VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ la Sala Mare

Distribuie pe:

Compania „Liviu Rebreanu" a Teatrului Naţional Târgu-Mureş anunţă o nouă reprezentaţie cu spectacolul „Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare, ce va avea loc marţi, 16 februarie 2016, ora 19.00, la Sala Mare.

Visul unei nopţi de vară, conform originalului din engleză, „A Midsummer Night's Dream", este o comedie romantică a marelui dramaturg englez William Shakespeare, scrisă în mijlocul anilor 1590. Acţiunea prezintă aventurile a patru iubiţi din Atena şi a unui grup de actori amatori într-o pădure luminată feeric de Lună şi relaţiile care se creează între personajele umane şi spiriduşii care locuiesc în pădure. Astăzi, această piesă este una dintre cele mai jucate comedii ale Marelui William.

La Compania „Liviu Rebreanu" a Teatrului Naţional Târgu-Mureş misiunea de a pune în scenă „Visul unei nopţi de vară" a revenit regizorului Vlad Massaci (cunoscut publicului târgumureşean pentru spectacolele „Campionatul de improvizaţie" şi „Aniversarea") care este însoţit de Andu Dumitrescu, acesta semnând scenografia, conceptul video, ilustraţia muzicală şi lightdesign-ul spectacolului.

Distribuţia: Thezeu - Mihai Crăciun, Egeu - Eduard Marinescu, Lisander - Claudiu Banciu, Demetrius - Cristian Iorga, Filostrat - Tiberius Vasiniuc, Mitru Chitră (Prolog) - Alexandru Pavel, Culea Fundulea (Piram) - Dan Rădulescu, Stan Suflete (Tisbe) - Anca Loghin, Gogu Botgros (Zid) - Liviu Pancu, Lică Cuibărică (Leu) - Rareş Budileanu, Dudă Flămânzilă (Luna) - Costin Gavază, Hipolita - Cristina Holtzli, Hermia - Laura Mihalache, Helena - Vero Nica, Titania - Erika Domokos, Puck - Raisa Ané, Oberon - Csaba Ciugulitu, O zână - Bianca Fărcaş, Copilul - Raul Mihnea Băgăian.

Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de luni până vineri între orele 12:00 şi 17:30 la Agenţia de Bilete a Palatului Culturii (telefon 0265 261 420, 0372 758 230) sau la casa de bilete a teatrului de luni până vineri, între orele 9:00 şi 15:00 (telefon 0365 806 865) şi online: www.biletmaster.ro

Lasă un comentariu