Fiind mare nevoie de modificarea stemei actuale a României, PNL consideră că ea ar trebui să fie aşa cum era ea în perioada interbelică. Ce propune deputatul liberal Gheorghe Crăciunescu? „Pe scutul albastru - spune el - acvila de aur, privind spre dreapta, să poarte o coroană pe cap, o coroană care să sugereze că a fost turnată din oţelul unui tun turcesc, capturat în Războiul de Independenţă din 1877, simbolizând caracterul naţional, suveranitatea, independenţa obţinute prin jertfa şi lupta strămoşilor noştri. Acvila să fie, cu aripile larg deschise, în cioc cu o cruce ortodoxă de aur, în gheara dreaptă având o sabie, în cea stângă un buzdugan". De fapt, este vorba despre fosta stemă a României Mari de după 1 Decembrie 1918.
Modificarea Legii privind stema ţării şi sigiliul naţional este, fără discuţie, o prioritate. Aceste elemente, mai sus-amintite, în perioada comunistă au fost înlăturate, la comandă sovietică, pe vremea în care România se afla sub apăsarea cizmei bolşevice. Repunerea lor, acolo unde le-a fost şi le este locul, constituie un gest reparatoriu! „România este singura ţară, din această parte de Europă, care - spune Gheorghe Crăciunescu - n-are simbolul-coroană pe stemă. Chiar republici fiind, ca şi România, ţări precum Polonia (1990), Cehia (1992), Rusia (1993), Bulgaria (1997), Serbia (2004), Georgia (2004) şi-au pus coroana pe stemă. Parlamentele acestor ţări au înţeles sensul acestei prezenţe pe o stemă a ţării." Nu şi Parlamentul României. Din păcate! Ion Iliescu, cel declarându-se ateu şi antimonarhist total, s-a opus, de fiecare dată, prezenţei coroanei pe stemă, de frică (Doamne, ce mizerie!) ca nu cumva să-l ducă pe cineva cu gândul şi să confunde România cu o monarhie!
Un proiect similar de modificare a stemei, a fost respins, în anul 2015, prin votul PSD-UNPR-ALDE, cu 139 - contra şi 135 - pentru. Deci, Guvernul Ponta a fost contra! De data aceasta, după dezbaterea în plenul Senatului, urmează votul şi în Camera Deputaţilor, ca for decizional. Se pare că ar exista un consens parlamentar pentru o dorinţă reuşită!
Numai că nu doar problema prezenţei coroanei pe stema actuală se ridică, existând încă prea multe nelalocul lor pe stema actuală a României. Mă folosesc de acest prilej, pentru a le înşira, din nou, redând, parţial, argumentele cuprinse de mine, în editorialul din 28 iulie 2015, atrăgând atenţia că, pe stema României persistă o gravă greşeală!
Mărturisesc, sincer, cu o permanentă undă de regret, de tristeţe şi neîmpăcare, că nu m-am simţit, chiar deloc, bine şi împăcat, din 1990 încoace, sub acel sfânt Tricolor românesc cu gaură la mijloc! Nu m-am împăcat cu trăsnaia cuiva, privind gaura aceea tăiată în drapel, înlocuind vechea stemă. Stemă, aşa cum a fost ea, a României, a Statului Român, nu a vreunei alte străine ţări! N-am înţeles, repet, graba aceea de a se tăia, cu atâta necugetare, o stemă de pe steag, de pe simbolul naţional al României, întrebându-mă, nedumerit: este preferabilă o gaură prin care tăietorii de ocazie să privească neantul prin Tricolorul roşu, galben şi albastru? Îmi amintesc replica unui bun român, intelectual adevărat, un istoric excelent, din acele zile: „Ăştia sunt în stare să taie nu doar Tricolorul, ci şi ŢARA! Să facă, precum şi în steagul naţional, o gaură mare în inima României!" De tăiat, au tăiat! Însă, ce stemă au pus în loc, din 1990 încoace, pe Tricolor? N-a fost pus nimic! Or, Tricolorul este un semn sfânt, un simbol al existenţei noastre româneşti. Al apartenenţei la o anume civilizaţie europeană. La o continuitate. Înseamnă o prelungire în durata istorică! Mai altfel spus, într-un ciclu european al duratei venind din străfunduri de istorie şi vreme, pentru o continuare în viitorime. De pe drapelul României a fost tăiată şi aruncată, în decembrie 1989, stema! Alta înapoi, aşadar, n-a mai fost pusă!
