De-ale fotbalului

Distribuie pe:

Florin Cernat a jucat la 7 cluburi în cariera sa de fotbalist: Oţelul Galaţi, Dinamo Bucureşti, Dinamo Kiev, Hajduc Split, Karabukspor, Rizesport, şi Viitorul Constanţa. A marcat odată la 113 minute jucate.

Tinereţe fără bătrâneţe: La aproape 36 de ani şi într-un sezon în care a stat accidentat mai bine de două luni, fotbalistul Florin Cernat e cel mai eficient jucător al campionatului Ligii I. Pe final de carieră Cernat străluceşte în jocul lui ca şi la început de carieră. Liber de contract, după ce i se terminase înţelegerea cu Oţelul, mijlocaşul, născut pe 10 martie 1980, face un sezon minunat.

În ciuda vârstei înaintate, pentru pretenţiile condiţiilor fizice a Ligii a I-a, Florin se află pe primul loc într-un clasament al tuturor jucătorilor din primul eşalon, care au jucat cel puţin 10 partide. El a reuşit să înscrie (marcheze) de 8 ori în cele 906 minute, pe care le-a strâns până în prima parte a acestui sezon. Performanţa lui Cernat e cu atât mai importantă cu cât i-au fost afectate prestaţiile de o accidentare serioasă, nejucând două luni de zile. Pe 8 august, în partida Viitorul - ASA Târgu-Mureş 1-0 el a părăsit terenul accidentat, ceea ce l-a ţinut departe de teren, în partida cu CFR - Viitorul, scor: 1-2. Înainte de accidentare înscrie de 4 ori, iar după revenire a marcat tot de 4 ori. Eficacitatea lui Florin Cernat este de o reuşită la 113 minute, cea mai bună performanţă din campionatul nostru.

14 goluri, în 40 de meciuri în Liga I, a strâns Cernat în 2015, la Oţelul şi Viitorul, având o medie de un gol la mai puţin de trei jocuri jucate. În această perioadă, a mai adunat şi 12 pase (de gol) decisive.

Cernat a negociat cu Steaua când era liber de contract, dat hotărârea lui fiind Viitorul, echipa „regelui fotbalului" românesc, Gică Hagi.

Foto: Topul celor mai eficienţi jucători din Liga I.

Lasă un comentariu