Unul dintre cele dintâi lucruri pe care le află creştinul care intră în viaţa obişnuită a Bisericii, este acela că trebuie să-şi găsească un duhovnic. În lumea noastră, ortodoxă, fără duhovnic nu se poate. Un om fără duhovnic este precum un orfan. Un om este apreciat după duhovnicul său mai mult decât după tatăl său. Asistenţa acestuia este hotărâtoare pentru întreaga sa viaţă. La el fugim, fie atunci când am căzut într-o ispită, atunci când am intrat într-un necaz, dar şi atunci când avem nevoie de o mângâiere, sau să ne tragem puţin sufletul în cursa asta nebunească, ce este, adesea, viaţa. Duhovnicul este mai mult decât un maestru spiritual, este un părinte bun, cu tot ce implică aceasta - responsabilitatea pentru mântuirea fiilor săi duhovniceşti, îndrumarea lor prin hăţişurile vieţii. Duhovnicul împlineşte mai multe nevoi în viaţa noastră, ca pedagog, ca medic duhovnicesc, ca judecător şi ca povăţuitor. În această ultimă calitate, el ştie calea, iar calea nu este alta decât Hristos, Cel ce a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6). În mâinile lui e necesar să îţi încredinţezi viaţa, asemenea unei călăuze pentru a nu rătăci. Spune povestea că, într-o zi, un cal a pătruns în curtea unui fermier. Nimeni nu ştia al cui este animalul şi nici nu avea vreun semn distinctiv. Nici nu se punea problema ca fermierul să păstreze calul - cu siguranţă că aparţinea cuiva. Fermierul s-a hotărât să-l ducă la casa lui.
- Am să duc acest cal înapoi acasă, înapoi la stăpânul său!
Prietenii săi au răspuns:
- Dar nici măcar nu ştim al cui este. Cum ai să faci asta?
Fermierul a răspuns:
- Nici-o problemă. A încălecat pe cal şi l-a dus pe drum, având încredere în instinctul calului. Intervenea numai atunci când calul părăsea drumul să pască iarba, sau să o ia pe câmp. Atunci, fermierul îl îndruma ferm spre drum. Câţiva kilometri mai în josul drumului, calul s-a răsucit şi a intrat într-o altă ogradă. Stăpânul a auzit agitaţia, a ieşit afară, a fost foarte surprins să-şi revadă calul şi a exclamat:
- Acesta este calul meu. Cum aţi ştiut să-mi aduceţi calul acasă?
Fermierul i-a răspuns:
- Eu n-am ştiut, calul a ştiut! Tot ce am făcut a fost să-l fac să-şi urmeze calea şi să-l îndrum să meargă mai departe.
