Expresia „Lăsaţi copiii să joace şah!" îmi vine în minte de fiecare dată când mă gândesc la marea noastră maestră, Elisabeta Polihroniade, care a dat în cele din urmă vieţii şah-mat, despărţindu-se de noi în data de 23 ianuarie a acestui an. Maestru internaţional încă din anul 1960, a devenit din 1982 Mare maestru internaţional, dăruindu-se cu pasiune şi devotament sportului minţii, acest joc de strategie care, în vremuri de demult era accesibil doar regilor , dar care în prezent se poate juca acasă, pe internet sau în cluburi. Pe lângă activitatea competitivă care i-a adus multe satisfacţii, Elisabeta Polihroniade a desfăşurat şi o intensă activitate educativă, de la emisiuni televizate şi până la reviste de specialitate pentru copii şi tineri, în care atrăgea mereu atenţia asupra efectelor acestui sport în îmbunătăţirea performanţelor şcolare şi dezvoltarea personalităţii. Puterea de asimilare, creativitatea, încrederea în sine şi gândirea concretă şi abstractă, superioare jucătorilor de şah, comparativ cu nejucătorii, sunt doar câteva dintre beneficiile despre care maestra vorbea de fiecare dată când avea ocazia de a-şi expune ideile.
Elisabeta Polihroniade a fost şi va continua să rămână pentru români un exemplu de verticalitate, de nobleţe şi de caracter, un OM în adevăratul sens al cuvântului, care a ştiut să se facă respectat în întreaga lume datorită experienţei sale, pe care o împărtăşea cu drag copiilor şi tuturor împătimiţilor de şah. Cu dânsa la conducerea delegaţiei de şah, România a cucerit multe medalii, ocupând un loc onorant în lumea acestui sport, luptând cot la cot cu ţări cunoscute ca având vechi tradiţii în sportul minţii, aşa cum era, de pildă, Rusia (fosta URSS). Activitatea distinsei noastre maestre însumează şapte titluri de campioană naţională a României, 10 participări la olimpiade de şah ca jucătoare şi încă alte 8 participări ca arbitru internaţional, aproximativ 60 de participări ca arbitru internaţional la Campionate Mondiale şi Europene de şah, dar şi lucrări scrise cu scopul popularizării sportului căruia i s-a devotat, dintre care cele mai cunoscute sunt „Primii paşi în şah", „Şahul pentru toţi", „Olimpiadele în alb şi negru" şi „64 premii de frumuseţe în şah".
Cea mai susţinută „luptă" a sa în plan educativ a fost aceea de a încerca să convingă conducerea Ministerului Educaţiei să introducă şahul în şcoli, ca materie, astfel încât să ajute copiii să se dezvolte intelectual. Nu a uitat nici de copiii cu dizabilităţi, devenind patroana spirituală a Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Bucureşti. Dintre proiectele sale, printre care se afla şi prestigiosul Turneu al Regilor al cărei organizatoare era, un loc aparte revenea propunerii Turneului naţional de şah pentru elevi. Cu sprijinul său valoros, au fost dezvoltate două competiţii importante pentru elevi: Campionatul Naţional Individual, organizat în vacanţa şcolară din februarie şi Campionatul Şcolar pe Echipe Mixte, cu trei secţiuni, pentru clasele 1-4, 5-8 şi 9-12. Poate că palmaresul său ca jucătoare, nu fără consistenţă de altfel, nu l-a egalat pe cel al altor maeştri internaţionali, dar modul în care s-a implicat în promovarea şahului în ţara noastră îi creează o aură specială, datorită căreia poate fi uşor asimilată cu imaginea şahului românesc.
A închis pentru totdeauna tabla de şah la vârsta de 81 de ani, pe care urma să îi împlinească în 24 aprilie, după ce a pierdut lupta cu o boală necruţătoare, cancer la pancreas. În memoria sa, nu putem decât să sperăm că proiectele sale vor fi continuate şi să ne bucurăm că şahul a devenit o materie opţională în şcoli, îndrumând paşii copiilor noştri spre o altă dimensiune a învăţământului.
