Anca Bacârea

Distribuie pe:

Cine nu şi-ar dori să aibă parte de urmaşi care să se nască sub o stea norocoasă? De un asemenea copil s-au bucurat Ana şi Virgil Fania, când la maternitatea din Târgu-Mureş li s-a născut o fată pe care au botezat-o Anca. În această localitate reşedinţă de judeţ, Anca a urmat clasele I - VIII, la Şcoala Generală nr. 7, apoi Liceul „Al. Papiu-Ilarian" pe care l-a absolvit în anul 1996, iar din toamna aceluiaşi an a devenit studentă la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie - pe care a absolvit-o în 2002 - din oraşul în care a parcurs şi etapele anterioare de învăţământ.

În 2009, Anca Bacârea şi-a luat doctoratul în hematologie, titlul tezei sale fiind „Factori de prognostic în leucemia acută mieloidă". Merită a fi făcută menţiunea că a obţinut Diploma de doctor, Magna cum laudae, aprecierea deosebită fiind făcută de membrii comisiei de doctorat care s-a întrunit la UMF Târgu-Mureş.

A participat la două cursuri desfăşurate în anul 2012 la Târgu-Mureş: 1) Şcoala de vară: Cancerul pulmonar, 23-26 iulie; 2) Provocări în diagnosticul şi tratamentul leucemiei acute mieloide în concordanţă cu noua clasificare OMS 2008, în perioada 7-8 decembrie.

Cu un an înainte de absolvirea facultăţii - adică în 2001 - s-a căsătorit cu Vladimir Constantin Bacârea, care i-a fost coleg de facultate - dar nu şi de an - şi care de la începutul lui 2015 a devenit profesor la prestigioasa universitate târgumureşeană, unde şi Anca este conferenţiar tot din aceeaşi perioadă. Aşadar, iată-i pe mai departe colegi de instituţie, chiar dacă în specialităţi diferite.

În funcţie de angajator, activitatea ei profesională se împarte în două direcţii: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş şi UMF Târgu-Mureş.

În cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş, în perioada ianuarie 2004 - decembrie 2008, este medic rezident în Medicina de Laborator; din ianuarie 2014 şi până în prezent ocupă postul de medic primar în Medicina de Laborator şi activează pe linie medicală de specialitate în cadrul Departamentului de Hematologie.

În cadrul UMF Târgu-Mureş, în perioada februarie 2005 - februarie 2008, a activat ca preparator în disciplina Laborator Biochimie Clinică; din februarie 2008 şi până în septembrie 2009, ca asistent universitar în acelaşi domeniu. Din acest ultim an ocupă funcţia de şef-lucrări la disciplina Fiziopatologie, activând pe linie didactică şi de cercetare, coordonează lucrări de licenţă şi participă la examenele de admitere.

Este foarte bună cunoscătoare a două limbi de circulaţie internaţională: engleză şi franceză.

Cercetare: Grant/proiect câştigat prin competiţie - director: 1) Factori de pronostic în leucemia acută mieloidă, Grant tip TD, cod CNCSIS 540, nr. de înregistrare CNCSIS 466/5.10/2007, 42230 RON, 5.10.2007 - 31.03.2009; 2) Provocări în diagnosticul şi tratamentul leucemiei acute mieloide, în concordanţă cu noua clasificare OMS 2008, Grant tip Workshop-uri Exploratorii, din cadrul programului Idei, cod: PN-II-ID-WE-2012-4-162, nr. de înregistrare UEFISCDI 96/23.11.2012, 21.467,00 RON, 7-9 decembrie 2012.

Depunere de proiect la o competiţie naţională de proiecte, în calitate de director de proiect: 1) Molecular markers in diagnosis and prognosis of acute myeloid leukemia, Grant tip PD - nr. de înregistrare la UMF Târgu-Mureş 1325, depus în competiţia CNCSIS - Program Resurse Umane în 2010, nr. crt. 40, cod CNCSIS 15; 2) Nou model de calcul al intervalelor de referinţă aplicat parametrilor hematologici, Grant tip TE, PN- II- RU-TE-2014-4-0197, UEFISCDI, 2014.

A publicat numeroase articole şi studii în Revista Română de Medicină de Laborator, precum şi în alte reviste de specialitate naţionale şi internaţionale.

În acest context merită a fi menţionat şi faptul că soţul doamnei conf. univ. dr. Anca Bacârea, prof. univ. dr. Vladimir Constantin Bacârea, a organizat, din partea UMF Târgu-Mureş, pentru prima dată în istoria medicinei româneşti o Conferinţă a Societăţii Naţionale de Metodologie şi Statistică Medicală, în zilele de 6-8 noiembrie 2015 la Târgu-Mureş, ocazie cu care a luat fiinţă această societate şi a fost ales preşedintele (primul) acestei societăţi, şi, în afara participanţilor români - între care s-a numărat şi distinsa doamnă Anca -, au mai sosit şi câţiva specialişti invitaţi, din Italia şi Elveţia.

În concluzie, este vorba de o familie de excelenţă din care Anca Bacârea este un produs 100 % al Târgu-Mureşului, de la naştere la şcolile urmate şi activităţile profesionale de până în prezent.

Le doresc să atingă cotele cele mai înalte ale profesiunii lor, în mod evident cu urări de sănătate, care este şi domeniul fundamental căruia îşi dedică timpul şi îşi cheltuiesc energia!

Lasă un comentariu