La toate acestea gândindu-mă, la 21 ianuarie 2014, citeam, în „Adevărul", un semnal de alarmă, cu titlul: „Românii din Transilvania lipsesc, de 400 de ani, de pe stemă!". O referire, cu gust amar, la actuala stemă a României, aprobată, de Parlament, în anul 1992. „În primele patru părţi ale blazonului naţional sunt reprezentate - scria atunci colegul de breaslă Dorin Ţimonea - Ţara Românească, Moldova, Banatul, Dobrogea, iar în ultimul compartiment Transilvania. Transilvania, fosta provincie românească, este reprezentată pe stemă de către secui, prin însemnele lor - soarele şi luna -, maghiarii, prin vulturul negru de stepă, respectiv saşii şi germanii, prin cele şapte turnuri, reprezentând tot atâtea cetăţi. Reprezentarea Transilvaniei pe stema ţării a fost preluată la fel cum era şi în perioada interbelică, fără ca specialiştii din comisia parlamentară să realizeze o minimă documentare istorică cu privire la însemnele respective". „Stema actuală - susţine istoricul clujean, prof. univ. dr. Ioan Silviu Nistor, specialist în heraldică, autorul cărţii «Stema României. Istoria unui simbol» -, îndeosebi în ceea ce priveşte reprezentarea Transilvaniei, este consecinţa unor erori repetate, săvârşite în perioade distincte, succesive, când, în locul analizei ştiinţifice, lucide, a procesualităţii istorice şi a conştientizării unei compuneri adecvate a stemei cu simboluri heraldice veridice, specifice românilor, s-au acceptat simboluri străine, hibride, incompatibile cu aspiraţiile naţionale şi politice ale românilor".
Citind cele de mai sus, m-am întors cu gândul la un alt articol, un eseu excelent scris, al prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu, fost senator de Constanţa, apărut în „Flacăra lui Adrian Păunescu" (18-24 octombrie 2013), intitulat: „Despre ce e vorba?". „E vorba, în primul rând - spune istoricul -, despre greşeala de neiertat, comisă în 1992, cu prilejul elaborării stemei de stat a României. Problemă însemnată, de vreme ce revoluţionarii din decembrie 1989, mai înainte chiar de a se răfui cu portretele, operele şi cu Ceauşeştii, în esenţa lor, au ţinut să decupeze şi să arunce la gunoi stema ţării de pe drapel, lăsând galbenul de la mijloc văduvit de identitatea pe care o afişase până atunci (…) Judecând la rece, stema reprezenta România în ceea ce este ea. (…) Nu mai avem nimic din ceea ce reprezenta viaţa şi puterea unui stat: nici grâne, nici sonde, nici minereuri, nici electricitate, nici fabrici şi uzine. În fine, nimic! Merita, la urma urmei, o revoluţie pentru a instaura, în locul realităţilor eclatante ale unei ţări, socotită puternică, un gol, acela al lipsei de identitate? În acest context, abia după doi ani de la revoluţie s-a rezolvat problema noii steme (…) Geamătul surd al milioanelor de români din Transilvania, peste care s-a turnat placa ignoranţei şi duşmăniei, obligându-i pe ei, viul, să fie substituiţi printr-o uriaşă lipsă (…) Transilvania e reprezentată prin trei naţiuni: maghiară, secuiască şi germană. Ca şi cum ar fi Transilvania de până la Unio Trium Nationum sau chiar până la crearea Imperiului Austro-Ungar. Dintr-o dată, 2/3 din populaţia Transilvaniei - românii -, adică de două ori mai numeroşi decât secuii, germanii şi ungurii, la un loc, au fost omişi de pe stemă, ca şi cum ar fi fost omişi şi din realitate. Ei, românii, stăpânii de fapt şi de drept! (…) Stema României postcomuniste perpetuează şi întăreşte falsul, dând peste gură majorităţii româneşti din Transilvania, pe care o coboară la rangul de iobag şi inexistenţă (…) Stema de azi a României perpetuează reprezentarea Transilvaniei fără români (apropos, câţi secui autodeclaraţi există azi în România, pentru a revendica locul lor pe stemă într-o «provincie» în care românii sunt de o mie de ori mai numeroşi, decât secuii, iar reprezentarea lor, prin stemă, lipseşte?). Cum e posibil ca o neglijabilă amintire a unei comunităţi, numărând în jur de o mie-două mii de oameni, să-şi revendice reprezentativitatea la nivelul general al României? Ca nişte pui de cuc! Profesorul Ioan Silviu Nistor de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Cluj, specialist în heraldică, a sesizat ceea ce noi, «miticii» de la Bucureşti, nu ne-am prins: măgăria incomensurabilă înscrisă pe stema ţării noastre - România, în numele intereselor străine, duşmane, din afară şi dinăuntru".
Toate acestea sunt spusele unui remarcabil istoric, senator, în 1992, bun cunoscător, nu doar al Clujului, al Ardealului, ci al istoriei şi al realităţilor Transilvaniei, aşezate sub titlul pe trei coloane: „Despre cum stema de azi a României promovează un fals istoric care neagă existenţa românilor în Transilvania".
„Singura perioadă în care românii din Transilvania - precizează colegul de breaslă, Dorin Ţimonea - au fost reprezentaţi pe o stemă statală, a fost în vremea domniei lui Mihai Viteazul, cu simbolurile celor trei Ţări Româneşti unite sub un singur sceptru: acvila Valahiei, bourul Moldovei şi doi lei reprezentând Transilvania, sigiliu dispărut după uciderea, pe câmpul de la Turda, a primului unificator al pământurilor româneşti, stăpânirea maghiară revenind la stema care reprezintă doar «naţiunile privilegiate»".
