„Calea spre echilibrul suprem, acceptarea!"
Aceasta este concluzia lecturii unei cărţi extrem de originale, foarte exotică, orientală de-a dreptul, care nu seamănă cu niciuna din cele scrise în prezent, pe aici, o autobiografie ce conţine şi ficţiune, dar şi filosofie, multă cultură acumulată într-o viaţă de om, în raport cu vârsta tânără a autoarei, multe elemente din înţelepciunea orientală. Cartea „Alma" este complexă, completă, şi ar deveni, probabil, un best-seller internaţional, dacă ar fi „exportată"… Probabil, de aceea, toate numele sunt englezeşti. Cine cunoaşte viaţa personală a Andrei Negulescu, actriţa devenită regizoare, sportivă şi antrenoare de arte marţiale, recunoaşte în ea cea mai mare parte a expunerii, nu pare nimic fictiv, de fapt ea precizează acest lucru, în scopul comentării corecte a cărţii. Fiindcă are foarte multe planuri şi capitole, aparent fără legătură unele cu altele, aflăm abia pe la mijlocul cărţii că ficţiunea începe din primul capitol, Naketano, momentul în care autoarea îşi vede, în acest personaj, ipostaza dintr-o viaţă anterioară, în care era un călugăr buddhist „care cântă prohodul morţilor", multe momente macabre sunt aici, de la înclinaţiile homosexuale până la lumea de neant din Bardo- un fel de iad al orientalilor, care nu oferă, precum creştinismul, nicio şansă de mântuire! Se vede că autoarea este foarte influenţată de lecturile ei din arta păcii în aikido, pe care a studiat-o peste 10 ani. De altfel, Bardo Thodol- cartea tibetană a morţilor - a afectat-o enorm pe autoare, deşi aici apare raiul oriental- acceptarea morţii. Şi, totuşi, este deschisă către creştinism, se întreabă dacă oamenii din Vechiul Testament au trăit 900 de ani sau nu! Foarte multe căutări ale artistei care o arată drept o excepţională scriitoare descoperită de mine în exclusivitate, pentru prima dată, fiindcă ea mi-a trimis cartea pe e-mail ca un cadou de Sărbători, dar nu a mai văzut-o nimeni, dezvăluind doar câteva capitole pe pagina „Alma" de pe Facebook. Am copiat realmente fragmente întregi de capitole, pe blogul personal, fiind impresionată de arta cu care (de)scrie realităţi în aceeaşi măsură de fictive, pe cât de verosimile, nevenindu-mi să cred cât de bine scrie! Ca într-un jurnal, scris de-a lungul anilor, fiindcă ea a terminat un liceu de profil filologic în Cluj, dar şi o facultate asemenea, unde am urmat şi eu un an, acolo având ocazia să o cunosc bine, de acum 20 de ani, cartea ei nu sintetizează, ci înşiră cu răbdare toate iubirile ei, toate bucuriile, dar şi durerile, surprinzător de bine asumate şi absolut deloc ascunse, toate reuşitele profesionale, dar şi scandalul mediatic ce a scos-o la vedere mai mult decât cariera ei de pe scenă, cât de dezamăgitoare au fost relaţiile ei şi căsnicia de 12 ani, după care divorţul a venit ca o eliberare, faptul că, în sfârşit, a descoperit că libertatea ei şi adevărata eliberare este… acceptarea, aşa cum spun şi orientalii, dar şi creştinii. Există o armonie în cartea Andrei, o legătură şi o capacitate de a sintetiza, specifice doar oamenilor care scriu tot timpul, cum mi-a răspuns că ea a făcut, chiar dacă nimeni nu a ştiut! Nu e o carte de vacanţă, nu se poate citi dintr-una, trebuie studiată îndelung, mie mi-a luat trei luni să o înţeleg, de multe ori mi-au dat lacrimile, recunoscând-o pe ea, dar şi pe mine, şi pe oricare dintre noi, acolo. E foarte greu de scris, chiar şi cei care au studiat tratate de istoria religiilor, de la creştinism la orient, egiptologie, filosofie chineză şi japoneză, yoga, buddhism şi tot felul de teorii ale posibilităţilor de reîncarnare, având posibilitatea de a rememora felul în care acestea s-ar fi produs, vor fi surprinşi de cartea aceasta. Evident, cei care cred într-o singură înviere fi sceptici, dar precizarea că este multă ficţiune în carte poate constitui argumentul lecturii. Ideea că o artistă, cum chiar nu am avut niciodată în România, a putut să scrie aşa ceva - că într-o viaţă anterioară a fost un călugăr buddhist cu înclinaţii homosexuale, care a căutat să-şi calculeze, după calendare, viitoarea reîncarnare, pentru a-şi arde karma şi dependenţa de maeştri, descriind cu lux de amănunte tot ritualul desfăşurării înmormântărilor şi alte lucruri deloc plăcute (interesant că nu şi-a ales să fie regină într-o viaţă anterioară, cum am înclina unele să credem despre noi), ci un personaj mult mai ingrat, foarte complicat şi detestabil pentru latura nenaturală cu care şi-a iubit maestrul. Cel mai şocant este modul în care povesteşte Andra Negulescu despre viaţa ei reală, cât de urât au tratat-o unii apropiaţi, cât de mult a suferit, cât de greu şi-a revenit, cât de mult au ajutat-o animalele, câinele care i-a mutat genunchiul la loc, pisica pe care o afişează mereu şi acum când este moartă, ceilalţi câini şi pisici de care a avut grijă, cum a răzbătut singură în realitate, dovedind că ea însăşi a fost mereu cea superioară, mai ales prin această carte, arătând că îi depăşeşte pe toţi, devenind ea însăşi un maestru pentru alţii. În legătură cu această minunată carte, voi reveni!
Foto: Cu Marius Bodochi şi Balazs Attila, în „Bekctt", la TN Cluj
Foto: În „Dona Juana", la TN Cluj
