde am plecat. Stilul de muncă, principiile şi valorile care m-au ajutat să promovez în viaţă, încerc să le implementez în echipa pe care o conduc, rămânând ca timpul să demonstreze dacă va fi o reuşită sau nu. Îmi place să cred că trăiesc într-o lume reală, logică şi raţională, plină de lumină, credinţă, emoţie şi iubire. Şi mă încarc pozitiv, gândindu-mă la toate acestea, deşi ştiu sigur că-n viaţa de zi cu zi nu este chiar aşa.
- Ce v-a determinat să participaţi la acest concurs şi cum apreciaţi rezultatele obţinute după aproape doi ani de activitate?
- Câteodată, fiecare dintre noi doreşte să facă în viaţă o schimbare. O schimbare de carieră ar putea fi provocarea pe care o aştepţi, când ţi se oferă şansa să te reorientezi către un domeniu potrivit vârstei şi pregătirii tale profesionale. Cel mai important lucru este să crezi, să munceşti şi să lupţi până la capăt pentru a reuşi. O atitudine mentală pozitivă este asociată cu succesul în orice domeniu al vieţii. Referitor la rezultatele muncii, să ştiţi că în asistenţă socială, un domeniu extrem de vast şi delicat, acestea sunt greu de estimat şi de contabilizat. Trăiesc doar satisfacţia unei munci recunoscute şi apreciate, a unei datorii împlinite şi pot să vă recomand doar să citiţi părerile sutelor de vizitatori care ne-au călcat pragul. Îmi place ceea ce fac, mă implic în viaţa acestor oameni şi cred că împreună cu echipa centrului am găsit ingredientele de care au nevoie aceste persoane cu nevoi speciale pentru a fi fericite: atenţie, răbdare, înţelegere, implicare şi multă dragoste... Nu este uşor, dar nici imposibil.
- Cum vedeţi în perspectivă dezvoltarea serviciilor sociale în aceste centre rezidenţiale?
- Nu trebuie să fii mare specialist ca să îţi dai seama că atenţia acordată persoanelor cu dizabilităţi din România, precum şi strategiile de dezvoltare a acestor servicii au crescut şi au performat în ultimii ani. Şi dacă nu mă înşel, judeţul Mureş este al doilea în topul judeţelor ca număr de persoane instituţionalizate. În ciuda faptului că au existat, în ultimul timp, propuneri venite chiar de la un fost ministru al muncii, pentru a reduce intrările în sistemul rezidenţial de protecţie al persoanelor adulte cu handicap, solicitările venite din comunitate sunt tot mai multe. Este adevărat că tendinţa statelor moderne şi civilizate din Europa şi din lume este de dezinstituţionalizare a acestor persoane cu dizabilităţi şi trecerea lor progresiv spre îngrijirea în familie. Dar în contextul în care se găseşte azi asistenţa şi protecţia socială cred că această măsură reprezintă un plan prea îndrăzneţ pentru noi, fără sustenabilitate şi comportă, desigur, un grad de risc ridicat. De aceea, sunt convins că instituţionalizarea acestor persoane aflate în dificultate şi încadrate în mare parte într-un grad grav de handicap, precum şi menţinerea acestor centre aflate permanent în monitorizarea DGASPC-urilor, a fost şi rămâne cea mai bună soluţie. Cu menţiunea că acestea trebuie bine întreţinute, modernizate şi reabilitate la standarde europene, pentru a putea creşte şi calitatea vieţii a celor care trăiesc în ele. Nu sunt conservator şi sunt adeptul provocărilor, lumea evoluează permanent şi trebuie să fim tot timpul pregătiţi pentru acest trend ascendent, dar rămân la părerea că readaptarea serviciilor sociale la nevoile societăţii româneşti trebuie făcută progresiv, cu măsuri şi obiective clare, în care prioritare trebuie să rămână interesul şi viaţa beneficiarului nostru. Vă mulţumesc pentru interviu şi doresc să transmit cititorilor ziarului d-voastră gânduri bune şi sănătate acum, la început de an.