Acesta a fost şi motivul pentru care, la 28 iulie 2014, publicam, în „Cuvântul liber", editorialul „Pe stema României persistă o gravă greşeală!".
O gafă nepermisă, o jignire, o sfidare „sub înfăţişarea simbolică pe stemă a celor trei «naţiuni privilegiate»." Românii transilvăneni, atunci nefiind recunoscuţi ca naţiune, nu figurează în reprezentările heraldice ale stemei de azi. Din păcate, „trecătorii mediocrii prin viaţă şi istorie", cu orbul găinilor, veche boală românească de a neglija, de a trece cu vederea, tocmai ce nu-i de trecut, de a trata orice potrivnicie a neprietenilor cu acea indiferenţă păguboasă, au comis şi această gafă. Rănile noastre, ale românilor ardeleni, nu-i interesează - deloc -, de ele nu le pasă puternicilor clipei din 1990 încoace. După ei - potopul! Ce mai contează, acolo, o stemă? Oricum, pentru ei, de fapt, nu mai contează nimic! Să fie, cumva, vorba doar despre neglijenţe? Nu cumva-i vorba chiar de rea-credinţă, de rea-intenţie, de lipsă de elementară cultură?! Repetenţi la anumite lecţii de istorie sunt încă mulţi! Doamne, cum ajung Tricolorul şi stema, simboluri naţionale, pe mâna unor analfabeţi? Gafa aceasta, impardonabilă, au făcut-o inşi cu pretenţii, unii cu patalamale de „specialişti" în mână!
Sunt sigur că, citind aceste rânduri, s-ar putea ca vreunul dintre autorii golului, ai găurii din steag, să răcnească, arătând spre subsemnatul, autorul acestor rânduri: „Naţionalistul!". N-ar fi întâia dată. Interes naţional? Pentru ei aşa ceva nu există! Despre ce interes naţional mai poate fi vorba, atâta timp cât, din 1992 încoace, timp de 24 de ani, mai-marii zilei, guvernanţii români, n-au putut îndepărta o gafă de neiertat şi să refacă stema României! Manelişti, prin educaţie şi înclinaţie, ei dau tribut ignoranţei, cât încape. Vânduţii ăştia nu mai au nevoie de Transilvania. Că în Statele Unite ale Europei, spunea un împleticit la minte, cântând în struna actorului, penibilului Mircea Diaconu, declarat adept al unei Europe a regiunilor, nu a naţiunilor, dar şi al căsătoriilor homosexuale, „nu va mai fi nevoie de Tricolor şi de stemă"! Gândire de nimurug sicofant!
Da, atunci când a fost votată stema, unii n-au ştiut, alţii s-au făcut că plouă! Sau au dormit în Parlament. Lucrurile trebuie îndreptate, din respect pentru adevăr. Din respect pentru România întreagă. Din dragoste pentru Tricolor, Neam şi Ţară! În acest sens, în luna decembrie 2013, Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României" a redactat şi a trimis un memoriu autorităţilor Statului Român, cerând modificarea stemei în privinţa reprezentării Transilvaniei, pentru „îndepărtarea, de urgenţă, a gravei greşeli." Suntem curioşi să aflăm care va fi rezultatul!
Profesorul univ. dr. Ioan Silviu Nistor vine chiar cu propuneri concrete pentru un proiect heraldic pentru „îndreptarea" erorilor, blazonul respectând, fidel, procesul istoric real, „începând din perioada etnogenezei românilor şi până în zilele noastre", conţinând „acvila cruciată" a Ţării Româneşti, „cu un soare şi cu o lună nouă de aur", „capul de bour cu steaua de aur cu cinci colţuri între coarne, cu o roză cu cinci foi la dreapta, pentru Moldova", stema Transilvaniei să aibă „doi lei de aur, flancând şi sprijinind un arbore, care are la baza tulpinii şapte piscuri muntoase, arbore din al cărui trunchi pornesc două ramuri care merg spre cartierele superioare ale Ţării Româneşti şi Moldovei. Scutul mare, albastru, să fie susţinut în stânga de o femeie dacică, având în mâna dreaptă o seceră, iar în stânga stindardul de luptă dacic. În dreapta scutului să fie un centurion roman, având în mâna stângă sabia, iar în dreapta să ridice stindardul unei legiuni romane (a V-a Macedonica). La baza scutului şi a figurilor heraldice ar urma să existe o cunună semirotundă de lauri, în jurul căreia să se înfăşoare o panglică de mătase tricoloră, având, ca înscris, deviza: «Honor et patria.»."
Aşadar, nu doar propunerea PNL-istă, necesară şi ea, ar trebui, urgent, să fie luată în seamă, ci şi sugestiile atât de întemeiate, pe argumente şi dovezi istorice, ale prof. univ. dr. Ioan Silviu Nistor.
Toate acestea, însă, ar trebui cunoscute, cum se exprimă prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu, de „autorităţile supreme ale României: Parlament, Preşedinţie, Guvern. Puternici ai clipei, deşteptaţi-vă „din somnul cel de moarte!".
