Traian Duşa la optzeci de ani! O înălţime a timpului care e dublată de altitudinea preocupărilor de o viaţă.
Biografia lui Traian Duşa e de mare densitate, iar evidenţierea ei a fost posibilă şi prin grija cu care acesta şi-a consemnat datele ei, le-a adunat şi consfinţit între coperţi de carte.
În fond, e grija ardeleanului scrupulos, temeinic în întreprinderile sale, arhivar cu sau fără voie al propriilor fapte.
Privită în curgerea ei, biografia lui Traian Duşa e foarte densă şi foarte diversă, disponibilităţile sale fiind susţinute şi printr-o vitalitate venită din purtarea de grijă pentru propria sănătate, dar şi dintr-o poftă de viaţă, aş putea spune chiar foame de viaţă.
I-am apreciat toată grija pentru a-şi „depozita" biografia în filele de carte, pentru că biografia sa nu e ruptă de realităţile vieţii pe care a trăit-o, devenind o saga a unui temerar, a unui îndrăzneţ, care nu s-a lăsat nici îngenuncheat, nici învins. Nu a avut nici complexe, nici inhibiţii, nici frustrări, dar a avut şi curaj şi putere să înfrunte ostilităţi, adversităţi, situându-se mereu în linia de front a adevărului.
Ceea ce face Traian Duşa prin cărţile sale capătă valoare de document, fiindcă, între atâţia actori ai faptului de cultură în spaţiul mureşean din deceniile ultime ale veacului trecut, este singurul care oferă o imagine a devenirii culturale în anii de după a doua conflagraţie mondială, în condiţii mai ales ostile, potrivnice unor idealuri româneşti de manifestare identitară.
Traian Duşa a trecut prin toate vămile pregătirii profesionale, într-un orizont al intersecţiei învăţământului cu cultura. A fost fidel cu ambele, chiar şi atunci când, inevitabil, ordinea priorităţilor a oscilat, cu variabile ale dominantelor.
Dacă vocaţia de dascăl l-a antrenat încă înainte de a împlini douăzeci de ani, pe un traseu harghiteano-mureşean, apetitul cultural şi l-a valorificat într-o postură a provocărilor, ca preşedinte al Comitetului de Cultură şi Artă al oraşului Târgu-Mureş (1965-1972), gestionând problemele culturale delicate ale trecerii (la 16 februarie 1968), de la regiunea Mureş Autonomă Maghiară la judeţul Mureş.
Sinteza celor două vocaţii, învăţământ şi cultură, s-a materializat în anii când a fost dascăl la Liceul de Arte din Târgu-Mureş, şi ca profesor de Limba şi literatura română şi Istorie, dar şi ca profesor de Estetică.
Toate acestea în condiţiile în care, o vreme, s-a lăsat ademenit de muze şi a realizat peste 700 de pânze, într-un registru divers, de la portrete la naturi statice, de la peisaje la compoziţii, nerezistând nici tentaţiei de a picta icoane.
Oricum, arta plastică a devenit un fel de „axis mundi" pentru un om însetat de frumos ca Traian Duşa.
La rândul ei, activitatea de cercetare ştiinţifică, dublată de cea publicistică, l-a găsit pe Traian Duşa mereu în mijlocul evenimentelor culturale, cu preponderenţă în a celor plastice. A ştiut să stimuleze energiile creatoare ale celor tineri şi, în acelaşi registru al interferenţelor - artă şi literatură - a realizat o impresionantă colecţie de lucrări de artă (peste 1500) pe teme literare, conexe operelor literare studiate în liceu.
În „cultura mare", Traian Duşa şi-a pus amprenta pe reperele emblematice ale judeţului Mureş, de la autori din domeniile literaturii şi artei, la instituţii fanion, cum ar fi Palatul Culturii din Târgu-Mureş.
Istoria a fost, de asemenea, o constantă a preocupărilor sale, fiind, îmi place să cred, puntea dintre literatură şi artă.
De altfel, genericul memoriilor sale, sintagma „Ţăran cu cravată" este şi ea un altfel de punte, care se întinde între două condiţii: ţăran şi domn, într-o percepţie a veacului.
Harghiteanul mureşenizat a reuşit să armonizeze cele două ipostaze, luând de la fiecare tot ce e mai bun.
Traian Duşa a fost, rămâne un personaj incomod, mereu în ofensivă, deranjând şi personaje şi instituţii care în tot felul de cârdăşii au confiscat bunuri materiale şi spirituale pentru interese oculte. Unele l-au vizat direct!
În contul „ţăranului cu cravată", Traian Duşa mai aşează trei cărămizi la temelia adevărului pentru care a luptat toată viaţa. Subintitulat „roman eseu în trei părţi", opul epic aniversar al lui Traian Duşa pune în succesiune temporală, dar şi tematică, trei subiecte: „Devenirea", „Proprietatea", „Roadele".
Un dosar existenţial care depune mărturie pentru un timp, pentru o biografie. Poate e şi orgoliu acest demers, mai degrabă memorialistic decât literar, cu personaje şi situaţii reale, într-o restituire necesară, nu doar pentru a nu lăsa mistificările, fardurile să facă istorie, ci şi pentru a oferi un model al angajamentului existenţial total, pilduitor, într-un timp mai degrabă generos cu minciuna, impostura, compromisul, şi mai puţin atent la valorile umane.
„Trilogia" sa, cum şi-o numeşte autorul, mai are între ţintele sale, una foarte importantă pentru el. Pentru că o călătorie în timp, aşa cum a conceput-o Traian Duşa, e şi o nevoie a evaluării, a regăsirii. Truda, ambiţia, hotărârea şi speranţa finalizării unei astfel de căutări au fost întreprinse, recunoaşte autorul, ca „să mă găsesc pe mine şi să mă întreb: unde sunt eu între alţii atâţia mai mari şi mai trufaşi, chiar dacă sunt cu mult mai tineri decât mine?"
Despre „Ţăran(ul) cu cravată", Traian Duşa povesteşte cu sinceritate, cu umor, cu bonomie, cu detaşare, cu ironie adesea, într-un stil oral, eliberat de canoane academice, într-un firesc al rostirii care nu vrea să epateze, ci să convingă.
„Întâmplările" vieţii sale par adesea de domeniul literaturii, deşi ele nu sunt decât o privire într-o oglindă de cristal, care nu minte şi nu iartă.
Prezenţa în viaţa publică a lui Traian Duşa, într-o mare diversitate de ipostaze, i-au adus autorului notorietate şi respectabilitate.
Viaţa lui Traian Duşa înseamnă o operă Traian Duşa, greu de ignorat, greu de contestat, oricâte obiecţii i s-ar putea aduce.
